Noi, utilizatorii obişnuiţi, avem Internet pentru că suntem abonaţi la o firmă (provider) care oferă servicii de Internet (fix ori mobil), dar, de regulă, şi de cablu TV, telefonie fixă şi/sau mobilă. Dar aceşti furnizori de servicii de unde au Internet?
În ziua de azi, principalele firme care prestează astfel de servicii oferă la pachet cablu TV + telefonie fixă (poate şi mobilă - în cazul RDS de ex.) + Internet. Companiile de telefonie mobilă oferă, pe lângă posibilitatea utilizării unui telefon mobil, şi Internet. E mai comod Internetul mobil, fie că avem acces pe telefonul mobil ori intrăm de pe un laptop, notebook sau chiar PC; însă e mai scump decât cel oferit prin cablu şi contează şi zona unde ne aflăm pentru a avea viteza maximă. Deci noi ştim de unde avem Internet: de la companiile care furnizează aşa ceva. Dar ele de unde au, la rândul lor, Internet?
Harta Internet
credit: chrisharrison.net
Cum funcţionează infrastructura Internetului?
Să presupunem că nu cunoaştem istoria Internetului şi că nici nu avem acces la astfel de resurse care să ne înveţe despre aşa ceva. Aşadar, singura cale de a afla cum funcţionează infrastructura Internetului este să ne orientăm către rădăcinile sale. Utilizând protocoalele de comunicaţii existente, vom afla cum funcţionează reţeaua Internet. Da, Internetul este o reţea mare, întinsă pe toată suprafaţa globului şi care ne interconectează unii de alţii, pe noi, utilizatorii de Internet.
În mod specific, ICMP (Internet Control Message Protocol) defineşte cererea (request) şi răspunsul (reply). Ca informaţiile să ajungă de la tine la altcineva (sau invers) acestea, asemenea unei rute de transport public, poposesc din staţie în staţie până ajung la destinaţie. Prin creşterea cu o iteraţie a mecanismului Time to Live poţi vedea care este următoarea staţie a datelor transmise de tine până la destinaţie. Mecanismul Time to Live sau Timpul de Viaţă este un mecanism care limitează durata de viaţă a datelor într-un calculator sau reţea. Odată ce datele au trecut deja de la prima staţie către a doua, prima staţie le va elimina, deci va uita de ele.
Pentru a vedea lista de staţii dintre noi şi calculatorul de la distanţă cu care comunicăm, folosim comanda tracert în sistemul de operare Windows şi comanda traceroute în sistemele de operare Linux şi Mac OS X.
Acum, să vedem numărul de staţii din Belgia către Statele Unite pentru site-ul stackexchange.com [64.34.119.12], pentru un număr de maxim 30 de staţii. Vom observa că datele au ajuns la destinaţie în 87 de milisecunde, trecând prin diverse staţii.
5 10 ms 12 ms 12 ms te-3-3.car2.Brussels1.Level3.net [212.3.237.53]
6 11 ms 11 ms 15 ms ae-0-11.bar2.Brussels1.Level3.net [4.69.148.178]
7 20 ms 13 ms 15 ms ae-7-7.ebr1.London1.Level3.net [4.69.148.182]
8 16 ms 16 ms 18 ms vlan101.ebr2.London1.Level3.net [4.69.143.86]
9 83 ms 84 ms 87 ms ae-44-44.ebr1.NewYork1.Level3.net [4.69.137.78]
10 84 ms 93 ms 97 ms ae-71-71.csw2.NewYork1.Level3.net [4.69.134.70]
11 87 ms 96 ms 83 ms ae-2-70.edge1.NewYork1.Level3.net [4.69.155.78]
12 84 ms 93 ms 84 ms gig2-0.nyc-gsr-b.peer1.net [216.187.123.5]
13 87 ms 84 ms 85 ms gwny01.stackoverflow.com [64.34.41.58]
14 87 ms 82 ms 87 ms stackoverflow.com [64.34.119.12]
Acum ştim că Belgia, Londra şi New York sunt conectate la reţele de nivel 3 (vezi mai jos detalii despre aceste niveluri). Reţelele de nivel 3 sunt acele reţele care pur şi simplu conectează între ele firmele furnizoare de Internet. Aşadar, cine e abonat la reţeaua X poate comunica cu alt abonat din reţeaua Y prin aşa-zisele reţele de nivel 3.
Acum să schimbăm destinaţia către China în loc de Statele Unite. Să luăm ca exemplu motorul de căutare Baidu. Asta înseamnă că vom căuta numărul de staţii către baidu.com [123.125.114.144], pentru un număr de maxim 30 de astfel de staţii.
