Zaharul ca drogDiferite alimente ne afectează corpul în diferite moduri, iar zahărul este unic în ceea ce priveşte câştigul în greutate. Zahărul (zaharoza) şi siropul de porumb bogat în fructoză conţin două molecule: glucoză şi fructoză. Glucoza este absolut vitală pentru viaţă şi este parte integrală a metabolismului.

 

 

Organismul nostru o produce şi o avem într-un rezervor constant în sânge. Fiecare celulă din organism poate utiliza glucoza pentru energie. Dacă nu obţinem glucoza din dietă, organismul nostru produce ce avem nevoie din proteine şi grăsimi.

Fructoza, totuşi, este foarte diferită. Această moleculă nu este o parte naturală a metabolismului şi oamenii nu o produc. De fapt, foarte puţine celule din organism o pot folosi, excepţie făcând celulele ficatului. Atunci când consumăm mult zahăr, cea mai mare cantitate de fructoză este metabolizată în ficat. Acolo este transformată în grăsime, care apoi este eliberată în sânge.  

1. Fructoza produce rezistenţă la insulină

Aţi auzit de hormonul numit insulină? Este unul dintre hormonii cheie care reglează metabolismul uman şi consumul de energie. Insulina este secretată de pancreas, apoi se deplasează în sânge la celulele periferice cum ar fi celulele musculare. Insulina trimite un semnal acestor celule spunându-le că ar trebui să pună transportatori pentru glucoză la suprafaţa lor, permiţând astfel glucozei să ajungă la celulele unde poate fi utilizată.

Atunci când mâncăm o masă bogată în carbohidraţi, nivelul glucozei creşte. Excesul de glucoză este toxic, aşa că insulina creşte rapid pentru a scoate glucoza din fluxul sanguin şi a o trimite în celule.

Dacă nu avem insulină sau nu funcţionează corect, glucoza din sânge ajunge la un nivel toxic. În cazul oamenilor sănătoşi, acest mecanism funcţionează foarte bine şi le permite să mănânce mese bogate în carbohidraţi fără ca glucoza din sânge să o ia razna. Totuşi, acest mecanism are tendinţa de a se defecta. Celulele devin rezistente la efectele insulinei, ceea ce face ca pancreasul să fie nevoit să secreteze mai mult pentru a trimite glucoza în celule. Practic, când devenim rezistenţi la insulină, vom avea tot timpul mai multă insulină în sânge (până ce totul se prăbuşeşte, ducând la diabet de tip II).

Însă insulina are şi alte funcţii. Una dintre ele este trimiterea semnalelor către celulele adipoase. Insulina le spune acestor celule să adune grăsimea din fluxul sanguin, să o depoziteze şi să evite arderea grăsimii deja existente. Când nivelul de insulină este crescut cronic, o mare parte din energia din sânge devine selectiv depozitată în celulele adipoase şi este stocată.  

Consumul de fructoză în exces este o cauză cunoscută a rezistenţei la insulină şi a nivelului crescut al insulinei în sânge (1, 2). Atunci când acest lucru se întâmplă, organismul întâmpină greutăţi în accesarea grăsimii stocate şi creierul începe să creadă că îi este foame. Atunci mâncăm mai mult. 

Mecanismul 1 al creşterii în greutate indusă de către zahăr: consumul ridicat de zahăr creşte cronic nivelul insulinei în sânge, ceea ce duce la depozitarea selectivă a energiei din alimente în celulele adipoase.


2. Fructoza produce rezistenţa la hormonul numit leptină

Fructoza cauzează creşterea în greutate datorită efectelor sale asupra hormonului numit leptină. Acesta este secretat de celulele adipoase. Cu cât sunt mai mari celulele adipoase, cu atât secretă mai multă leptină. Acesta este semnalul pe care creierul îl foloseşte pentru a determina cât de multă grăsime este stocată pentru zile rele.

Atunci când mâncăm alimente, o parte se depozitează în celulele adipoase. Acest lucru face celulele adipoase să devină mai mari şi să secrete mai multă leptină. Când creierul simte că leptina a crescut, “vede” că are suficientă grăsime şi că nu mai avem nevoie să mâncăm. Acesta este mecanismul proiectat de natură pentru a ne face să nu ne mai fie foame şi să mâncăm mai puţin când există o mulţime de grăsime în celulele adipoase, ceea ce se presupune că ne împiedică să devenim obezi.

