Un grăunte de praf de stele este tot atât de magic ca  şi expresia în sine. Granulele de praf care plutesc prin sistemul nostru solar conţin buzunare minuscule cu apă, care se formează atunci când acestea sunt lovite brusc de o explozie de vânt a cărei încărcătură provine  de la Soare. Reacţia chimică ce cauzează acest fapt a fost mimată în laboratoare, dar acum  pentru prima oară  s-a descoperit apă captată în praf stelar adevărat.

 



Combinate cu descoperiri anterioare ale unor compuşi organici în praful interplanetar, aceste rezultate sugerează că granulele de praf conţin ingredientele de bază necesare vieţii. Deoarece  se crede că granule de praf similare se găsesc în sistemele solare din întreg Universul, acest fapt este un semn bun cu privire la existenţa vieţii în cosmos.

"Implicaţiile pot fi uriaşe”, a declarat Hope Ishii de la Universitatea din Hawaii,  Honolulu, unul dintre cercetătorii care a luat parte la studiu. "Este o posibilitate deosebit de palpitantă că acest aflux de praf pe suprafeţele corpurilor cereşti ale unor sisteme solare a acţionat ca o ploaie continuă de mici vase de reacţie, care conţin atât apă, cât şi substanţele organice necesare pentru o eventuală origine a vieţii."

 

 

Ploaie de praf

Sistemele solare sunt pline de praf – ca rezultat al unor multiple procese, inclusiv spargerea cometelor.  John Bradley de la Laboratorul Naţional  Lawrence Livermore din  California a cercetat împreună cu colegii săi stratul exterior al particulelor de praf interplanetar extras din stratosfera Pământului.

Microscopia de rezoluţie ultra-înaltă le-a permis să analizeze de la 5 până la 25 de microni de praf şi să descopere mici buzunare de apă prinse chiar sub suprafaţa acestora.

Experimentele de laborator oferă indicii despre cum se formează apa. Praful este în mare parte compus din silicaţi care conţin oxigen. Pe măsură ce călătoreşte în spaţiu, praful întâlneşte vântul solar. Acest curent de particule încărcate care conţine şi ioni de hidrogen de mare energie este expulzat din atmosfera Soarelui. Când praful stelar şi vântul solar se ciocnesc, hidrogenul şi oxigenul se combină formând apa.

Deoarece se pare că a plouat cu praf interplanetar pe Pământ la începuturile sale, este foarte posibil ca acest praf să fi adus apa pe planeta noastră, cu toate că este dificil să concepem cum s-ar putea explica milioanele de kilometri  cubi de apă care acoperă astăzi Pământul. "Sub nicio formă nu putem spune că această ploaie de praf ar fi putut fi suficientă pentru formarea oceanelor”, a spus  Ishii.

Apa universală

Originea mult mai probabilă a imensului volum de apă de pe planeta noastră s-ar putea datora asteroizilor umezi care au tot ”stropit” Pământul la începuturile sale. Şi cometele ar fi putut aduce apa. Nava Rosetta a Agenţiei Spaţiale Europene urmează să trimită o sondă pe o cometă spre sfârşitul acestui an, având ca obiectiv să analizeze rolul cometelor în această privinţă.  

Cu toate acestea, rezultatele echipei lui  Bradley sunt relevante în ceea ce priveşte căutarea vieţii pe alte planete.

”Reacţia de producere a apei pare să fie universală şi să se întâmple în oricare colţ din Univers, pe o stea sau chiar pe o supernovă”, a mai spus Ishii.

Mai mult decât atât, praful interplanetar din sistemul nostru solar - şi din alte sisteme solare - conţine carbon organic. Dacă praful stelar conţine carbon şi apă, înseamnă că ingredientele esenţiale vieţii ar putea fi prezente în toate sistemele solare de oriunde din univers, pe ale căror  planete  plouă cu praf stelar.

"Ne aşteptăm ca astfel  de procese să aibă loc şi în alte sisteme planetare”, a declarat Fred Ciesla de la Universitatea Chicago, Illinois, care nu a fost direct implicat  în această cercetare. ”Apa şi substanţele organice nu sunt ceva rar în Univers”.



Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului water-found-in-stardust-suggests-life-is-universal, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Daniela Albu

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.