„Când visăm, suntem conștienți, dar ne lipsește capacitatea de a ne privi „din afara momentului”. Nu știm că visăm. Pur și simplu existăm în cadrul experienței nemijlocite din vis. A visa înseamnă a fi fără a ști că ești”.
Rachel Barr, specializată în neuroștiință moleculară, vorbește despre rolul special al visului în analiza conștiinței într-un articol recent: „What the stages of sleep reveal about consciousness”. Iată principalele idei.
• Cât timp suntem treji, experiența conștientă este modelată de senzație și acțiune.
Cât timp dormim, acea arhitectură se dizolvă și se rearanjează.
• Somnul oferă posibilitatea efectuării unui experiment natural în ce privește conștiința, somnul non-REM ștergând experiența subiectivă, iar somnul REM restabilind-o prin intermediul viselor.
• În 1974, filosoful Thomas Nagel a întrebat: „Cum este să fii un liliac?” Acea întrebare a devenit un reper în filosofia minții, tocmai pentru că a definit conștiința prin proprietatea ei cea mai esențială: cum este să fii. Dacă experiența este prezentă, atunci și conștiința este prezentă.
• Stadiile somnului sunt împărțite în două mari categorii: non-REM (nu visăm) și REM (visăm).
• Pe timpul somnului REM centrele de comandă motorie din trunchiul cerebral inhibă activ mușchii, care sunt temporar paralizați, iar receptivitatea față de lumea exterioară dispare. Dar în interiorul creierului, „luminile se aprind”. Descărcările rapide și desincronizate reapar în cortexul posterior, cu niveluri de activitate în circuitele senzoriale și emoționale care se potrivesc — și în unele regiuni chiar depășesc — cu cele observate în timpul zilei. Ochii sunt închiși, dar cortexul vizual arată tipare de activare similare cu cele din timpul procesării unei scene reale.
• Ce lipsește pe timpul viselor este metacogniția — să fii conștient că ești conștient — și un sentiment al controlului de sine. Pe timpul somnului de tip REM, suntem conștienți fără îndoială. Complet absorbiți, dar nu avem capacitatea de a ne privi din afara acelui moment pe care-l experimentăm nemijlocit. Cei mai mulți nu știu că visează; pur și simplu există în cadrul experienței. A visa înseamnă a fi fără să știi că ești.
• Visele obișnuite sunt, poate, cea mai clară formulare a ceea ce înseamnă să fii. În loc să definim subiectivitatea din exterior, somnul REM ne permite să cartografiem pierderea și revenirea ei din interior, dezvăluindu-i structura prin dezasamblarea ei.
• Visarea devine o repetiție trăită a provocării lui Nagel: conștiința nu este ceva ce executăm, nici un comportament pe care îl generăm. Este o stare de activitate internă autointreținută, definită de calitatea resimțită a experienței.
• Ce rămâne atunci când experiența noastră conștientă este lipsită de memorie, agenție și autoreflecție? Cum este să fii o creatură lipsită de acestea? Poate că nu vom ști niciodată cu exactitate, dar putem ieși din perspectiva noastră dominantă pentru a înțelege cum este să fii cineva — sau ceva — în cel mai elementar sens. În somn, suntem cât se poate de aproape de „ce înseamnă a fi un liliac” a lui Nagel.
Sursa: BigThink
Contul lui Rachel Barr de Substack poate fi accesat aici.
Note I.A.:
Am prezentat ideile centrale din acest articol pentru că mi s-a părut că tânăra cercetătoare a venit cu o abordare proaspătă în ce privește conștiința.
Ideea interesantă, în înțelegerea mea, este aceea că pe timpul viselor experimentăm o stare de bază a conștiinței, când existăm, suntem conștienți că suntem, dar ne lipsește capacitatea de auto-analiză profundă, de a fi reflexivi asupra faptului că suntem și asupra modului în care suntem.
De pildă, nu ne întrebăm cum am ajuns vatman sau să zburăm, cum nu ne întrebăm de ce nu avem un trecut sau o istorie personală.
În mod evident, pe timpul visului lipsește o componentă tare a ceea ce înseamnă a fi om; tare - în sensul că esențială în definirea omului ca om.
Fiind o stare minimală a conștiinței, atunci putem presupune că aceasta este starea cea mai apropiată de a fi altceva, cum ar fi un liliac sau o pisică.
Într-adevăr, pe timpul viselor suntem prinși captivi într-un carusel de acțiuni, care par că vin de nicăieri și care duc nu se știe către ce, dar care par că au o coerență (pentru că nu avem capacitate de a fi reflexivi în acest context) și la care să răspundem în modalități care ni se par, de asemenea, coerente.
Viața vine peste noi vijelios, iar noi reacționăm neîntrerupt, fără analiză, fără întrebări profunde, luând totul așa cum este „servit”. Din nou, poate că această stare este cea mai apropiată de ce înseamnă a fi conștient când ești un animal cu o capacitate de înțelegere a lumii mai limitată. Pare că visul ne oferă acces la starea fundamentală, bazală, a conștiinței. Probabil că se poate duce mai departe această analiză de gânditori mai înzestrați...
