În doar 40 de ani, civilizaţia a devenit dependentă de Internet în felurite moduri. Atunci când diverşi activişti ameninţă să îl distrugă ori când prezicători ai apocalipsei ne avertizează despre o defecţiune globală a Internetului, lucrurile par destul de înfricoşătoare.
Dar chiar ar putea cineva să doboare întregul Internet? Am întrebat un expert.
Să dobori Internetul este mult mai uşor de zis decât de făcut, conform expertului în IT Dewayne Hendricks, iar Internetul este aici pentru a rămâne. Cunoscut ca şi "Cowboy-ul Broadband", Hendricks a lucrat cu AT&T, Cisco, WorldCom şi Lucent, în acest moment ocupând postul de CEO la Tetherless Access Inc.
"Primul lucru pe care trebuie să îl ştii despre Internet," a mărturisit Hendricks pentru io9, "este că nu există o entitate unitară pe care să o numim Internet."
Simplu, independent şi distribuit
Internetul, spune Hendricks, este "pur şi simplu o serie de comutatoare de pachete de date foarte distribuite." Cei mai mulţi oameni înţeleg asta greşit, susţine el. "Oamenii tind să creadă că este un lucru unitar - şi nu este - este important să înţelegem că Internetul este compus din mii de reţele independent deţinute şi operate - reţele care sunt legate cu ajutorul unor conexiuni fizice ce folosesc un protocol comun."
Aceasta este proprietatea care a înzestrat Internetul nu numai cu capacitatea de a rămâne activ şi în viaţă sub circumstanţe extreme, dar şi cu abilitatea de a se repara şi adapta atunci când este necesar. A doborî Internetul este, aşadar, o sarcină practic imposibilă. Este vorba, în esenţă, de o reţea de reţele.
Şi într-adevăr, au fost câteva speculaţii despre ce ar fi necesar să faci pentru a doborî Internetul. La începutul acestui an, Sam Biddle de la Gizmodo a făcut un efort eroic în a încerca să găsească o cale de a distruge Internetul, sugerând că ar putea fi realizabil (oricât de improbabil) prin tăierea cablurilor care ţin Internetul laolaltă, ruinând astfel serverele rădăcină şi distrugând toate centrele de date. Presupunând că toate acestea ar putea fi realizate, toate datele digitale ale lumii ar rămâne îngheţate pe computere locale. "Nimic nu mai poate circula pentru că toate drumurile, podurile şi semafoarele ar fi distruse," scrie Biddle, "Tot ce ar rămâne din Internet ar fi intranetul biroului tău sau reţeaua din dormitorul tău. Bucăţi mărunte. Încă mai sunt reţele, dar niciuna din ele nu ar fi interconectate."
Din nefericire, sau din fericire, în funcţie de cum consideri lucrurile, Biddle nu prea are dreptate. Ce nu a reuşit să realizeze este că, acolo unde există oameni, există şi un Internet.
Contramăsuri şi adaptări
Făcând un pas înapoi de la scenariul cvasi-apocaliptic al lui Biddle şi asumând izbucnirea unor atacuri mai modeste asupra Internetului, nu există niciun dubiu că fracturi se pot realiza şi se vor realiza. Părţi ale reţelei cedează din când în când, devenind inaccesibile pentru unii, însă doar temporar. "În cele din urmă informaţia va ocoli punctele defecte şi te va aduce înapoi în reţea," spune Hendricks.
Şi, într-adevăr, anumite persoane încearcă în permanenţă să creeze noi tehnologii ce ar putea să afecteze părţi din ce în ce mai mari ale Internetului, dar eforturile lor sunt la fel de zadarnice pe cât sunt de naive. "Există atacuri tot timpul, [însă] este nevoie doar de nişte contramăsuri reciproc convenite," notează Hendricks.
De exemplu, el explică cum momentan există două protocoale de Internet în funcţiune, IPv4 şi IPv6. În caz că cineva ar reuşi să scoată din funcţiune toate adresele IPv6, tot ar rămâne cele IPv4 de rezervă. Mai mult, oricine poate rula un server DNS şi să stabilească o rădăcină DNS pentru a crea baze de date de URL-uri şi adresele IP corespunzătoare.
Hendricks arată, de asemenea, cum ajustări precum modificări ale configuraţiei routerelor, folosirea serverelor rădăcină alternative şi alte adaptări realizate din mers ar face atacuri precum Denial of Service (DOS) şi alte atacuri cibernetice nişte simple inconvenienţe temporare. Vor fi ca nişte muşcături de ţânţari pe un elefant.
Hendricks arată un alt exemplu foarte real: Reţeaua Darknet. Această reţea privată de distribuţie a datelor peer-to-peer i-a evitat pe legiuitorii care încearcă să creeze noi tehnologii care să o doboare. Dar folosind protocoale şi porturi non-standard şi folosind tehnici de rutare anonime, reţeaua Darknet rămâne neclintită.
Există, de asemenea, problema Chinei - o ţară care a încercat să blocheze părţi însemnate din Internet - fără a avea un succes însemnat. "Există un număr de persoane care au priceperea necesară să ocolească aceste metode de blocare", mărturiseşte Hendricks. Citându-l pe informaticianul John Gilmore, acesta a spus că "Reţeaua interpretează cenzura ca pe un defect şi o ocoleşte."
Precum lupta cu Borgii
"Internetul funcţionează precum Colectivul Borg din Star Trek - este pur şi simplu un fel de conştiinţă colectivă," adaugă el. În esenţă, pentru că este în interesul tuturor să păstrăm Internetul în funcţiune, există un efort constant de a petici şi repara orice problemă. "Este ca şi cum ai încerca să învingi un Borg - un sistem care este distribuit masiv, descentralizat şi redundant."
Ca şi Borgii, Internetul doar foloseşte resursele şi găseşte o cale să se refacă. De asemenea, învaţă să se adapteze, de exemplu asigurându-se că pachetele de date nu sunt rutate către reţele ce nu sunt de încredere. "Internetul sunt oamenii," spune Hendricks, "şi funcţionează precum o conştiinţă colectivă."
Comunicaţii ad hoc
Abilitatea de a păstra accesul la resursele Internetului este în esenţă abilitatea de a menţine conexiuni şi, după cum observă Hendricks, există o sumedenie de căi prin care se poate realiza acest lucru. Doar pentru că firele şi cablurile fizice pot fi tăiate, şi serverele rădăcină şi centrele de date oprite (chiar în masă), asta nu înseamnă că nu există căi prin care oamenii pot restabili conexiuni. În cazul unei catastrofe şi a unei pagube severe a infrastructurii IT, este probabil ca oamenii ce ar face tot ce le-ar sta în puteri pentru a reface Internetul vor face asta prin comunicaţii ad hoc.
De exemplu, încă vor exista sateliţii de comunicaţii de pe orbitele joase ale Pământului care alocă o porţiune de lungime de bandă traficului IP normal. Aceşti sateliţi ar putea stabili conexiuni între dispozitivele wireless sau oricare alt terminal care are încă acces la cablurile de fibră optică. Ca un exemplu, în acest fel armata a restabilit conexiunile după tsunami-ul devastator din Thailanda în 2006; realizând o conexiune prin satelit dintr-un anumit punct, au transmis semnalele în spaţiu, care l-a rândul lor au fost retrimise pe Pământ la alte terminale de recepţie. Reţea instant.
Dar presupunând că aceşti sateliţi ar putea fi cumva doborâţi (lucru care chiar ar presupune o acţiune militară), tot ar exista posibilitatea grupării pachetelor de date prin radio - o formă de tehnologie de comutare a pachetelor de date folosită pentru transmiterea datelor digitale cu ajutorul conexiunilor radio sau wireless. Dacă destui oameni au acces la astfel de dispozitive şi dacă fiecare dispozitiv ar fi în raza a cel puţin unui alt astfel de dispozitiv, tot va exista un Internet. Şi conform lui Hendricks, dispozitive ca acestea sunt la modă, cu peste 4.000 de IP-uri wireless doar în Statele Unite. Astfel de dispozitive pot fi montate pe baloane meteorologice sau vehicule fără echipaj uman şi urmărite prin GPS.
Acum, acesta s-ar putea să nu fie Internetul ce ne este nouă familiar în ziua de astăzi, dar, cu toate acestea, va funcţiona ca o reţea care conectează persoane. Aceste reţele "seminţe" pot avea dimensiuni mici la început, dar cu timpul vor creşte - mai ales atunci când vor intra în contact cu alte reţele pe cale de recuperare.
Internetul înseamnă oameni
Hendricks arată către exemple din lumea reală în care infrastructuri IT au fost compromise sever, inclusiv în New Orleans după uraganul Katrina şi în Egipt după revolte. Ambele regiuni au suferit întreruperi temporare, dar au fost refăcute într-un interval de timp incredibil de scurt. Aceste exemple aduc în atenţie un alt aspect legat de Internet, mai exact ideea că oamenii se vor mobiliza rapid pentru a repara defecţiunile infrastructurii. Acum că avem Internetul, am devenit ca nişte furnici al căror furnicar a fost măturat de furtună; ne mobilizăm rapid pentru a reface reţeaua.
Gândind mai pesimist, l-am întrebat pe Hendricks ce s-ar întâmpla în eventualitatea unui impuls electromagnetic masiv (EMP) ca un rezultat fie al unui atac rău-voitor, fie al unei superfurtuni solare. Se crede că un astfel de eveniment ar dezafecta reţelele de alimentare cu energie electrică şi ar face ca toate echipamentele electronice să devină inutile. "Niciun impuls electromagnetic globală nu ar putea acoperi întreaga planetă," a răspuns acesta; "Internetul va supravieţui chiar şi impulsurilor electromagnetice locale." El crede că zonele care vor avea încă Internet vor trimite echipamente zonelor care nu vor mai avea acces şi vor restabili rapid infrastructura de comunicaţii. "Internetul va reintra în uz mult mai rapid decât am crede," a spus el.
"Internetul nu este doar o tehnologie, Internetul sunt oamenii şi putem avea încredere în oameni, fiinţe foarte sunt rezistente şi adaptabile," a spus acesta; "iată, de pildă, cum ne comportăm în situaţii de urgenţă: întotdeauna răspundem unei chemări în astfel de cazuri."
Oprindu-se un moment pentru a reflecta, Hendricks a încheiat conversaţia noastră spunând: "Singura cale prin care ai putea doborî Internetul este să elimini toţi oamenii."
Traducere realizată de Gabriel Falcutescu după could-someone-really-destroy-the-whole-internet.
