Barbat gandindGhiciţi ce – se pare că bărbaţii nu sunt chiar aşa de înfierbântaţi cum afirmă statisticile nefondate! Conform unui articol care urmează să apară în Jurnalul de Cercetare Sexuală, bărbatul tipic de 20-25 de ani se gândeşte la sex în medie de 18 ori pe zi.

 

 

 

Asta înseamnă o frecvenţă de mai puţin decât dublul numărului de astfel de "gânduri" asociate femeii tipice de aceeaşi vârstă, cu mult mai rar decât o dată la 7 secunde, aşa cum afirmau statisticile pe care le tot auzeam.


Psihologul Terri Fisher, care a condus studiul, descrie metodele de testare ale echipei sale şi rezultatele interesante obţinute:

„Cu ajutorul unui dispozitiv ca cele folosite în golf pentru a număra punctele, 283 de studenţi şi-au contorizat timp de o săptămână aşa-numitele gânduri „bazate pe nevoie”, adică cele referitoare la mâncare, somn sau sex. Bărbaţii au raportat substanţial mai multe astfel de gânduri per total, dar nu a existat nicio legătură semnificativă între sexul subiectului şi tipul de cogniţie înregistrată. Aşadar, în ciuda faptului că aceşti tineri s-au gândit la sex mai mult decât fetele, ei s-au gândit mai mult şi la mâncare sau somn.”

Fisher susţine că studiul ei sugerează faptul că bărbaţii ar putea să fie puţin mai legaţi de „partea lor fizică” în decursul zilei. Desigur, există posibile explicaţii pentru această observaţie. Fisher afirmă ca poate bărbaţilor le-a fost pur şi simplu mai uşor să crească numărul afişat pe dispozitivele lor:

„Oamenii care dau mereu răspunsuri dezirabile din punct de vedere social sunt poate reţinuţi şi încearcă să controleze impresia pe care le-o lasă altora”, explică Fisher. „În acest caz, observăm că femeile, care sunt mai preocupate de impresia pe care o lasă, tind să raporteze mai puţine gânduri sexuale, tocmai pentru că faptul de a te gândi la acest subiect nu corespunde cu aşteptările tipice pe care le avem de la femei.”

O descoperire din cadrul acestui studiu sprijină ipoteza lui Fisher – aceea că cel mai bun indicator al frecvenţei cu care o persoană se gândeşte la sex nu este sexul ei, ci scorul obţinut la un sondaj de opinie sexuală creat pentru a măsura „orientarea emoţională către sexualitate”, aşa cum este ea evaluată cu ajutorul unui aşa-numit scor „erotofilia”:

„Dacă ai putea să ştii un singur lucru despre o persoană pentru a prezice cât de des se gândeşte la sex”, a explicat Fisher, „ar fi mai bine să ştii orientarea ei emoţională către sexualitate decât sexul propriu-zis.”

„Frecvenţa cu care ne gândim la sex este determinată de variabile ce depăşesc sfera sexului nostru biologic.”

 

 

Articolul reprezintă traducerea articolului Shocking News: Men don’t actually think about sex all day long, publicat de io9.com.
Traducere: Ana Cristina Dumitrache

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.