Un studiu publicat recent în Science Robotics de un grup de cercetători de la Universitatea Zhejiang, China, ne arată progrese remarcabile în deplasarea unei formațiuni de drone în mod independent prin medii accidentate și cu obstacole. Cu certitudine această tehnologie va intra, imediat ce este suficient de matură, dacă nu e intrată deja, în zona militară. Oricum dronele au astăzi un rol foarte important în conflictele militare; ce se întâmplă în Ucraina este cea mai bună dovadă. Dar acestea nu au încă nivelul de autonomie și complexitatea arătată de studiul cercetătorilor chinezi.

Desigur, astfel de drone pot fi utilizate și în scopuri civile, cum ar fi pentru obținerea de informații greu accesibile altfel cu privire la incendii sau identificarea victimelor unor dezastre naturale.

Dronele din videoclipul de mai jos sunt echipate cu camere video, diverși senzori de detectare a obstacolelor și un computer de bord, având la bază un algoritm complex de funcționare. Dronele sunt interconectate și comunică informații utile între ele. De exemplu, dacă o dronă observă că traiectul acesteia este blocat, informația ajunge rapid la celelalte din formație, care vor ști să ocolească zona ce a făcut obiectul alertei.

În plus, dronele sunt capabile să urmărească o țintă, aceasta fiind constituită de un om în cadrul studiului menționat. Dar, desigur, ținta poate fi de orice natură.

Cercetătorii chinezi spun că este prima dată când o formațiune de drone a zburat în aer liber într-un mediu plin de obstacole, cum este cel reprezentat de o pădure de bambus, cel folosit în experimentul lor. Sigur, poate fi cazul pentru cercetătorii chinezi. Cu certitudine și alte state au cercetări în curs în ce privește formațiunile de drone, dar multe dintre aceste cercetări sunt clasificate.

 

 

Credit imagine: ScienceRobotics

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    Nelu · 1 years ago
    Dronele se vor lupta între ele, iar pe deasupra rachetele vor lovi orașele.