Racing Green EnduranceVom afla până la sfârşitul verii. Deşi automobile electrice au apărut încă din secolul XIX, dezvoltarea acestora a fost îngreunată de costurile ridicate ale tehnologiilor sau de competiţia cu mult mai popularele motoare cu combustie internă.

 

 

 

În ultimele decenii însă, presiunile ecologiste şi perspectiva epuizării combustibililor fosili au motivat mulţi ingineri să doboare recorduri după recorduri pentru a găsi alternative.

În încercarea de a schimba percepţia publică, potrivit căreia automobilele electrice ar fi lente, nepractice şi neatractive, o echipă de ingineri din Marea Britanie şi-a propus să stabilească un nou record de anduranţă prin parcurgerea în întregime a celebrei şosele Panamericane.


 

masina electrica
Vehicul Racing Green Endurance.
Credit: Imperial College London

 

Echipa se numeşte Racing Green Endurance (RGE) şi este formată numai din studenţi şi absolvenţi ai facultăţii de inginerie de la Colegiul Imperial din Londra (London Imperial College). În cadrul proiectului aceştia au modificat un automobil sport, Radical SR8, pe care l-au redenumit Radical SRZERO. Performanţele au scăzut considerabil faţă de modelul original, dar acceleraţia de la 0 la 100 km/h în 7 secunde şi viteza maximă de 200 km/h sunt respectabile pentru o maşină sport şi impresionante pentru o maşină electrică. Aceasta poate parcurge aproximativ 400 km fără a reîncărca bateriile, iar reîncărcarea durează până la 8 ore şi costă cam 3 lire sterline.

SRZERO a obţinut deja o performanţă notabilă la sfârşitul lunii mai când, fără a fi nevoită să oprească, a parcurs de două ori cei 188 de km ai şoselei de centură a Londrei.



 

Panamerican Highway
Autostrada Panamericană leagă Alaska de Ţara de Foc
Credit: wikimedia.org

 

Cursa panamericană era planificată pentru luna mai şi urmărea parcurgerea traseului de la sud la nord, însă a fost reprogramată să înceapă în luna iulie. Aceasta se va desfăşura pe o distanţă de 26.000 de km între Alaska şi Argentina, iar pe durata testului vor fi studiate performanţele şi fiabilitatea noilor componente. Un alt obiectiv propus de către membrii echipei ar fi să popularizeze beneficiile vehiculelor electrice.

RGE face parte dintr-o iniţiativă mai vastă a colegiului londonez ce-şi propune, prin astfel de proiecte, să formeze specialiştii care vor proiecta viitoarele generaţii de vehicule ecologice.

 

Sursa: sciencedaily.com

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.