Mai multă grăsime = mai multă leptină = avem suficientă energie = nu mai trebuie să mâncăm. Simplu.

Nivelul crescut de leptină ne face şi să eliberăm mai multă grăsime din depozite şi să creştem rata metabolică. Aşa se presupune că lucrează, dar dacă creierul devine rezistent la leptină (nu “vede” leptina în sânge), atunci acest proces de reglare nu funcţionează. În cazul în care creierul nu vede leptina, nu ştie că celulele adipoase sunt pline şi nu va exista niciun semnal pentru a spune creierului că trebuie să nu mai mănânce.

Nivel scăzut al leptinei = nu avem suficientă energie stocată = trebuie să mâncăm mai mult şi să ardem mai puţine grăsimi.

În acest fel rezistenţa la leptină ne îngraşă. Creierul crede că organismului îi este foame şi ne face să mâncăm mai mult şi să ardem mai puţine grăsimi. Este aproape imposibilă încercarea de a ne exercita “voinţa” asupra puternicului semnal de foame dat de leptină. Acesta este motivul pentru care majoritatea oamenilor pur şi simplu nu pot “să mănânce mai puţin şi să facă mai multă mişcare” şi să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Pentru a putea să mâncăm mai puţin trebuie să scăpăm de rezistenţa la leptină, astfel încât creierul nostru să poată “vedea” toată grăsimea pe care am stocat-o. 

O dietă ce conţine multă fructoză poate provoca rezistenţă la leptină. Unul dintre mecanisme este că fructoza creşte nivelul trigliceridelor în sânge, ceea ce blochează transportul leptinei din sânge în creier (3, 4). În acest fel excesul de zahăr dă peste cap reglarea grăsimii, făcând creierul să creadă că are nevoie să mai mănânce.

Mecanismul 2: fructoza face creierul rezistent la leptină, ceea ce înseamnă că nu “vede” toată grăsimea din organism şi crede că îi este foame. Acest lucru ne determină să continuăm să mâncăm chiar şi atunci când nu avem nevoie.


3. Fructoza nu induce saţietatea în acelaşi fel ca şi glucoza

Modul în care organismul şi creierul reglează aportul de alimente este foarte complex şi implică mulţi hormoni şi circuite neuronale. Există o regiune în creier numită hipotalamus, unde sunt interpretate toate aceste semnale. Aici este locul unde leptina (despre care am discutat mai sus) funcţionează în creier, împreună cu diferiţi neuroni şi alţi hormoni.

Un studiu relativ nou, publicat în 2013, a examinat efectele fructozei vs. glucoză, referitor la saţietate şi aportul de alimente (5). Cei care au efectuat studiul au dat unui număr de 20 de voluntari sănătoşi, fie o băutură îndulcită cu glucoză, fie una îndulcită cu fructoză; le-au scanat creierul şi le-au pus o mulţime de întrebări. S-a dovedit că băutura cu glucoză a scăzut fluxul sanguin şi activitatea în hipotalamus (unde este controlat aportul de alimente), în timp ce băutura cu fructoză nu a avut acest efect. Persoanelor care au consumat băutura cu glucoză le-a fost mai puţin foame şi s-au săturat mai mult, în comparaţie cu cele care au avut băutura cu fructoză, care nu s-au simţit satisfăcuţi deloc şi încă le mai era oarecum foame. Acest lucru înseamnă că băutura îndulcită cu fructoză, deşi are aceleaşi calorii ca şi băutura cu glucoză, nu a crescut saţietatea la fel de mult.

Un alt hormon important este grelina, hormonul “foamei”. Cu cât cantitatea acestui hormon este mai mare, cu atât ne este mai foame.

Un alt studiu a arătat că fructoza nu a redus nivelul grelinei atât de mult ca glucoza (6).

Aceste studii sugerează că fructoza nu ne face să ne simţim satisfăcuţi în acelaşi fel ca şi glucoza, chiar cu acelaşi număr de calorii.

Mecanismul 3: fructoza nu ne satură după o masă în acelaşi mod ca şi glucoza, care duce la o creştere a consumului total de calorii.


