KonjacEste incredibilul care ajung să creadă oamenii, mai ales când e vorba de pierderea în greutate. Nu contează câte pastile "magice" au apărut şi dispărut, rămânem mereu cu speranța că următoarea va livra miracolul topirii grăsimii, indiferent de consumul caloric sau energetic.

 

 

 

 

Cea mai recentă "minune", comercializată de firma "Healthy Products for Life" nu este altceva decât o altă "găselniţă", care, cel puţin potrivit unui reclamei făcute de un ziar cu mare vizibilitate, ar produce nişte "pierderi uimitoare în greutate", "care uluiesc medicii". "Poţi mânca ce-ţi place şi ce-ţi pofteşte inima şi să vezi cum greutatea ta se reduce", susţine anunţul. Există chiar şi o imagine generică a unui medic anonim, care nu arată prea grozav, şi recomandarea "de a nu slăbi prea repede". În plus, aflăm că pilula nu este recomandată persoanelor care  vor să slăbească doar puţin (două până la cinci kg). Un mod inteligent de a face publicitate puterii presupuse a acestui supliment alimentar.

Există, de asemenea, trimiteri repetate la dovezile ştiinţifice, fără nici o referire documentară efectivă. Dar reclama oferă un indiciu cu privire la natura acestui miracol. "Ingredientul secret" are, de fapt, un nume. Aşa că nu este atât de secret şi nici nu este nimic nou. Este vorba de rădăcina de Konjac. Numeroase alte pastile de slăbit au la bază acest ingredient şi nu este nimic magic în privinţa asta. Rădăcina plantei Konjac a fost mult timp folosită în Japonia pentru a produce alimente cu conţinut scăzut de calorii, din cauza conţinutului său de glucomannan. Aceste fibre solubile au o capacitate uimitoare de a absorbi apa şi a se umfla într-un gel care umple stomacul şi înfrânează pofta de mâncare. Având o natură alunecoasă, gelul tranzitează prin intestin destul de uşor şi poate avea un efect laxativ benefic pentru persoanele care se luptă cu constipaţia.

Un stomac plin, rezultat fie din băutul apei în cantitate mare sau din consumul de fibre solubile, are un efect inhibitor asupra apetitului. Dar duce asta neapărat la pierderea în greutate? Câteva studii limitate sugerează că o face. Într-un studiu dublu-orb de opt săptămâni, realizat pe 20 de persoane obeze, un gram de supliment de glucomannan luat cu o oră înainte de fiecare masă produs o pierdere de aproximativ 2,7 kg., după opt săptămâni. Un bonus suplimentar a fost o scădere a nivelului de colesterol din sânge. Într-un studiu mai extins, cu placebo, pe un grup de control de 200 de subiecţi supraponderali şi obezi, un amestec format din coji de seminţe de psyllium (3g) şi glucomannan (1g) luat de două sau de trei ori pe zi a dus la o pierdere de aproximativ 4,5 kg.,  pe parcursul a patru luni. În timp ce există cel puţin câteva dovezi pentru o pierdere în greutate pe termen scurt, nu există studii pe termen lung. Şi mai e ceva de luat în considerare. Anume, un avertisment al Societăţii “Health Canada”, conform căruia glucomannanul în tablete, capsule sau sub formă de pulbere, poate fi dăunător dacă este luat fără cel puţin 250 ml. de apă sau alt fluid. Au fost raportate cazuri în care glucomannanul a condus la sufocare şi/sau blocarea gâtului, esofagului sau intestinului. În SUA, Asociaţia “Food and Drug Administration” a avertizat, de asemenea, asupra pericolului de sufocare la copii atunci când bomboanele gelatinoase făcute cu rădăcină de konjac se opresc în gât.

Comisia Federală pentru Comerţ a investigat unele companii care comercializează produsele rădăcinii de konjac privind pretenţiile lor privind pierderea în greutate care mergeau mult dincolo de ceea ce se dovedea clinic. Institutul de Cercetare a Obezităţii, comerciantul firmelor FiberThin, Zylotrim, Propolene şi Lipozene, a stabilit taxele FTC, determinate de încălcarea legii federale prin afirmaţiile lor  amăgitoare de slăbire, acestea fiind de acord să plătească 1,5 milioane dolari în folosul consumatorului.

Practic şi în cazul rădăcinii de konjac vorbim despre trucul comun al celor care comercializează "produse naturiste sănătoase", acela  de a construi un munte de speranţă pe un muşuroi de probe.

Traducere de Maricica Botescu după konjac-and-weight-loss de Maricica Botescu

Modulul de comentarii de mai jos poate fi folosit, dar este încă în perioada de testare. Logarea prin FB și Google nu funcționează pt moment.
Se pot publica comentarii după înregistrare ori pur și simplu ca vizitator (fără nicio formalitate de înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate, înainte de publicare.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
symbols left.
Loghează-te cu... ( ori Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
Susţine-ne pe Patreon!


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro