Foarte scurtă introducere în teoria câmpurilor cuantice

Conform teoriei câmpurilor cuantice (denumită şi "teoria cuantică a câmpurilor") Universul nu este creat din particule, cum suntem obişnuiţi să considerăm (şi cum se predă, practic, în şcoli, vorbindu-se despre particule ca despre ingredientele din care este alcătuit cosmosul), ci din câmpuri. Această idee este una fundamentală în fizica modernă. Ceea ce numim "particulă" reprezintă ce "vedem" atunci când ne "uităm" la câmpurile cuantice. Atunci când vorbim despre un electron, vorbim în fapt despre o vibraţie a câmpului electronic.
Deşi încă de pe vremea grecilor antici omul s-a gândit că Universul este creat din particule, astăzi considerăm "particula" o ficţiune convenabilă. Vorbim în continuare despre particule, dar, în fapt, ştim că lumea, la nivel fundamental, este formată din câmpuri.
Un câmp, spre deosebire de de o particulă, se găsește pretutindeni în Univers. Un câmp are o valoare în orice punct din spaţiu şi timp. În spaţiu gol câmpurile au valoarea zero, cu o excepţie notabilă: câmpul Higgs (acest câmp a fost demonstrat că există în cursul anului 2012, când, în fapt, a fost anunţată descoperirea bosonului Higgs - care indică existenţa câmpului Higgs). Câmpul Higgs are o valoare diferită de zero chiar în spaţiu gol.
Geometrie clasa a VI-a. Definiţii şi teoreme

Cum am parcurs deja materia de clasa a VI-a (de unul singur, nu încă la clasă), m-am gândit să pun cap la cap toată partea teoretică ce priveşte geometria şi, desigur, să o public pe Internet, pe blogul meu. În felul acesta îmi va fi mie de folos, cândva în viitor, dar mai ales sper să folosească cât mai multor elevi interesaţi.
De ce e imposibil să transferăm mintea pe un computer
În prima parte a seriei am văzut că mintea şi corpul nu pot fi separate şi de ce robotica nu este capabilă să replice nici mintea, nici corpul. Dar să presupunem acum că am rezolvat problema senzorilor, muşchilor şamd. Acum vine următoarea provocare: transferul creierului pe un computer. Dar ce este creierul, mai precis?
Termenul se referă în mod obişnuit la cortex şi la unele structuri subcorticale, ca amygdala, hipocampul şi ganglionii bazali. Dar sistemul nervos central este în fapt alcătuit din alte structuri care nu sunt mai puţin importante, incluzând cerebelul, talamusul, hipotalamusul, trunchiul cerebral şi măduva spinării.
Cât reprezintă un hectar?
Hectarul (abreviat ha) este o unitate de măsură a suprafeței. Un hectar este egal cu 10.000 m², 0,01 km² sau 100 ari.
Cu alte cuvinte, un hectar este aria unui pătrat cu latura de 100 de metri.
O sută de hectare sunt echivalente cu 1 km² (un kilometru pătrat).
Ce este electronvoltul?
Electronvoltul, cu simbolul eV, este o unitate de măsură pentru energie, având ca valoare lucrul mecanic efectuat de un electron atunci când se deplasează între două puncte între care este o diferență de potențial (tensiune electrică) de 1 volt.
1 eV = 1,602 176 462(63) × 10-19 J≈0,16 aJ
Electronvoltul se utilizează în fizica nucleară și în chimie pentru a exprima energia cinetică a particulelor subatomice, precum și energia absorbită sau degajată în reacțiile nucleare sau chimice.
Pornind de la echivalența masă-energie, electronvoltul poate fi utilizat pentru exprimarea masei:
1 eV/c²≈1,783×10−36 kg≈1,074×10-9 u
1 u ≈ 931,4 MeV
unde u este unitatea atomică de masă.
Ce este unitatea atomică de masă?
Unitatea atomică de masă este o unitate de măsură pentru masă, utilizată în special în exprimarea maselor atomilor, moleculelor și particulelor subatomice. Este definită ca fiind 1/12 din masa izotopului carbon-12.
Unitatea atomică de masă are valoarea
1 u = 1,660 540 2(10) x 10-27 kg (cu o incertitudine relativă de 0,59 x 10-6)
Cele trei legi ale lui Arthur C. Clarke

Sir Arthur Charles Clarke (n. 16 decembrie 1917 – d. 19 martie 2008) a fost un scriitor de literatură science-fiction, inventator și futurolog britanic. Ani la rând, Robert A. Heinlein, Isaac Asimov și Clarke au fost cunoscuți ca „Cei Trei Mari” din science fiction.
Clarke a servit în Royal Air Force ca instructor de radar și tehnician între anii 1941 - 1946. În anul 1945 a propus un sistem de comunicare prin satelit.
Clarke a emigrat în Sri Lanka în 1956, în mare măsură datorită interesului său în plonjarea submarină, descoperind ruinele subacvatice ale templului antic Koneswaram în Trincomalee. A trăit în Sri Lanka până la moartea sa.
Opera sa de referință este romanul Odiseea spațială 2001, scrisă pe baza scenariului filmului cu același titlu împreună cu regizorul american Stanley Kubrick. Scenariul filmului se bazează pe o nuvelă publicată de autor în 1951, intitulată Sentinela.
Arthur C. Clarke a formulat trei maxime care sunt cunoscute drept "cele trei legi ale lui Clarke".
Prima lege a lui Clarke
Când un cunoscut om de ştiinţă în vârstă hotărăşte că ceva e posibil, aproape sigur că el are dreptate. Când hotărăşte că ceva e imposibil, aproape sigur se înșală.
A doua lege a lui Clarke
Singurul mod de a descoperi limitele posibilului e să te aventurezi dincolo de acestea, în imposibil.
A treia lege a lui Clarke
Orice tehnologie suficient de avansată nu se poate deosebi de magie.
Primele două legi apar în eseul "Hazards of Prophecy: The Failure of Imagination", în Profiles of the Future (1962). Cea de-a treia lege apare într-o ediţie revizuită a Profiles of the Future din 1973.
Materia întunecată ar putea fi creată de atomi "întunecaţi"
Materia întunecată reprezintă unul dintre cele mai fascinante mistere ale fizicii moderne. Din ce anume este compusă? Nu cu mult în urmă un grup de cercetători a propus o idee interesantă: materia întunecată ar putea fi formată din atomi „întunecaţi” care ar putea avea o chimie asemănătoare cu cea a materiei din care suntem făcuţi noi şi ar putea constitui un fel de lume „paralelă” cu a noastră.
Cât de simplu este să transferăm mintea pe un computer?

În cadrul Congresului Internaţional Global Futures 2045 Ray Kurzweill, renumit pentru cercetările în domeniul inteligenţei artificiale, a afirmat că "În doar 30 de ani omul va fi capabil să-şi transfere mintea pe un computer şi să atingă astfel imortalitatea digitală". Fără a lua în calcul problemele de etică, filozofice, sociale şi legale, trebuie să ne întrebăm dacă are sens o asemenea aşteptare. Pentru a da un răspuns documentat ne vom îndrepta către biologie şi neuroştiinţă.
O nouă planetă în sistemul solar (Planeta 9)?

Planeta 9 (imagine artist)
Câte planete sunt în sistemul nostru solar? De când Pluto a fost degradată în 2006 de la statutul de planetă la cel de planetă pitică ştim că în sistemul solar există 8 planete: de la Mercur, cea mai apropiată de Soare, la Uranus şi Neptun, cele mai îndepărtate. Este însă posibil ca în sistemul nostru solar să existe alte planete – mult mai mari şi mai îndepărtate de Soare decât Pământul.
Mii de cazuri de microcefalie în ţări de pe continentul american, provocate de virusul Zika

Din octombrie 2015 până în ianuarie 2016 au fost aproape 4.000 de cazuri de copii născuţi cu microcefalie (defect la naştere care constă în dimensiuni ale capului bebeluşului mai mici decât cele normale) în Brazilia. Anterior se înregistrase o medie de 150 de cazuri pe an.
Pesticidele din lapte - corelate cu boala Parkinson

Bărbații care au consumat lapte ce a fost poluat cu un pesticid în prima parte a vieții sunt mult mai predispuși în a dezvolta semnele bolii Parkinson, potrivit unui studiu publicat online pe 9 decembrie 2015 în revista Neurology.
Primii astronomi

Vă invităm să urmăriţi un documentar ce vă poartă prin timp şi spaţiu pe întreg teritoriul actual al României pe urmele astronomiei. Veţi descoperi observatoare astronomice vechi de mii de ani, dar şi mai recente, de pe vremea dacilor. Veţi afla de ce îşi orientau primii creştini bazilicile după Soare şi de ce erau mormintele din neolitic orientate după răsăritul acestuia. Veţi vedea semne şi simboluri antice cu caracter solar regăsite în mijlocul naturii.
Etichetele produselor alimentare nu spun numărul real de calorii

Etichetele produselor alimentare par să furnizeze toate informaţiile de care un consumator are nevoie; aşadar, numărarea caloriilor ar trebui să fie simplă. Dar lucrurile nu stau chiar aşa, iar etichetele spun doar jumătate din poveste.
O calorie reprezintă măsura energiei utilizabile. Etichetele produselor alimentare ne spun câte calorii conţin acestea. Dar ce nu spun aceste etichete este următorul lucru: numărul de calorii depinde de cât de procesat este produsul alimentar.
Robotul YUTU (R.P. Chineză) a descoperit pe Lună un nou tip de rocă

Yutu, “iepurele de jad”, este primul rover chinezesc care a ajuns pe Lună, unde efectuează studii asupra solului lunar. Recent Yutu a descoperit un nou tip de rocă, a cărei compoziţie ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine originea şi structura Lunii, care este legată de originea Pământului şi a sistemului solar.
Ce este masa? Ce o generează? Ce nu ştim despre masă?

Când vine vorba despre electroni, bosonii Higgs sau fotoni, ce putem spune despre aceştia? Că au spin, sarcina electrică, masă... Cam atât. Masa unei particule reprezintă o proprietate importantă, întrucât aceasta stă la baza fizicii particulelor elementare. Ce este masa, aşadar? De ce unele particule au masă şi altele nu? Şi de ce au particulele masă, la urma urmelor?
Ce dovezi sunt cu privire la descoperirea unei A NOUA PLANETE a sistemului nostru solar?

În mod natural, după ce un studiu recent a sugerat identificarea unei planete nevăzute deocamdată, intitulată "a noua planetă", s-a născut discuţii aprinse între cercetători, iar presa, în parte, a preluat informaţia şi a promovat-o, clasic, fără niciun filtru. Această a noua planetă ar avea o masă de 10 ori mai mare decât cea a Pământului şi s-ar situa în Centura Kuiper, o regiune a sistemului solar formată din obiecte îngheţate (dincolo de planeta Neptun).
Este creierul bărbatului diferit de cel al femeii?

Au bărbaţii şi femeile creiere care funcţionează în mod diferit? Există un creier masculin şi unul feminin? Cercetătorii au luat în serios această întrebare şi au efectuat un studiu cu ajutorul rezonanţei magnetice nucleare care a dat un răspuns oarecum aşteptat: nu există diferenţe între creierul masculin şi cel feminin. Există însă diferenţe importante de la persoană la persoană, care însă nu depind de sexul acesteia.
În căutarea undelor gravitaţionale - lansarea sondei Lisa Pathfinder

Simulare a fuzionării unor găuri negre, fenomen însoţit de emiterea de unde gravitaţionale
Nu, Lisa Pathfinder nu este numele unei fascinante cercetătoare care studiază teoria lui Einstein pentru a o „îmbunătăţi” sau modifica. Lisa Pathfinder este numele unei sonde spaţiale lansate pe 3 decembrie 2015 şi care va verifica tehnologia ce urmează să fie folosită în spaţiu pentru măsurarea undelor gravitaţionale prevăzute de teoria relativităţii generale a lui Einstein. Undele gravitaţionale până la ora actuală nu au fost măsurate, fiind în derulare mai multe proiecte de cercetare care au ca obiectiv identificare acestora.
Ce reprezintă un puseu de scleroză multiplă?

Scleroza multiplă (SM) (denumirea francofonă este scleroză în plăci) este o boală inflamatoare mediată imun care atacă axonii mielinizaţi de la nivelul sistemului nervos central (creier şi măduva spinării), distrugând mielina (care are rol în transmiterea impulsului nervos) şi axonul în diferite grade, producând o dizabilitate fizică în timp de 20-25 de ani de la diagnostic la aproximativ 30% dintre pacienți.
Telescopul "Event Horizon" dezvăluie câmpul magnetic al găurii negre din centrul Căii Lactee

În centrul galaxiei noastre se găseşte o gaură neagră, Sagittarius A * (Sgr A*), cu masa de milioane de ori mai mare ca cea a Soarelui. Recent a fost descoperit câmpul magnetic al acestui monstru cosmic, chiar în afara orizontului evenimentelor. Descoperirea este extrem de importantă, întrucât ne ajută să înţelegem comportamentul şi activitatea acestor tipuri de găuri negre, care ar putea sta la baza multor fenomene importante în Univers, precum formarea de noi galaxii.

