Casa copac persoanaExistă o mulţime de baterii de teste psihologice care îi pun pe oameni să realizeze proiecte artistice şi pe baza cărora se interpretează apoi rezultatele obţinute. Află ce anume pot înţelege oamenii (sau ce cred că pot înţelege) din modul în care tu desenezi un copac.

 

 

 

Dezvăluie ceea ce desenezi şi felul în care o faci cine eşti cu adevărat? Iată ce pot afla psihologii despre tine bazându-se pe ceea ce desenezi...

 

Am auzit pentru prima oară despre testul Casă-Copac-Persoană (sau CCP) când am citit ”Tăcerea mieilor”. Se întâmpla în contextul unei instituţii care făcea distincţia între oamenii care erau potenţiali pacienţi ”cu acte în regulă” şi cei care erau psihopaţi criminali. Pentru mine, acesta părea un test pe cinste. Testul CCP presupune ca subiectul să deseneze o casă, o persoană şi un copac. Să pui un diagnostic bazându-te pe asta este un lucru destul de ambiţios, însă el este menit să fie doar o parte dintr-o serie de diferite teste care duc împreună la o reprezentare exactă a subiectului.

Testul CCP în sine face, de asemenea, parte dintr-un spectru mai larg de teste bazate pe desenat, care s-au dezvoltat şi au împrumutat unele de la altele de-a lungul a o sută de ani de psihologie. Totul a început în 1885, când un desenator şi profesor de artă numit Ebenezer Cooke a observat pentru prima oară că cei mici trec prin anumite etape în ceea ce priveşte manifestarea lor artistică, începând cu mâzgălituri abstracte, trecând la forme şi simboluri de bază şi devenind încetul cu încetul capabili să redea silueta umană. El a publicat o lucrare referitoare la această progresie şi la modul în care arta ar trebui să le fie predată copiilor atât de dragul artei, cât şi pentru a le spori nivelul de educaţie şi inteligenţă. Cartea a fost un succes printre profesori, care au început să privească desenul drept un mod de a-şi instrui, dar şi evalua elevii.

Persoana care a transferat conceptul de artă din domeniul educaţiei în cel al psihologiei formale a fost cea denumită în mod miraculos Florence Goodenough (în engleză, ”good enough” înseamnă ”suficient de bun”), care în 1926 a inventat testul care poartă şi astăzi numele de Testul Desenului Persoanei Goodenough. Psiholog pentru copii, Goodenough i-a rugat pe aceştia să deseneze imaginea unui bărbat, a unei femei şi a lor înşişi. Apoi ea a evaluat inteligenţa şi dezvoltarea intelectuală a copiilor bazându-se pe ceea ce desenaseră. Desenele iniţiale erau mai mult nişte simple forme. Pe măsură ce copiii se dezvoltau, ei începeau să adauge feţe formelor lor. Aceştia adăugau membre, corpuri şi, în cele din urmă, haine şi poziţii care sugerau anumite acţiuni. Goodenough a inventat un sistem de puncte pentru fiecare trăsătură adăugată, sistem în cadrul căruia scorul maxim pentru cele trei desene era de 64 de puncte.



Testul CCP s-a bazat pe munca lui Goodenough, însă acesta a evaluat personalitatea, nu dezvoltarea cognitivă. Psihologii credeau că modul în care fiecare dintre obiecte era desenat spunea ceva despre mentalitatea persoanei care l-a realizat. Mărimea casei, de exemplu, era importantă: prea mică – persoana se simţea izolată, prea mare – persoana era copleşită de familie. Adăugarea unor lucruri precum ferestre mari, uşi şi trotuar indica dorinţa de a crea legături şi aprecierea acestora. Aceeaşi sociabilitate era semnalată atunci când persoana desena multe frunze şi crengi copacilor. Rădăcinile foarte complicate indicau, pe de altă parte, tendinţe obsesive. Crengile tăiate erau un simbol al neputinţei, la fel ca oricare altă trunchiere a membrelor omului din desenul subiectului. Evaluarea ulterioară a desenelor reprezentând oameni lua în considerare atât hainele, cât şi poziţia acestora – până şi mărimea buzelor. După ce copiii făceau testul CCP, psihologul realiza un interviu în timpul căruia îi întreba dacă cineva a încercat să taie copacul sau dacă locuieşte cineva în casă.

Ideea testului CCP este aceea că anumite grupuri de oameni vor împărtăşi anumite înclinaţii artistice, cum ar fi nevoia de a desena mai degrabă un bărbat decât o femeie sau tendinţa de a desena un copac uscat mai degrabă decât unul robust. Unii psihologi remarcă faptul că pacienţii schizofrenici au adesea probleme cu acest test, înfăţişând casele cu braţe şi picioare şi adăugând trăsături duble, cum ar fi două nasuri, figurilor umane.

Testul are şi el problemele sale. Creat iniţial în 1940 şi refăcut în 1960, acesta este considerat de mulţi ca fiind prea puţin cuprinzător pentru a putea fi folosit drept instrument de diagnostic. Pentru a stabili standardele, s-au folosit desenele unui număr aproximativ de doar 140 de oameni. În cadrul unor categorii de diagnostic, femeile depăşeau cu mult numărul bărbaţilor, în timp ce în cadrul altora se întâmpla exact invers. Oamenii aparţineau în general unui grup social şi rasial omogen. Cu siguranţă, testul nu poate fi folosit de unul singur.

Cu toate acestea, tehnica folosirii desenelor pentru a indica starea mintală s-a dezvoltat în unele moduri interesante. Unii psihologi folosesc testul CCP înainte şi după unele schimbări majore ce apar de-a lungul vieţii pentru a vedea modul în care subiectul şi-a schimbat perspectiva. De exemplu, un studiu care implica oameni ce făcea testul înainte şi după operaţie indica faptul că înainte de aceasta oamenii regresau, desenând casele ca pe nişte căbănuţe, copacii ca pe nişte puieţi şi oamenii ca pe nişte copii. După operaţie, aceştia desenau persoane adulte, copaci ajunşi la maturitate şi case mai mari.

Există numeroase variante ale testului. Una dintre ele le cere oamenilor să deseneze o persoană în ploaie şi interpretează includerea unei umbrele şi chiar înclinarea acesteia. Există două teste care le cer oamenilor să deseneze figuri umane şi să schimbe ceva la ele după ce desenul este gata. În 1978, un psiholog a inventat testul Desenează-Un-Membru-Al-Unui-Grup-Minoritar. Ideea nu era să vezi ce părere are persoana respectivă despre minorităţi, ci despre ea însăşi. Se credea că distanţa emoţională sau chiar dispreţul implicate în desenarea unei minorităţi ar face ca oamenii să proiecteze toate lucrurile pe care le urăsc cel mai mult la ei înşişi asupra figurii din desen. Şi totuşi, de ce să nu aleagă calea directă? Un test psihologic le cerea subiecţilor să deseneze cel mai neplăcut lucru la care se puteau gândi la momentul respectiv. Puţini dintre ei ar dori să vadă rezultatele.

Interpretările iniţiale ale testelor, cu scorurile lor stricte şi înţelesul simbolic profund, au luat-o în general pe arătură. Deşi oamenii de ştiinţă sunt în mare parte de acord asupra faptului că pot exista unele asemănări între desenele pe care le fac diferiţi pacienţi, elementul subiectiv al testului face ca acesta să fiu greu de folosit drept indicator. Care este numărul ”normal” de ramuri ale unui copac? Ce înseamnă o casă ”de mărime normală”? Braţul ridicat al unei persoane este agresiv sau entuziast? Testul pare să fie atât de răspândit şi atât de popular pe termen lung deoarece este un instrument care poate fi de ajutor mai degrabă la nivelul metodei de tratament decât la cel al diagnosticului.

Dacă cineva doreşte să pună testul său CCP în secţiunea de comentarii, să-i dea drumul.



Traducere de Ana Dumitrache după the-frightening-result-of-psychology-melding-with-art-c.

Pt a posta comentarii: creați un cont pe site, folosiți contul de FB, Twitter sau Google ori postați ca vizitator (fără nicio formalitate de înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (nu se publică automat).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


Sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro