Doha 2012 UNFCCCLa finele lunii noiembrie şi începutul lui decembrie ale anului 2012 a avut loc la Doha, în Qatar, cel mai recent summit al ONU pe tema schimbărilor climatice. Vă prezentăm în cele ce urmează câteva dintre cele mai importante concluzii ale conferinţei.

 

 


Ultimul summit având ca temă oprirea schimbărilor climatice, care a avut loc în Doha, Qatar, a fost criticat fără menajamente în ultimele două săptămâni (articolul original a fost scris la 10 decembrie 2012 - n.tr.). Puţine lucruri au fost stabilite în ceea ce priveşte diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, iar cel mai nou model computerizat, realizat de consorţiul Climate Action Tracker, arată că temperaturile medii globale vor creşte cu încă cel puţin 3 grade Celsius deasupra nivelurilor pre-industriale.

A existat totuşi un mic progres: ţările în curs de dezvoltare au câştigat o promisiune din partea celor dezvoltate că vor fi compensate pentru pierderile şi daunele provocate de schimbările climatice. Această înţelegere oferă promisiunea unor largi ajutoare pentru mediu. Dar, mai întâi, ştiinţa trebuie să ajungă din urmă politica.

Toate ţările vor suferi de pe urma schimbărilor climatice. Vor exista consecinţe chiar dacă umanitatea îşi va reduce emisiile şi va opri temperaturile din a creşte cu mai mult de 2 grade Celsius deasupra nivelurilor pre-industriale, scopul declarat al negocierilor ţinute în cadrul Naţiunilor Unite. Având în vedere starea actuală a lucrurilor, cu emisii care cresc mai repede decât oricând, o creştere a temperaturilor cu 3 sau chiar 4 grade Celsius pare a avea multe şanse a se întâmpla în acest secol.

Consecinţele vor fi multiple. Deşerturile se vor răspândi, iar valurile de căldură letale vor deveni mai frecvente. Schimbările produse în ritmul precipitaţiilor va aduce secete, inundaţii şi furtuni, în timp ce nivelul în creştere al mărilor va produce acoperirea zonelor aflate la mică înălţime, distrugând teritorii valoroase. Producţia de hrană va scădea.

Înainte ca summit-ul de la Doha să înceapă, fundaţiile umanitare ActionAid, CARE International şi WWF au publicat un raport în care susţineau faptul că naţiunile bogate ar trebui să compenseze naţiunile sărace pentru astfel de daune. Raportul “Tackling the Limits to Adaptation” arată că schimbările climatice vor fi foarte costisitoare pentru toate ţările, atât din punct de vedere economic, cât şi în moduri mai puţin tangibile cum ar fi pierderea unor culturi indigene.

 



O abordare pe două direcţii

Până în prezent, negocierile în ceea ce priveşte climatul au presupus o abordare pe două direcţii a problemei. Pe de o parte, ele au încercat să creeze stimulente sau obligaţii pentru a reduce emisiile. Pe de altă parte, ele au stabilit o finanţare pentru ajutorarea ţărilor sărace pentru ca acestea să poată plăti unele măsuri care le vor ajuta să se apere de consecinţele inevitabile ale schimbărilor climatice – cum ar fi ziduri marine şi sisteme de irigaţii.

Această abordare, după cum zic unii, face ca un alt treilea element să nu fie luat în considerare. Ajutorarea celor care suferă consecinţele schimbărilor climatice reprezintă o obligaţie morală şi trebuie să devină parte a oricărui tratat având ca subiect schimbările climatice, spune Niklas Höhne de la firma de consultanţă din domeniul energiei regenerabile, Ecofys. Ideea compensaţiilor pentru mediu a reprezentat un subiect de discuţie încă de la începutul anilor 1990, atunci când a fost negociată Convenţia cadru a Naţiunilor Unite pe tema schimbărilor climatice.

La Doha, o coaliţie care a inclus China, Alianţa Micilor State Insulare (AOSIS) şi grupul G77 al naţiunilor în curs de dezvoltare au încercat ca această abordare să fie reimplementată.

Ele au propus o schemă care ar decide asupra momentului în care ţările pot fi considerate a fi suferit daune de pe urma schimbărilor climatice şi în consecinţă acestea ar fi compensate. Aceasta ar fi o formă de asigurare şi, probabil, cea mai mare schemă de ajutor internaţional din istorie. Ideea a câştigat în forţă atunci când taifunul Bopha a lovit Filipinele săptămâna trecută, iar negociatorul delegat al acestei ţări, Naderev “Yeb” Sano, a izbucnit în lacrimi în timpul unui discurs. Şi, deşi naţiunile dezvoltate nu prea aveau de ce să fie de acord, conferinţa s-a încheiat cu promisiunea de a face ceva anul viitor.

Compensaţiile reprezintă o provocare fundamentală pentru ştiinţa schimbărilor climatice, care încă se luptă să înţeleagă dacă tendinţele şi evenimentele sunt cauzate de gazele cu efect de seră sau ar fi avut loc oricum. “Noi nu putem spune dacă un eveniment individual a fost cauzat de schimbările climatice”, spune Nigel Arnell de la Universitatea Reading, Marea Britanie. “Ceea ce putem face este să spunem că şansa ca acel eveniment să aibă loc a fost mai mare.”