5 12 ms 10 ms 12 ms ae0.anr11.ip4.tinet.net [77.67.65.177]
6 167 ms 167 ms 167 ms xe-5-1-0.sjc10.ip4.tinet.net [89.149.185.161]
7 390 ms 388 ms 388 ms as4837.ip4.tinet.net [77.67.79.150]
8 397 ms 393 ms 397 ms 219.158.30.41
9 892 ms * 392 ms 219.158.97.13
10 407 ms 403 ms 403 ms 219.158.11.197
11 452 ms 451 ms 452 ms 219.158.15.5
12 * 434 ms 434 ms 123.126.0.66
13 449 ms 450 ms 450 ms 61.148.3.34
14 432 ms 433 ms 431 ms 202.106.43.66
15 435 ms 435 ms 436 ms 123.125.114.144
Observăm că datele noastre au ajuns la destinaţie, deci către motorul de căutare Baidu, după 436 de milisecunde şi avem listate adresele IP ale staţiilor prin care au trecut datele noastre până la motorul de căutare. Nu am aflat foarte multe informaţii despre furnizorii de Internet din China din acest traseu al datelor, dar ne putem face o idee mai bună despre cum Baidu e conectat cu diverşi furnizori de Internet. Baidu este conectat la mai mulţi furnizori de Internet care sunt la rândul lor interconectaţi între ei, pentru ca atunci când unul din furnizori, din diverse motive, nu poate asigura Internet, să putem accesa totuşi baidu.com prin intermediul celorlalţi furnizori care încă mai pot asigura legătura la Internet.
Câte niveluri de reţele sunt?
Reţelele foarte mari pe care le-am găsit de-a lungul drumului către destinaţie al datelor noastre, sunt reţele de nivel 1 (sau rang 1).
Deşi nu există nicio autoritate care defineşte nivelurile de reţele care participă la Internet, definiţia cea mai comună pentru un indice nivel 1 face referire la o reţea care poate ajunge la orice altă rețea de pe Internet fără a cumpăra drept de tranzit IP. Conform acestei definiţii, o reţea de nivel 1 este o reţea de tranzit-liberă care face legătura cu oricare altă reţea de nivel 1. Dar nu toate reţelele de tranzit-libere sunt reţele de nivel 1.
O reţea de nivel 2 este o reţea care face legătura cu alte reţele, dar care trebuie să plătească tranzitul de IP pentru a ajunge în anumite porţiuni de Internet.
O reţea de nivel 3 este o reţea care trebuie să cumpere drepturi de tranzit de la alte reţele de Internet.
Dacă daţi clic pe linkul următor: Tier 1 networks, veţi citi mai multe despre reţelele nivel 1. Iată mai jos denumirea reţelelor curente de nivel 1:
- AT&T din USA;
- Centurylink (formal Qwest şi Savvis) din USA;
- Deutsche Telekom AG din Germania;
- Inteliquent (formal Tinet) din USA;
- Verizon Business (formal UUNET) din USA;
- Sprint din USA;
- TeliaSonera International Carrier din Suedia ;
- NTT Communications din Japonia;
- Level 3 Communications din USA;
- Tata Communications din India.
Ce este peeringul?
Aceste reţele se conectează între ele, iar procesul este numit peering. În mare parte, pentru ca datele să ajungă la destinaţie, este nevoie de cel puţin două reţele de nivel 1. De obicei, astfel de reţele sunt înţelese între ele aşa încât, spre exemplu, reţeaua X să trimită o cantitate de date către reţeaua Y, însă, la rândul ei, reţeaua X va primi o cantitate de date asemănătoare de la reţeaua Y. De regulă, nu se plăteşte o astfel de înţelegere decât dacă, spre exemplu, reţeaua X trimite mai multe date către reţeaua Y faţă de câte date trimite reţeaua Y către X.
Companiile mari, importante, pot să aibă parte de înţelegeri de peering, adică de conectare cu reţelele mari, de nivel 1. Astfel, spre exemplu, compania Netflix are propria ei infrastructură de peering, deci de conectare directă cu diverse reţele de Nivel 1, aşa încât serviciile oferite de această companie să poată ajunge la orice utilizator de Internet care este abonat la oricare reţea din Statele Unite. Vezi şi pagina Wikipedia despre Peering.
Traducere după http://www.howtogeek.com/123599/who-provides-Internet-service-for-my-Internet-service-provider/ de către Marcoşanu Dragoş.
