În secolele XV şi al XVI omul recapătă conştiinţa de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare filozofică a personalităţii specifică Evului Mediu. În această perioadă, numită mai târziu Renaştere, reînvie interesul pentru cultura şi arta antichităţii clasice.
De asemenea, s-au produs profunde transformări sociale, politice, economice, culturale şi religioase, care au marcat tranziţia de la societatea medievală către societatea modernă.
Spiritul Renaşterii s-a manifestat şi în ştiinţă prin renunţarea la autoritarismul Evului Mediu şi căutarea unor explicaţii ştiinţifice bazate pe raţionament şi experiment. Personalităţile vremii au refuzat să se conformeze convenţiilor acceptate de majoritate, devenind deschizători de noi drumuri în ştiinţă. În perioada Renaşterii s-au făcut descoperiri care au schimbat radical modul de gândire. Unul dintre reprezentanţii Renaşterii în ştiinţă a fost Galileo Galilei, fondatorul mecanicii moderne, şi care a creat o stare de spirit în care raţionamentul ştiinţific şi experimentul aveau un loc aparte.
Descoperiri importante ale lui Galileo Galilei
Galileo Galilei s-a născut la data de 15 februarie 1564 la Pisa, în regiunea Toscana din nordul Italiei, zona unde a fost iniţiată Renaşterea italiană. Tatăl său, Vincenzo, avea patruzeci şi patru de ani, iar mama sa, Giulia, avea douăzeci şi şase de ani. Vincenzo Galilei studiase muzica la Veneţia şi cânta la lăută foarte bine, atât pentru plăcerea sa, cât şi într-un grup muzical. Această preocupare l-a dus spre cercurile muzicale, literare şi filozofice din Florenţa, dar a influențat şi educaţia fiului său, Galileo. Istoria spune că pe când era copil, în disputele pe care le avea cu cei de seama lui aducea mereu argumente logice şi convingătoare pentru a-şi susţine punctul de vedere. Tatăl său l-a învăţat să cânte la lăută, un instrument la modă printre bărbaţii din acea vreme. De multe ori şi-a regăsit liniştea sufletească, şi-a găsit refugiul cântând la lăută fie după ce mama sa îl certa, fie, mai târziu, după o dispută ştiinţifică sau chiar şi la bătrâneţe când vedere l-a părăsit aproape complet. Avea zece ani când familia lui s-a mutat la Florenţa, centru prosper pentru activitatea ştiinţifică, capitala regiunii Toscana. Galileo a fost trimis să studieze la şcoala iezuită de la Mănăstirea Camadolese di Santa Maria, situată la 30 de kilometri sud de Florenţa. În 1581 a intrat la Universitatea din Pisa cu intenţia de a se dedica medicinei, la dorinţa tatălui său. A fost atras de matematică şi a părăsit Universitatea fără să obţină diploma de medic.
Într-o duminică din 1583, Galileo era la o liturghie într-o biserică din Pisa. Şi-a îndreptat privirea spre un lampadar atârnat de plafon care oscila. Întors acasă a continuat să studieze mişcarea pendulului greu, a stabilit că oscilaţiile acestuia nu depind de greutatea lui, ci de lungimea firului, a pus în evidenţă izocronismul oscilaţiilor pendulului şi a luat în considerare posibilitatea utilizării acestuia pentru măsurarea timpului. Prima aplicaţie: cronometrarea pulsului de către medici. Apoi, pendulul a fost introdus în construcţia ceasurilor. Dacă până atunci abaterea în măsurarea unei zile era de cca. 15 minte, prin introducerea pendulului abaterea s-a redus la cca. zece secunde. În 1592 s-a mutat la Padova unde a activat ca profesor de matematică. În acea perioadă a inventat o busolă militară.
Galileo versus Aristotel
Începând cu anul 1604 s-a ocupat de legea căderii corpurilor în vid, iar după 1632 a demonstrat că această lege este independentă de masa şi densitatea corpului: două corpuri de masă diferită, lăsate să cadă de la aceiaşi înălţime, ajung pe pământ în acelaşi timp. Istoria spune că pentru a demonstra această afirmaţie, în 1589, a urcat în vârful Turnului din Pisa două ghiulele dintre care una avea greutatea dublă celeilalte. Le-a lăsat să cadă simultan. Cele două ghiulele au atins suprafaţa Pământului în acelaşi timp. Experimentul a fost reluat câţiva ani mai târziu de fizicianul englez Robert Boyle. Folosind o pompă de aer a creat vid într-o incintă în care a lăsat să cadă o bilă de plumb şi o pană. Ambele au căzut cu aceiaşi viteză. După aproape 400 de ani, în zilele noastre, în 1971, în timpul expediţiei pe Lună a misiunii Apollo 15, comandantul David Scott a refăcut, în atmosfera extrem de rarefiată de pe Lună, acelaşi experiment: a lăsat să cadă un ciocan geologic şi o pană. Deoarece nu li se opunea nici-o rezistenţă din partea aerului, cele două obiecte au căzut cu aceiaşi viteză. Aşadar afirmaţia lui Aristotel, acceptată multă vreme de lumea ştiinţifică, cum că dacă două corpuri de greutăţi diferite sunt lăsate să cadă de la aceeaşi înălţime, cel mai greu dintre ele cade mai repede, a fost greşită.
În 1612, prin lucrarea Discursul despre corpurile plutitoare, a pus bazele hidrostaticii.
Galileo, inventatorul telescopului
Încă din octombrie 1604, după ce a observat apariţia pe cer a unei stele strălucitoare, a unei supernove, era preocupat de găsirea unei soluţii, a unui instrument cu care să studieze detaliile stelelor. În iulie 1609 era la Veneţia. Un prieten i-a povestit că un fabricant olandez de ochelari, Hans Lipperhey, a construit un instrument care mărea foarte mult obiectele aflate la depărtare. Atunci a înţeles principiul pe baza căruia poate să construiască un telescop. A construit o lunetă cu ocular divergent, care îi poartă numele, şi care mărea de o mie de ori i-a prezentat invenţia sa guvernatorului Veneției. Acesta a fost entuziasmat, i-a promis "marea cu sarea", dar nu a făcut nimic. A plecat la Florenţa şi i-a prezentat invenţia şi Marelui Duce al Toscanei, Cosimo II, pe care îl învăţase tainele matematicii. Ca recompensă, l-a numit pe Galileo "Matematician şi filozof al Marelui Duce al Toscanei". I-a dat şi o vilă în care Galileo şi-a continuat cercetările legate de astrele cereşti.
O nedreptate reparată după secole
A observat Luna. A constatat că are o suprafaţă neregulată. Mai mult, în 1619 a măsurat înălţimea munţilor. A descoperit sateliţii lui Jupiter, inelul lui Saturn, petele Solare, fazele lui Venus, noutăţi care sprijineau sistemul lui Copernic. În 1632 a scris Dialog privind cele două sisteme planetare principale care a văzut lumina tiparului în martie 1633 şi în care Galilei combate sistemul geocentric şi susţine sistemul heliocentric a lui Copernic, tratează problema rotaţiei diurne şi a revoluţiei anuale a Pământului. În şase luni Inchiziţia a interzis difuzarea cărţii. Galilei a fost convocat la Roma şi întemniţat, apoi deferit unui tribunal. Procesul a durat 20 de zile, iar Galilei a trebuit să-şi abjure doctrina în genunchi. Se spune că, ridicându-se, a lovit pământul cu piciorul şi a exclamat: "Eppur si muove!" ("Şi totuşi se învârte!"). După condamnare s-a retras la Arcetri, lângă Florenţa, sub supravegherea inchiziţiei. În 1634 şi-a pierdut una dintre fiice, călugăriţă, iar doi mai târziu a orbit, probabil din cauza cataractei. Lăuta, instrumentul la care a învăţat să cânte în copilărie la îndemnul tatălui său, i-a fost un prieten credincios în această perioadă de izolare. S-a stins din viaţă la 9 ianuarie 1642, la vârsta de 77 de ani.
Galileo Galilei, fondatorul mecanicii moderne, a contribuit la crearea unei stări de spirit, în care raţionamentul ştiinţific şi experimentul aveau un loc aparte.
Trei secole mai târziu, în 1992, papa Ioan Paul al II-lea a recunoscut, în numele Bisericii Catolice, că Galilei a fost nedreptăţit. În octombrie 1989 sonda spaţială Galileo a fost lansată de pe naveta spaţială Andromeda. În 1995 sonda a ajuns la Jupiter, planeta ai cărei sateliţi au fost observaţi pentru prima dată de Galilei în 1610. Acest exemplu demonstrează puterea intelectuală a savanţilor din perioada Renaşterii, unul dintre exponenţii acestei perioade fiind Galileo Galilei.
Citiţi şi:
:: De la Galilei la Modelul Standard
:: Galileo Galilei (1564-1642)
:: Galileo Galilei
:: Telescopul lui Galileo Galilei
:: Galileo Galilei, părintele ştiinţei moderne
Articol preluat de pe gheorghe.manolea.ro cu acordul autorului
