LunaImaginaţi-vă lumea noastră răvăşită de uragane, cu temperaturi variind de la căldură înăbuşitoare la îngheţ. Ziua ar dura numai şase ore, iar viaţa ar lua doar forme primitive. Aceasta ar fi putut fi planeta noastră, dacă Luna nu ar fi existat.

 

 

Luna e un bulgăre de rocă şi praf cu diametrul de peste 3380 km, ce orbitează la aproape 400.000 km deasupra capetelor noastre. E al doilea obiect strălucitor de pe cer, cu temperaturi ce variază între 250 de grade şi minus 380 de grade Fahrenheit sau chiar mai puţin (între 123 şi - 233 grade Celsius). Forţa sa de gravitaţie e o şesime din cea a Pământului. Are munţi de până la 4800 m înălţime şi milioane de cratere îi împânzesc solul uscat, în care nu a fost găsită niciodată apă în formă lichidă. Nu este un loc primitor. Şi totuşi asociem Luna cu iubirea şi misterul. „Omul din Lună” îi vrăjeşte pe îndrăgostiţii din lumea întreagă şi ne stimulează apetitul pentru mituri şi legende supranaturale.

Dar nu suntem singurii care avem un satelit. Există cel puţin 135 de sateliţi în sistemul nostru solar. Saturn îi are pe cei mai mulţi, 46, iar în jurul Pământului orbitează cel puţin 10 corpuri misterioase. Cinci sunt asteroizi, reţinuţi temporar de câmpul gravitaţional, iar patru sunt probabil rămăşiţe ale rachetei Apollo 13. Al zecelea şi cel mai mare este Luna.

Pentru a afla ce s-ar fi întâmplat dacă nu am fi avut satelitul nostru natural, este necesar să cunoaştem modul în care s-a format şi, mai ales, care sunt efectele acestuia asupra planetei noastre.


Cum s-a format Luna

 

 

De mult înaintea apariţiei omului, Luna este partenerul constant al Terrei. Dar, până de curând, se ştiau puţine despre ea şi despre geneza ei. Există mai multe ipoteze. Unii spuneau că e un asteroid sau o planetă atrasă de gravitaţia terestră. Alţii considerau că s-a născut în urma unui impact cu Pământul, ceea ce a dus la desprinderea de materie din care s-a format Luna. Indicii concrete privind acurateţea ipotezelor s-au obţinut abia după aselenizare, dezvăluind secretele genezei ascunse în rocile de pe Lună. Între 1969 şi 1972 au avut loc şase misiuni selenare. Doar 12 oameni au păşit pe Lună, dar au făcut mai mult decât să rescrie istoria. S-au întors cu mostre din rocile selenare. Acestea sunt incredibil de similare celor de pe Pământ, dar conţin mult mai puţin fier. Această diferenţă aparent minoră oferă un indiciu major privind geneza Lunii. Arată că a apărut în urma unei explozii.

Să ne întoarcem în urmă cu 4,5 miliarde de ani. Luna nu există încă. Sistemul solar intern are nu patru, ci opt planete. Traiectoria multora le va duce la distrugere. Printre ele, o planetă jumătate cât Pământul. De aici numele „Theia”, zeiţa-mamă a Lunii în mitologia greacă. Cele două corpuri urmează să se ciocnească. În mod inexorabil Theia se apropie de Pământ. Apropierea planetei oferă o privelişte înspăimântătoare.

Astrofozicianul Jeff Taylor care studiază naşterea incendiară a Lunii, descrie imaginea planetei Theia apropiindu-se de Pământ: la început arăta ca o stea mare, dar pe măsură ce se apropia, se mărea tot mai mult şi mai mult, până când a umplut cerul cu câteva momente înainte de marele impact. Apoi totul ar dispărea, pentru dvs. ca martor şi ar urma o lumină orbitoare. Dacă d-voastră sau un prieten aţi fi în cealaltă parte a planetei, aţi vedea lumina în atmosferă şi aţi simţi cutremure uriaşe.




 

Theia are diametrul de 6400 km. Pentru a vă face o idee, meteoritul care a dus la dispariţia dinozaurilor avea diametrul de 10 km. Theia se îndreaptă spre Pământ cu 40.000 km/h, de 20 de ori mai repede decât un avion supersonic. Era aproximativ cât Marte, adică cu diametrul de două ori mai mic decât cel al Pământului. A fost o ciocnire colosală, de o putere inimaginabilă. Pe măsură ce se apropia, imensele câmpuri gravitaţionale ale planetelor îşi distrug una alteia învelişul exterior. Apoi urmează catastrofala coliziune. Impactul echivalează cu miliarde de bombe nucleare.

Impactul pulverizează secţiuni cât continentele din scoarţa Terrei, aruncând în spaţiu roci de la suprafaţă. Aceste roci conţin fier doar într-o cantitate redusă. Atmosfera din jurul planetei topite e plină de vapori de rocă. Forţa gravitaţională atrage înapoi majoritatea rocilor, dar unele ajung în spaţiul cosmic, deşi nu scapă definitiv. Sunt blocate de gravitaţia Pământului, formând un inel de praf şi piatră în jurul planetei. Prin procesul numit „concreştere” particulele şi stâncile se ciocnesc şi fuzionează cu alte fragmente, formând blocuri mai mari. În timp ce resturile se unesc, forţele de gravitaţie combinate atrag şi mai multe resturi. Această reacţie în lanţ nu se opreşte până când miliardele de particule se adună într-o minge fierbinte. În mai puţin de 100 de ani se răceşte şi devine un bulgăre solid de piatră de cinci ori mai mic decât Pământul.

A devenit Luna.


Perioada timpurie

 

 

La formarea Lunii, aceasta era la doar 27.350 km distanţă. Dar nu va rămâne aşa de aproape. Geneza ei violentă o îndepărtează, într-o călătorie care va dura zece miliarde de ani.

Dovada absolută a faptului că Luna se îndepărtează a venit în anul 1969, când astronauţii au lăsat o placă reflectorizantă de 45 cm pe Lună. Trimiţând spre placă şi receptând semnale laser, savanţii pot stabili exact distanţa până acolo. Calculele arată că Luna se îndepărtează cu 3,8 cm pe an. De ce se îndepărtează Luna? În anii 90, supercomputerele au oferit o imagine corectă a celor întâmplate acum 4,5 miliarde de ani. Modele computerizate arată că ciocnirea cu Theia a fost razantă. I-a transmis Pământului o forţă de rotaţie. Aceasta conferă Terrei alternanţa zi-noapte. Dar puterea coliziunii face ca Terra să se învârtă mai repede decât Luna. După impact, Pământul făcea o rotaţie completă o dată la şase ore, de patru ori mai repede decât azi, în timp ce Luna face o rotaţie completă în 20 de zile. Astfel Luna orbitează mai încet decât se învârte Pământul.

Dar Luna era de 15 ori mai aproape decât în prezent, iar forţa ei gravitaţională era aşa de mare, încât suprafaţa Terrei literalmente se ridica sub ea. Acea protuberanţă se mişca precum o maree pe suprafaţa Pământului, atrăgând la rândul ei Luna (vezi foto dreapta). Fiindcă Terra se roteşte mai repede, trage şi Luna după el, făcând-o să accelereze. Obiectele care călătoresc circular se vor deplasa către exterior, exact ca şi un ciocan aruncat la proba olimpică. Astfel că, pe măsură ce Luna accelerează, se îndepărtează de Pământ.

 

 

 

Acum patru miliarde de ani, luna se îndepărtase deja la 138.400 km distanţă, dar totuşi era de trei ori mai aproape de Pământ decât în zilele noastre. În această fază incipientă, ea afectează profund Pământul. Enorma coliziune ce a creat Luna este atât de puternică, încât schimbă centrul de greutate al Terrei pe o axă de 23,5 grade. Această înclinaţie ne conferă primăvara, vara, toamna şi iarna. Dacă am avea o axă verticală, ca Mercur, nu am avea anotimpuri. Peste tot ar fi 12 ore de lumină şi 12 ore de întuneric. Polii ar fi îngropaţi într-un etern amurg îngheţat, în timp ce Ecuatorul s-ar coace într-o eternă caniculă.

Dar Luna face mai mult decât să producă înclinaţia. O şi menţine. Forţa de atracţie a tânărului satelit lucrează ca un giroscop al globului, stabilizând axa Pământului. Fără ea, am avea ceea ce astronomii numesc o înclinaţie haotică, cu o deplasare considerabilă într-un timp relativ scurt. Fără acest stabilizator, axa Terrei ar varia între 0 şi 90 de grade. Aceasta ar modifica distribuirea luminii pe suprafaţa planetei, devastând sistemele meteorologice bine echilibrate. Modelele climatice ar lua-o razna. Tropicele s-ar trezi îngheţate sub calota glaciară, iar Antarctica, transformată într-un imens deşert.

Dar, din fericire, Luna ne salvează din calea acestor dezastre şi permite vieţii să existe. Ea a influenţat masiv apariţia şi evoluţia vieţii pe Pământ. Nu toate planetele din sistemul solar au avut acest noroc. Marte are doi sateliţi, dar sunt prea mici ca să-i stabilizeze înclinaţia. Drept urmare, se roteşte mult mai des decât Pământul. Unii savanţi sunt de părere că acesta este unul dintre motivele pentru care nu există viaţă pe Marte.

Cum ar fi Pământul fără... Lună? (2)

 

 

Adaptat după: Naked Science - Moon Mysteries

Suplimentar: Discovery Channel - If we had no moon
What If the Moon Didn't Exist?: Voyages to Earths That Might Have Been, by Neil F. Comins


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!