Satelitul BeidouChina a efectuat sâmbătă 9 aprilie prima sa lansare pe 2011. Destul de târziu s-ar putea spune, la mai mult de 4 luni de la debutul anului - după ce în 2010 reuşise să stabilească un record în istoria sa spaţială cu un număr de 15 lansări reuşite (în 2008 fiind 11 lansări).

 

 

 

Lansarea a avut în prim plan baza spaţială Xichang, atunci când la ora 20:47 GMT o rachetă de tip Chang Zeng CZ-3A a plecat de pe rampă pentru a plasa pe orbită încărcătura construită de China Academy of Launch Vehicle Technology.

CZ-3A este o rachetă în trei trepte având un motor de tip FY6 în prima treaptă (ce dezvoltă o forţă de tracţiune de 2961.6 kN), un motor de tip FY20 (742 kN) şi 4 motoare de tip FY21 (11,8 kN) în treapta a doua şi în sfârşit 2 motoare de tip H-18 / YF-75 în tehnologie criogenică (funcţionând pe bază de hidrogen şi oxigen lichid) pentru treapta a treia (fiecare dezvoltând o forţă de tracţiune de 78.5 kN). Capsula în care sunt încărcaţi sateliţii are un diametru de 3.35 m şi 8.89 m lungime.

Racheta ce cântăreşte 241 de tone şi măsoară 52.5 m lungime şi un diametru cuprins între 3-3.35 m, este capabilă să plaseze în spaţiu o încărcătură cu masa de până la 6 tone (dacă este vorba despre o orbită LEO – orbită joasă în jurul Pământului) sau până la 2.6 tone (dacă este vorba despre o orbită de transfer geostaţionar GTO).

De la intrarea sa în operare (februarie 1994) racheta a reuşit o rată de succes de 100%, bifând până astăzi 20 de lansări reuşite. Pentru statistică trebuie spus că zborul de sâmbătă a fost al 138-lea reuşit de China.


Centrul spaţial Xichang


Noul satelit Beidou–I3 face parte din programul chinez de poziţionare globală Beidou (în traducere liberă în limba engleză “Big Dipper”) redenumit CNSS sau Compass Navigation Satellite System, mai exact a doua generaţie Beidou 2 care doreşte să asigure independenţa ţării faţă de sistemele echivalente ale concurenţei: GPS-ul American, Galileo - sistemul european, Glonass - sistemul rusesc şi nu în ultimul rând IRNSS, programul Indian (Indian Regional Navigational Satellite System).

Interesul Chinei faţă de tehnologia de navigaţie şi poziţionare cu ajutorul sateliţilor a apărut pentru prima dată undeva la sfârşitul anilor 60. Urmând exemplul sistemului American GPS, la mijlocul anilor 80 China reuşea dezvoltarea unui concept de navigaţie regională numit “Twin Star” şi care a fost mai apoi testat practic în zbor pe două platforme de telecomunicaţie DFH-2A în anul 1989.

Testul a arătat că precizia sistemului se apropia de precizia serviciului public a sistemului American GPS, fapt care a mobilizat autorităţile chineze să deblocheze noi fonduri pentru cercetare şi dezvoltare.

Prima generaţie Beidou a cuprins sateliţii Beidou 1A - lansat pe 30 octombrie 2000, Beidou 1B - lansat pe 20 decembrie 2000, Beidou 1C - lansat pe 24 mai 2003 şi Beidou 1D - lansat pe 2 februarie 2007. După lansarea celui de al treilea satelit, sistemul a devenit operaţional la începutul anului 2004, făcând din China cea de-a treia ţară din lume având propriul sistem de poziţionare prin satelit. Sistemul de referinţă folosit era Beijing 1954, cu timpul aliniat după ora Beijingului.

 

 


Lansarea în spaţiu a satelitului



Primii doi sateliţi au fost plasaţi la poziţia orbitală 80 de grade est şi respectiv 140 de grade est. Al treilea şi al patrulea satelit constituiţi ca o rezervă au fost instalaţi la 110.5 grade est, respectiv 58.7 grade est (acesta din urmă recuperat după o problemă majoră atunci când după lansare panourile solare nu au putut fi desfăcute decât cu mari eforturi din partea operatorilor de la sol).

În această configuraţie Beidou 1 reuşea să acopere regiunea între 70-140 de grade est longitudine şi 5-55 grade nord longitudine şi avea o precizie de 100 m folosind doar cei doi sateliţi principali, acurateţe care putea urca până la 20 m când se făcea uz de toţi cei 4 sateliţi şi de staţiile de sol. În total 150 de utilizatori puteau fi deserviţi simultan.

