Critica rațiunii pure de Immanuel Kant (povestită). Analitica principiilor (9)
Kant identifică trei facultăți superioare de cunoaștere: intelectul, facultatea de judecare și rațiunea. Există o diferență între cele trei. Dacă intelectul și facultatea de judecare au o întrebuințarea obiectiv valabilă, rațiunea prezintă o caracteristică aparte: încearcă să extindă cunoașterea dincolo de experiențele posibile (este cu totul dialectică), fiind responsabilă pentru afirmații iluzorii.
Analitica principiilor înseamnă, prin urmare, o analiză a facultății de judecare, care este, în fapt, facultatea de a distinge dacă ceva se află sau nu sub o regulă dată.
Cum detectăm minciuna? Limbajul corpului ne spune puțin, dar sunt tehnici care pot ajuta
Te-ai întrebat vreodată dacă ai putea trece un test de detectare a minciunii sau ți-ai imaginat cum ar fi să „citești” limbajul trupului altora?
Citirea limbajului corpului poate fi excelentă pentru a adăuga tensiune scenelor de interogatoriu din filmele de acțiune. Cu toate acestea, adevărul este că nu există prea multe dovezi că putem detecta minciunile urmărind limbajul corpului cuiva.
Când încerci să descoperi dacă cineva minte pe timpul unui interviu, sursele tale sunt comportamentul pe care îl afișează persoana sau informațiile pe care le oferă. Detectarea minciunilor pe baza unor indicii nonverbale (limbajul corpului) este mai populară decât detectarea minciunii pe bază de indicii verbale, deoarece oamenii cred că mincinoșii își pot controla vorbirea, dar nu și comportamentul. Dar indiciile verbale privind minciuna sunt mult mai revelatoare.
Critica rațiunii pure de Immanuel Kant (povestită). Analitica conceptelor (8)
În acest articol vom vorbi despre deducția conceptelor pure ale intelectului, aspect căruia Kant îi acordă un spațiu de aproape 30 de pagini. Aici se observă, în opinia mea, graba în care a scris CRP (4-5 luni, timp în care și-a văzut și de obligațiile sociale, precum predatul la facultate), căci multe idei sunt reluate, iar de multe ori exprimarea este confuză. Posibil ca textul să fie o punere împreună a texte scrise în diverse perioade. Abia în ultima parte a acestui segment al cărții acesta simte nevoia de pune esențialul laolaltă, într-o formă concisă, și vom prezenta cu precădere acea parte.
Ce ne spune bosonul Higgs despre univers? De ce ar putea fi particulă compozită
Bosonul Higgs este singura particulă fundamentală cunoscută scalară, ceea ce înseamnă că nu are spin cuantic. Acest fapt răspunde la unele întrebări despre universul nostru, dar și pune altele noi.
Când a fost descoperit pentru prima dată în 2012, bosonul Higgs a captat imaginația populară și a devenit subiectul unui intens interes științific. Un garanție că ceea ce au descoperit oamenii de știină era într-adevăr particula Higgs îndelung teoretizată a fost identificarea uneia dintre calitățile sale unice: este singura particulă fundamentală „scalară” pe care cercetătorii au văzut-o vreodată. Spre deosebire de orice altă particulă elementară pe care o cunoaștem, precum electronul, quarcul și neutrinul, bosonul Higgs are spin cuantic cu valoarea zero.
Bosonul este atât de instabil, încât se descompune în particule mai puțin masive și mai puțin exotice aproape de îndată ce apare. Așa că trebuie să ne îndreptăm atenția către teoria câmpurilor cuantice și către câmpul Higgs.
Cum se încălzește un corp de la Soare? O explicație la nivel atomic
Am scris recent un articol despre radiația termică și despre faptul incredibil că organismul uman (împreună cu toate obiectele din acest univers) în mod natural emite constant o cantitate impresionantă de radiație electromagnetică. În acest articol un subiect cu o temă apropiată: cum anume se încălzește un corp sub acțiunea radiației termice, cum ar fi atunci când se află sub acțiunea razelor solare? Ce se întâmplă la nivel atomic?
De ce nu ne putem imagina lipsa spațiului și a timpului? (JID-104)
Cei care intră din când în când pe acest site, probabil au dat peste nenumăratele articole dedicate aspectelor fundamentale ale universului, precum particulele fundamentale / câmpurile cuantice sau spațiul / timpul. În multe situații aceste discuții au fost împănate cu abordări împrumutate din filozofie, încercând să înțeleg semnificația conceptelor fizicii dincolo de interpretările adeseori limitate ale acestui domeniu al cunoașterii.
Spațiul și timpul sunt concepte dificile atât din perspectivă științifică (fizică), cât și din perspectivă filozofică. Din punct de vedere științific, în prezent spațiul și timpul sunt unificate într-un concept unic: continuumul spațio-temporal, această idee având la baza teoria relativității generale. Deși greu de înțeles această alipire dacă uităm aspectul instrumental al fizicii, timpul este cumva atașat spațiului pentru a crea spațiu-timpul.
Critica rațiunii pure de Immanuel Kant (povestită). Tabelul conceptelor pure / categoriilor (7)
În acest articol vom trece în revistă vom trece conceptele pure ale intelectului, pe care Kant le numește „categorii”, în onoarea lui Aristotel, primul care a avut această inițiativă de a „compartimenta” intelectul uman. Desigur, Kant crede că l-a depășit pe Aristotel, care nu ar fi avut o metodă, ci și-a creat categoriile în timp, pe măsură ce-și mai dădea seama că a mai identificat câteva suplimentare.
Categoriile kantiene sunt în același număr ca funcțiile logice ale judecăților posibile, expuse în articolul anterior, dat fiind faptul că „intelectul este complet epuizat prin funcțiile menționate”.
Prezentăm întâi tabelul categoriilor, pentru ca ulterior să arătăm rostul acestuia, așa cum îl prezintă Kant:
Cum se scrie: „bine-mersi” sau „bine mersi”?
Nu am găsit vreo indicație clară în dicționarele limbii române cu privire la modul în care se scrie „bine-mersi”, dar cred că putem ajunge la o concluzie urmând modelele deja existente.
Ce poate însemna că un foton nu „experimentează” timpul? (JID-103)
Această observație, că timpul nu există pentru un foton, a devenit cumva un loc comun în fizica modernă. Iar chestiunea pare paradoxală sub următorul aspect: cum se face că putem spune cât timp trece din momentul în care un foton părăsește o galaxie formată acum miliarde de ani și ajunge fie captat de un telescop terestru, dar cu toate acestea pentru foton totul este instantaneu?
Răspunsul „clasic” pentru a rezolva aparentul paradox este acela că fotonul are nevoie de timp pentru a parcurge diverse distanțe din perspectiva unui observator, nu din perspectivă proprie. Din perspectivă proprie, pentru că se deplasează cu viteza maximă în univers, avem de-a face cu dilatarea timpului și cu contracția spațiului; altfel spus, timpul „experimentat” de foton este inexistent, iar distanța parcursă, din „perspectiva” acestuia, de asemenea, inexistentă.
Critica rațiunii pure de Immanuel Kant (povestită). Analitica transcendentală (6)
Ne apropiem de prezentarea categoriilor, a conceptelor pure, un element important în filozofia kantiană. Dar până acolo, căci aceste categorii vor fi prezentate în articolul următor, pregătim terenul.
Cunoașterea unui intelect este una prin concepte, nu intuitivă. Acest aspect a fost deja lămurit anterior, dar Kant îl reia. Dar are un motiv, pentru că vrea să lămurească modul în care a ajuns la concepte.
Conceptele se întemeiază pe funcții, o funcție fiind „unitatea acțiunii de a ordona reprezentări diferite în într-una comună”, ceea ce este echivalent cu „spontaneitatea” gândirii.
Proiectul „Majorana demonstrator”: dubla dezintegrare beta fără emisie de neutrini
Majorana demonstrator
Neutrinii sunt cele mai misterioase particule din teoria modelului standard al fizicii particulelor elementare. Încă nu se știe dacă neutrinul și anti-neutrinul sunt una și aceeași particulă sau particule diverse. Din acest motiv experimentele care caută să descopere natura neutrinilor sunt extrem de importante; printre acestea se numără și „MAJORANA demonstrator”, cercetătorii implicați publicând recent ultimele rezultate obținute: o limită a dezintegrării duble beta fără emisie de neutrini.
Despre călătoria în timp, plus alte gânduri după o iarnă prea caldă (JID-102)
• În fapt, universul nostru este unul mic. Universul la care avem acces nemijlocit. Pe care îl putem atinge.
Lucrurile pe care nu le putem atinge, le putem vedea. Cu ochii, cele mai apropiate, cu telescopul, pe cele mai îndepărtate.
Dar cu cât sunt mai departe aceste lucruri, cu atât ce vedem este mai puțin „real”. Lumea de departe este lumea din trecut. Cu cât mai departe, cu atât mai veche.
Aceasta este singura călătorie în timp reală și pe care ne-o permitem.
• Privești într-o seară senină către cer. Obiectele pe care le vezi sunt arătate minții așa cum arătau cu o fracțiune de secundă în urmă (cele de pe masa din fața ta), cu o secundă (Luna), cu 434 de ani în urmă (Steaua Polară) ori cu 2,5 milioane de ani lumină (Galaxia Andromeda, cel mai îndepărtat obiect cosmic ce poate fi văzut cu ochiul liber).
Un „tablou” compact și unitar, cu obiecte cu vechimi cât se poate de diferite!
Critica rațiunii pure de Immanuel Kant (povestită). Logica transcendentală (5)
În acest articol intrăm în partea a doua a cărții, denumită Logica transcendentală. În esență, vom vorbi despre ce este această logică, ce o particularizează și de ce este atât de importantă pentru a „regla” cunoașterea umană.
Kant începe prin a ne spune ce ne-a mai spus anterior, și anume că două surse stau la baza cunoașterii: receptivitatea impresiilor, prin care ne este dat un obiect, și spontaneitatea conceptelor, prin care obiectul este gândit în relație cu reprezentarea obiectului. Intuiția și conceptele ne furnizează întreaga cunoaștere. Receptivitatea se face prin facultatea denumită „sensibilitate”, iar spontaneitatea are la bază intelectul. Acest concept de spontaneitate nu este, după știința mea, bine explicat de Kant, dar pare să se refere la capacitatea intelectului de a cupla în mod spontan conceptele intelectului la intuițiile furnizate de sensibilitate.
Critica rațiunii pure de Immanuel Kant (povestită). Estetica transcendentală. Despre timp (4)
În acest articol vorbim despre conceptul de timp, așa cum îl înțelege Kant. Iar la finalul articolului încerc să pun în context modern tot jargonul kantian menționat în articolele anterioare. Adică vreau să discut despre faptul dacă terminologia kantiană a fost luată în serios de cercetătorii mai vechi sau mai noi sau dacă ne ajută, finalmente, la ceva, pentru că, la urma urmelor, nu citim o carte doar să învățăm niște cuvinte noi ciudate, nu?
Miounii, particule elementare, folosiți pentru obținerea unor imagini tridimensionale ale unui reactor nuclear
Cu ajutorul miuonilor cosmici, un grup de cercetători a reușit să obțină pentru prima dată o imagine tridimensională a unui reactor nuclear. Acest rezultat este important, întrucât arată cum progresele tehnologice și analiza de date ne pot ajuta să obținem imagini, prin tehnici nedistructive, ale unor obiectefoarte mari, precum un reactor nuclear.