Planeta interstelaraÎn întunericul interstelar există planete solitare. Deşi nu sunt încălzite de o stea şi nu fac parte dintr-un sistem, acestea ar putea găzdui viaţă. Detectarea unor astfel de planete este dificilă, însă este ceva ce ar putea fi de ajutor: aurorele din atmosfera acestora.




Pe Pământ aurorele apar în urma interacţiunii dintre particulele vântului solar cu câmpul magnetic terestru. Deşi în cazul planetelor solitare nu este cazul unui vânt stelar, neexistând o stea, există şi alte moduri de producere a aurorelor. Trecerea planetei printr-o zonă de plasmă interstelară sau trecerea sateliţilor planetei prin plasma prinsă în câmpul magnetic planetar (cazul Jupiter – Io) sunt două posibilităţi.

Planetele interstelare pot fi planete ce au făcut cândva parte dintr-un sistem stelar, dar au fost ejectate datorită influenţelor gravitaţionale sau planete ce s-au format pur şi simplu solitare.

Oamenii de ştiinţă spun că pe astfel de planete, departe de o sursă de lumină şi căldură cum ar fi o stea, viaţa ar putea totuşi apărea, ba chiar să se dezvolte spectaculos, ori sub solul planetei, ori la suprafaţă!

Planete ca Terra ar avea o atmosferă foarte groasă, ce ar menţine cu succes căldura. Dacă planetele sunt gigante gazoase, pot avea un sistem de sateliţi pe care să-i încălzească prin intermediul forţelor mareice. Ar putea exista oceane subterane cu zone de temperatură ridicată încălzite de interiorul planetei/satelitului.

Detectarea unei astfel de planete interstelare "este teoretic posibilă,", spune Heikki Vanhamaki de la Institutul de Meteorologie din Helsinki. "Dar localizarea unei asemenea planete pare totuşi extrem de puţin probabilă, poate chiar aproape imposibilă, pentru viitorul apropiat," a adăugat acesta.

Din calcule, există o mică şansă de detectare în cazul planetelor solitare dacă acestea au de opt ori masa lui Jupiter şi au un satelit.

 

 

 

{jcomments on}

 

Sursa: Astrobiology Magazine

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.