Cum știu florile că e primăvară?

Pentru multe plante, primăvara este pur și simplu un moment foarte bun. Au îndurat o iarnă rece, întunecată și aspră, iar în unele locuri, iernile pot fi ucigător de grele pentru acestea.

Este logic ca, atunci când vine primăvara, plantele să fie gata să profite de temperaturile mai ridicate, de zilele mai lungi și de mai multă lumină solară. Își reiau creșterea după perioada de repaus din timpul iernii și multe produc rapid flori.

Probabil ai observat explozia bruscă de flori de primăvară peste tot: în timpul plimbărilor prin cartier, pe drumul spre serviciu sau chiar în propria grădină.

Dar de ce, mai exact, „o iau razna” florile primăvara și cum știu ele momentul exact în care să apară? Iată explicația științifică.

O „explozie” grăbită

Pentru multe plante, condițiile de creștere din primăvară sunt aproape ideale. Apa, căldura și lumina solară devin brusc disponibile din plin.

Plantele nu mai trebuie să se rețină. Își pot relua creșterea aproape fără restricții și au energie și resurse pentru a investi în înflorire.

Grădina ta (sau o zonă de vegetație naturală) este, de fapt, un mediu extrem de competitiv.

Plantele se grăbesc să producă mase de flori în speranța că acest lucru le va oferi un avantaj în cursa reproductivă ce duce, în cele din urmă, la semințe și la reproducere. Aceasta este, la urma urmei, ținta universală a succesului biologic.

Există însă și un alt factor care influențează înflorirea de primăvară.

Păsările și albinele (și alte insecte)

Plantele cu flori (cunoscute ca angiosperme) au apărut relativ recent pe scara evolutivă. Ele au devenit semnificative în Cretacic, acum aproximativ 100–120 de milioane de ani.

Până atunci, insectele erau deja prezente și evoluau de milioane de ani. Păsările au evoluat cam în aceeași perioadă cu plantele cu flori, devenind mai răspândite în Cretacic, dar cu câteva milioane de ani mai devreme.

Plantele au „observat” că aceste creaturi erau excelente în dispersarea polenului și a semințelor. Multe specii de plante cu flori au evoluat pentru a se folosi de serviciile lor utile.

Înaintea angiospermelor, plantele străvechi se reproduceau prin spori. Coniferele, care evoluaseră cu sute de milioane de ani înaintea angiospermelor, își dispersau polenul prin vânt. Dispersia semințelor era adesea limitată, nesigură și lentă.

Plantele cu flori aveau nevoie să atragă polenizatori și vectori de dispersie a semințelor, precum insectele și păsările. Multe au dezvoltat flori atrăgătoare și spectaculoase: întruchiparea unei reclame eficiente.

Astfel, înflorirea de primăvară coincide cu întoarcerea păsărilor migratoare și cu ciclurile de viață ale insectelor (a căror activitate scade, de obicei, iarna).

Este cât se poate de logic ca multe plante să înflorească atunci când insectele și păsările, vitale pentru succesul lor reproductiv, devin și ele active (și ocupate).

Este o chestiune de sincronizare perfectă, care aduce beneficii tuturor părților implicate.

Totul ține de sincronizare

Felul în care plantele cu flori își temporizează înflorirea este o dovadă splendidă de biologie.

Mulți oameni presupun că temperaturile mai ridicate declanșează înflorirea de primăvară. Însă temperatura este notorie pentru variabilitatea și impredictibilitatea ei. Ea nu este un bun indicator al anotimpului sau al timpului.

Așadar, majoritatea plantelor măsoară lungimea zilei folosind un pigment verde numit fitocrom (literal, „culoare de plantă”). Acesta există în două forme, dintre care una este activă în declanșarea metabolismului vegetal.

Sistemul fitocromatic permite plantelor să măsoare, cu o acuratețe remarcabilă, atât lungimea zilei (cunoscută și ca fotoperioadă), cât și lungimea nopții.

Raportul dintre cele două forme le permite plantelor să măsoare timpul asemenea unui ceas biologic.

Fotoperioada este o măsură foarte precisă și fiabilă a timpului și anotimpului, motiv pentru care plantele își nimeresc aproape întotdeauna corect perioada de înflorire în primăvară.

La unele plante există și un mecanism suplimentar care poate afecta înflorirea: ele produc un inhibitor (acid abscisic) înainte de iarnă, care le menține în stare latentă.

Acidul abscisic este sensibil la frig. Astfel, când vine primăvara, nivelul inhibitorului scade. Aceasta, combinată cu fotoperioada, ajută la declanșarea înfloririi.

Cele două mecanisme combinate reprezintă un declanșator foarte fiabil și constant al înfloririi.

Avantajele de a înflori primăvara

A înflori primăvara înseamnă că plantele pot folosi insectele și păsările pentru a facilita polenizarea și pentru a dispersa semințele.

Polenul poate fi răspândit eficient și țintit către alte flori ale aceleiași specii. Se irosește mai puțin polen decât în cazul dispersiei prin vânt.

Semințele se pot răspândi pe distanțe mult mai mari. Semințele multor specii vor germina primăvara, când condițiile de creștere sunt foarte favorabile.

Nu este o coincidență faptul că plantele cu flori, având acest tip de biologie reproductivă, s-au răspândit foarte repede pe tot globul după apariția lor în perioada Cretacică.

Ele sunt plante extrem de eficiente și de succes.

Nu toate pot fi flori de primăvară

De ce, atunci, nu toate plantele cu flori înfloresc primăvara?

Aceasta este una dintre frumusețile biologiei: aproape întotdeauna există loc pentru excepții.

Unele plante înfloresc toamna sau poate iarna, iar altele vara, dar există întotdeauna un avantaj pentru care fac asta.

Uneori este pentru a evita competiția acerbă cu toate celelalte flori de primăvară în atragerea polenizatorilor.

Alteori, pentru că sunt adaptate la un anumit vector – o insectă sau o pasăre – care este activ într-un alt anotimp.

În alte cazuri, pentru că plantele pot supraviețui într-un mediu extrem de competitiv doar dacă nu înfloresc primăvara.

În rețeaua complexă a biologiei plantelor, o abordare unică nu funcționează niciodată.

Înflorirea de primăvară are multe avantaje – așa cum arată abundența actuală de flori – dar numeroase plante au reușit să aibă succes alegând să fie diferite.

> Citește și: Simţurile plantelor: gustul, auzul, pipăitul, mirosul, văzul