4. Zahărul ne face dependenţi


Zahărul produce activitate în căile opiate şi secreţie de dopamină la nivelul centrului de recompensă al creierului, la fel ca şi abuzul de droguri (cocaina) (7).

Într-o lucrare amplă publicată în 2008 în revista Neuroscience & Biobehavioural Reviews, cercetătorii au examinat dovezile pentru potenţialul zahărului de a da dependenţă (8). Aceste studii au fost efectuate pe şobolani, care sunt asemănători oamenilor pentru că devin dependenţi de droguri în acelaşi fel ca şi noi.

Un citat din studiu:
“Dovezile analizate sprijină teoria că, în unele circumstanţe, accesul intermitent la zahăr poate duce la modificări comportamentale şi neurochimice care seamănă cu efectul abuzului de droguri.”

Dovezile că zahărul creează dependenţă sunt semnificative. Acest lucru are sens, având în vedere că afectează aceleaşi căi neuronale ca şi abuzul de droguri. Consumul de zahăr oferă “plăcere” şi eliberează dopamina în sistemul de recompensă al creierului, în special în zona numită nucleul accumbens (9). Acestea sunt aceleaşi zone stimulate de abuzul de droguri precum nicotina şi cocaina. În cazul anumitor persoane care sunt predispuse, acest lucru poate duce la o adevărată dependenţă. Cei care au poftă necontrolată pentru zahăr şi nu sunt capabili să reducă sau să renunţe la consumul de zahăr, în ciuda consecinţelor fizice negative (cum este creşterea în greutate) sunt dependenţi de zahăr.

Mecanismul 4: zahărul, datorită efectelor puternice asupra sistemului de recompensă din creier, duce la semnele clasice de dependenţă, comparativ cu abuzul de droguri. Acest lucru activează comportamentul ce caută recompensa, care ne poate face să mâncăm excesiv.


Reţeta perfectă pentru câştigarea în greutate


Haideţi să facem un pas înapoi şi să analizăm ce am discutat despre fructoză şi acumularea de grăsime.

1. Fructoza provoacă rezistenţă la insulină şi creşte nivelul insulinei în organism, ceea ce duce la mărirea depozitului de grăsime în celulele adipoase.
2. Fructoza produce rezistenţă la leptină, făcând astfel creierul să nu “vadă” că celulele adipoase sunt pline de grăsime. Acest lucru duce la un aport crescut de alimente şi la arderi scăzute ale grăsimii.
3. Fructoza nu ne satură după o masă. Nu scade nivelul hormonului foamei, grelina şi nu reduce fluxul sanguin în centrele creierului ce controlează apetitul, mărind astfel aportul general de alimente.
4. Zahărul, datorită puternicului impact asupra sistemului de recompensă, cauzează dependenţă în cazul anumitor persoane. Se activează în acest fel comportamentul de căutare a recompensei, care creşte de asemenea aportul de alimente.

Deci, consumul excesiv de fructoză dereglează echilibrul energetic pe termen scurt, de la o masă la alta, iar pe termen lung îl strică. Cu cât consumaţi mai mult zahăr şi permiteţi ca acest proces să continue, cu atât devine mai puternic. Rezistenţa la leptină şi la insulină se măreşte în timp, iar comportamentul de căutare a recompensei devine mai puternic. În acest mod, zahărul stabileşte o comandă biochimică extrem de puternică ce ne face să mâncăm mai mult, să ardem mai puţine grăsimi şi să ne îngrăşăm. Este aproape imposibil să ne exercităm voinţa împotriva ascestei comenzi.

Aş vrea să subliniez că acest lucru nu este valabil şi pentru fructe, care sunt alimente naturale ce conţin fibre şi o densitate energetică scăzută. Fructele sunt o sursă relativ minoră de fructoză în dietă.

Zahărul înseamnă mai mult decât calorii goale


Unii oameni tot mai cred că zahărul înseamnă calorii “goale”. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Caloriile goale sunt doar vârful aisbergului, zahărul fiind cauza principală a obezităţii datorită puternicelor efecte asupra hormonilor şi creierului.



Traducere de Patricia David după 4-ways-sugar-makes-you-fat, cu acordul autorului.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.