Soareci de laboratorÎn 1940, neurochirurgul Wilder Penfield a constatat că pacienţii săi îşi amintesc informaţii aparent aleatorii - mirosul de prăjituri, de exemplu - atunci când a stimulat diferite zone cerebrale cu şocuri electrice. Detalii despre subiect, în cele ce urmează.

 

 

 

 

Două studii au descoperit acum dovezi care să sprijine teoria memoriei de stocare peste care Penfield a dat din întâmplare. Chiar şi cercetările făcute pe şoareci demonstrează că este posibil să manipulăm celulele creierului pentru a crea amintiri false.

Mark Mayford de la Scripps Research Institute din San Diego, California şi colegii săi au recurs la procedee de inginerie genetică la şoareci, astfel încât neuronii care s-au activat anterior în anumite condiţii să se activeze din nou atunci când creierul este injectat cu un medicament.

Echipa a pus şoarecii individual într-o cutie în care fiecare a fost expus la o culoare şi un miros, care a stimulat un grup de neuroni să formeze o memorie a situaţiilor. Deoarece aceşti neuroni s-au activat în timpul procesului de formare a amintirilor, aceştia au putut fi reactivaţi atunci când medicamentul a fost injectat, permiţând cercetătorilor să inducă o amintire involuntară a cutiei, deci mediului unde respectivele amintiri s-au format.

Apoi, cercetătorii au pus fiecare şoarece într-o a doua casetă, cu culori şi mirosuri diferite. Ei au injectat medicamentul, făcând şoricelul să-şi amintească prima casetă, apoi i-au administrat un mic şoc electric.

În mod normal, şocul ar încuraja şoricelul să se teamă de mediul său imediat - a doua casetă. Nu în acest caz, totuşi: atunci când şoricelului i-a fost aplicat şocul, acesta era aşezat în a doua casetă în timp ce îşi amintea intens de prima. Prin urmare, a dezvoltat o teamă de un amestec de două cutii - de fapt un mediu imaginar. Singura dată când şoricelul ar intra în panică ar fi atunci când acesta s-ar afla în caseta a doua şi i s-ar administra medicamentul.

Mayford spune că această falsă amintire "hibrid" sugerează că două grupuri diferite de neuroni codifică fiecare amintire şi că acestea nu interferează unul cu celălalt.

 

 

 

"Seamănă cu ceva ce ar spune mama mea: dacă doriţi să vă amintiţi un lucru, mergeţi la locul în care l-aţi învăţat", spune Sheena Josselyn de la The Hospital for Sick Children din Toronto, Ontario, Canada. "Faptul că se pot introduce noi biţi de informaţie în memorie deschide un univers de cercetare cu totul nou."

Susumu Tonegawa de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts raportează un mod diferit de a crea senzaţii false. Şoarecii au fost modificaţi genetic astfel încât, atunci când şi-au format amintirea unei cutii, neuronii implicaţi au devenit receptivi la lumină.

În timp ce şoricelul îşi forma amintirea cutiei, echipa Tonegawa i-a administrat un şoc electric. Apoi l-au pus într-o cutie diferită şi i-au "administrat" impulsuri de lumină prin intermediul unor fibre optice implantate în creierul şoricelului. Aceasta i-a activat neuronii asociaţi cu respectivele amintiri şi, indiferent de locul în care se afla şoricelul, acesta a înţepenit, îngrozit la "gândul" unui nou şoc electric.

Când cercetătorii au analizat care neuroni au fost activaţi, au descoperit că aproximativ 2% din celulele dintr-o zonă specifică a hipocampus-ului - zona creierului responsabilă cu procesele de memorare - au fost implicate. Tonegawa spune că metoda ar putea fi folosită pentru a induce diferite tipuri de comportament complex la şoareci, bazat pe experienţele lor anterioare. Apoi, laboratorul său plănuieşte să determine modul în care părţi ale creierului, în afara centrilor memoriei, relaţionează pentru a genera "blocajul" şoricelului. Acesta este "experimentul decisiv" pentru a arăta că amintirile sunt păstrate în zone discrete ale creierului, spune el.

 

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului False memories generated in lab mice publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Ecaterina Pavel

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.