Principiul de funcţionare presupunea aşa-numita tehnica “dual way transmission”, un sistem oarecum complicat: terminalele de la sol recepţionează semnalul unuia dintre cei doi sateliţi, apoi răspund transmiţând înapoi un semnal către ambii sateliţi. Acest semnal este transmis mai departe către staţia de sol care pe baza diferenţei de timp între cele două semnale poate calcula poziţia în plan a terminalului de sol. Prin compararea acestei poziţii cu o bază de date tridimensională înglobând hărţi teritoriale amănunţite ale regiunilor chineze se poate determina poziţia în spaţiu. Această poziţie este transmisă pe urmă de staţia de sol înapoi către satelit, iar acesta o transmite încriptat către terminalul de sol, operatorul acestuia primind coordonatele spaţiale. În paralel, utilizatorii sistemului pot transmite mesaje text încriptate către staţia de sol.

Cum se poate observa, sistemul era unul destul de primitiv având multe inconveniente: limitarea numărului de utilizatori, necesitatea folosirii unor antene de putere mare pentru transmisia semnalului terminalului către satelit (şi implicit de dimensiuni mari)  şi nu în ultimul rând riscul implicării active a unei staţii de sol pentru buna funcţionare (spre exemplu în caz de conflict militar aceasta fiind expusă).

Generaţia a doua cuprinde platformele Beidou2 M1 - lansat pe 13 aprilie 2007, Beidou I1 - lansat pe 31 iulie 2010, Beidou G1 - lansat pe 16 ianuarie 2010, Beidou G2 - lansat pe 14 aprilie 2009, Beidou G3 - lansat pe 2 iunie 2010, Beidou G4 - lansat pe 31 octombrie 2010 şi Beidou I2 - lansat pe 17 decembrie 2010.

Constelaţia Compass va cuprinde în final, până în 2020, 35 de sateliţi într-o arhitectură unică ce combina 5 sateliţi geostaţionari şi 30 de sateliţi orbitând Pământul în orbita medie, grupaţi în 3 planuri orbitale. Spre exemplu, primul satelit MEO respectiv BD2 M1 a fost plasat pe o orbită eliptică circularizată cu apogeul la 21545 km, perigeul la 21519 km şi o înclinaţie de 55.26 grade. Sateliţii IGSO (inclined geostationary orbit) au o orbită 35652 x 35959 km x 55° în timp ce geostaţionarii simpli (G) au înclinaţie orbitală nulă.

Semnalele transmise vor fi în 4 bande de frecvenţe: 1195.14-1219.14 Mhz, 1256.52-1280.52 Mhz, 1559.05-1563.15 Mhz şi 1587.69-1591.79 Mhz, unele din ele suprapuse peste semnalele GPS şi Galileo. Cum legislaţia internaţională reglementată de ITU (International Telecomunication Union) prevede că primul operator care va emite în banda respectivă va avea prioritate, va fi interesant de urmărit dacă vor reuşi chinezii să ocupe frecvenţele înaintea sistemului european Galileo. În orice caz, vor trebui făcute teste suplimentare care să dovedească că cele trei sisteme funcţionând în paralel nu vor interfera semnalele transmise.

Sateliţii Beidou2 sunt bazaţi pe platforma DFH 3 (Dong Fang Hong), au dimensiunile 2.2 x 1.72 x 2.0 m, cu o anvergură a panourilor solare de 18.1 m şi cântăresc 2200 kg din care 1100 kg combustibil. Durata de viaţă, estimată iniţial la 5 ani pentru sateliţii comerciali, a fost acum extinsă la 8 ani pentru variantele militare. DFH 3 este o platformă derivată din varianta americană GE Astro Space 5000 (în speciala partea de control de atitudine) tehnologie suplimentară fiind furnizată şi de firma Daimler Benz Aerospace AG (în cazul componentelor de comunicaţie şi a mecanismului de desfacere a panourilor solare).

BD2 este stabilizat triaxial cu ajutorul unui sistem de propulsie cu combustibil lichid având un motor principal de tip FY 25 pentru manevre orbitale şi menţinerea orientării către staţia de sol. Tehnologia respectivă a fost iniţial importată de China de la firma germană MBB cu care s-a stabilit un parteneriat comercial, fiind mai apoi extinsă de specialiştii chinezi.

Sistemul de putere furnizează până la 1700 W în curent continuu. Platforma poate integra instrumente cântărind până la 170 kg şi având un consum de până la 900 W. În prima fază acoperirea sistemului se va limita doar la teritoriul chinez şi ţările învecinate urmând ca mai târziu serviciul să se extindă la nivel global.

Ca şi restul sistemelor de navigaţie folosind satelitul Compass, va avea două componente - una civilă, cu o acurateţe de poziţionare de 10 m, de viteză de 0.2 m/s şi de timp de 50 ns şi una pentru aplicaţii militare, mult mai precisă.

 

 

Articolul original: China lanseaza primul satelit pe anul 2011

Pt a posta comentarii: creați un cont pe site, folosiți contul de FB, Twitter sau Google ori postați ca vizitator (fără nicio formalitate de înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (nu se publică automat).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


Sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro