Virus West NileÎn partea a doua a miniseriei dedicate virusului West Nile ne ocupăm de felul în care se manifestă boala în cazul oamenilor. Vorbim despre modalităţile de transmitere şi despre formele bolii, cea uşoară - febra West Nile, dar şi cele severe - encefalita şi meningita (video inclus).

 

 

 

BOALA WEST NILE LA OM

Cel mai comun mod prin care oamenii se infectează cu virusul West Nile (VWN) este în urma unei înţepături de ţânţar infectat. Majoritatea oamenilor (în jur de 80%) care sunt infectaţi cu VWN nu prezintă niciun simptom. Aproape 20% dintre cei infectaţi cu VWN dezvoltă o formă uşoară a bolii, cunoscută sub numele de febra West Nile. Simptomele febrei West Nile pot include: febră, dureri de cap, dureri musculare şi articulare, stări de greaţă, vărsături, umflarea ganglionilor limfatici şi uneori iritaţii cutanate. Această formă bolii este uşoară şi dispare de la sine, fără a lăsa urmări pe termen lung. Nu există tratament pentru febra West Nile.


Un număr mic dintre cei care contractează virusul, în jur de 1 din 150 de persoane, dezvoltă una din formele mai grave ale bolii, precum encefalita West Nile, o inflamaţie a creierului, sau meningită, o inflamaţie a membranelor care acoperă creierul şi măduva spinării. Simptomele formelor severe ale bolii includ: dureri foarte puternice de cap, febră mare, rigiditate la nivelul gâtului, dezorientare şi stupoare, stare de comă, convulsii, slăbiciune musculară şi paralizie. Aproximativ 10% dintre oamenii care au dezvoltat formele severe de boală şi-au pierdut viaţa, conform unor statistici ale guvernului american efectuate pe teritoriul SUA.

 

 

Oricine poate contracta virusul West Nile. Totuşi, persoanele trecute de 50 de ani prezintă un risc mai mare de a dezvolta forma severă de boală. După 50 de ani, riscul instalării formei grave a bolii creşte odată cu vârsta. Majoritatea cazurilor fatale de maladie West Nile din cadrul epidemiei din 2002 din SUA s-au înregistrat în rândul persoanelor trecute de 50 de ani.

 


Cu toate că muşcătura de ţânţar este principala metodă de transmitere a virusului oamenii pot fi infectaţi cu VWN şi în urma unei transfuzii ori a unui transplant de organe provenind de la o persoană infectată. Există unele dovezi cu privire la posibilitatea transmiterii virusului de la femeia însărcinată la făt. Deoarece nu s-au înregistrat multe asemenea cazuri, nu se pot trage concluzii definitive cu privire la acest risc. Oamenii de ştiinţă încearcă să înţeleagă mai bine riscurile pe care VWN le prezintă în cazul femeilor însărcinate şi feţilor. Într-un alt caz, s-a descoperit şi că laptele matern poate conţine VWN. Deşi bebeluşul a contractat virusul, nu s-a înregistrat nicio boală asociată infecţiei.

Nu există în prezent un tratament specific disponibil pentru infecţia cu VWN. Este aceeaşi situaţie ca în cazul multor alţi viruşi. Dacă o persoană dezvoltă forma severă a bolii, encefalită sau meningită, foarte probabil va fi nevoie de spitalizarea sa. În multe cazuri va fi nevoie de terapie intensivă, inclusiv supraveghere şi asistenţă continuă, administrarea de fluide intravenos şi suport respirator - ventilaţie pulmonară artificială. Unii dintre cei care dezvoltă forma severă vor avea nevoie de tratament suplimentar în vederea recuperării, precum fizioterapie şi terapie ocupaţională pe termen lung. Conform unor statistici ale Centrului pentru controlul bolilor transmisibile al guvernului american (CDC), în cazul a aproximativ 50% dintre cei care au suferit de forma severă nu s-a reuşit o recuperare completă.


Nu există vaccin contra VWN pentru oameni. Singurul vaccin disponibil în prezent funcţionează la cabaline.

 


 

Acest articol este bazat pe transcrierea textului folosit în videoclip.
Bibliografie:
www.cdc.gov

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.