Teste sistematice

Unii climatologi rulează în prezent teste sistematice pentru a decide dacă evenimentele de vreme extremă sunt cauzate de schimbările climatice. Ei rulează modele climatice care au la bază emisiile umane, cât şi modele care nu iau în considerare aceste emisii. Dacă şansele apariţiei unui eveniment particular sunt diferite, aceasta sugerează că el a fost, cel puţin parţial, provocat de către emisii. Prin această măsură, valul de căldură european din 2003, precum şi seceta din Texas din 2011 au fost amândouă mult mai probabile datorită emisiilor umane.

Dar acest tip de ştiinţă este încă la început. Noi putem atribui cu încredere tendinţele pe scară largă şi schimbările de temperatură, spune Kevin Trenberth de la Centrul Naţional pentru Cercetări Atmosferice din Boulder, Colorado. Dar schimbările produse în ritmul precipitaţiilor, precum şi în cazul evenimentelor de scurtă durată cum ar fi uraganele, sunt mai greu de atribuit pentru că nu le putem încă înţelege cu adevărat. Trenberth speculează că uraganul Sandy nu ar fi inundat sistemul de metrou din New York dacă nu ar fi existat schimbările climatice, dar spune că acest lucru nu poate fi dovedit.

Arnell spune că această abordare s-ar putea dovedi a fi irealizabilă. Schimbările gradate – cum ar nivelurile în creştere ale mărilor, topirea gheţarilor şi acidificarea oceanelor – sunt uşor de atribuit schimbărilor climatice, dar consecinţele lor sunt dificil de cuantificat din punct de vedere economic; evenimentele bruşte, pe de altă parte, sunt uşor de cuantificat, dar dificil de atribuit.

Ar putea exista o altă posibilitate. Mai degrabă decât de a examina evenimentele individuale, modelele climatice ar putea prezice costurile care au legătură cu climatul experimentate de fiecare ţară în parte, permiţând astfel existenţa unui sistem de plăţi regulate. “Aceasta ar putea fi o cale de rezolvare a problemei”, spune Arnell. Delegaţii de la conferinţa de anul viitor vor trebui să ia în considerare şi aceste întrebări.


Un pas înainte

Harjeet Singh de la ActionAid în New Delhi, India, spune că înţelegerea de la Doha este “un pas înainte”.

Dar aceasta este doar o înţelegere de principiu: niciun ban nu a fost angajat, iar chiar şi o simplă promisiune de a face acest lucru în viitor a fost omisă din textul final. Edward Davey, secretarul de stat al Marii Britanii pe probleme de energie şi schimbări climatice, spune că era “prea devreme” să se vorbească despre angajarea resurselor financiare. “Noi nu spunem că ar trebui să existe compensaţii”, spune el.

Singh spune că lumea dezvoltată ar economisi bani prin reducerea emisiilor chiar din acest moment, mai degrabă decât dacă ar lasă temperaturile să crească şi apoi să plătească compensaţii. Micile state insulare au fost dornice să obţină o înţelegere asupra pierderilor şi daunelor pentru că reducerile de emisii sunt făcute prea încet, făcând ca schimbările climatice periculoase să fie aproape sigure. Înţelegerea de la Doha este un prim pas înspre rezolvarea consecinţelor acestui eşec.


Alte discuţii de pe agenda de lucru

În afară de stabilirea unui acord în ceea ce priveşte compensaţiile pentru daune şi pierderi, summit-ul de la Doha a realizat puţine lucruri. În urmă cu aproape două decenii, guvernele lumii stabiliseră ca vor realiza un acord obligatoriu pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Doha a inclus câţiva paşi mărunţi înspre un acord care ar putea fi semnat în 2015, dar acesta nu este sigur şi, în orice caz, va veni prea târziu pentru a opri schimbările climatice periculoase. Numai Libanul şi Republica Dominicană şi-au asumat noi angajamente în ceea ce priveşte emisiile.

Discuţiile s-au împotmolit din considerente financiare. Într-o înţelegere care fusese separată de fondul pentru adaptare, ţările dezvoltate promiseseră în 2009 că vor asigura o finanţare în valoare de 100 de miliarde de dolari pe an până în 2020 pentru a ajuta ţările sărace să se pregătească pentru schimbările climatice. Între 2009 şi 2012, ele au alocat câte 10 miliarde de dolari pe an. La Doha, acestea au refuzat să spună cum îşi vor intensifica eforturile, pur şi simplu promiţând că vor continua – ţările în curs de dezvoltare fiind lăsate într-o stare de incertitudine în ceea ce priveşte dacă şi când vor primi mai mulţi bani.

Protocolul de la Kyoto a fost reînnoit până în 2020, dar efectul său global are destul de multe şanse să fie limitat. Valoarea sa este parţial simbolică, pentru a arăta că se poate ajunge la semnarea unor acorduri obligatorii şi ca fiind unul dintre multele proiecte de mică şi medie anvergură de reducere a emisiilor.


Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului Doha summit launches climate damage aid, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Alexandru Hutupanu

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.