Aparatul auditiv (sau proteza auditivă) este un dispozitiv electronic, purtat de obicei după ureche, creat pentru a amplifica sunetul, compensând astfel pierderea de auz. Este format dintr-un microfon, un receptor (difuzor) şi un microcip amplificator alimentat de baterie.
Primele aparate auditive au fost ''trompetele'' pentru urechi, create în secolul al XVII-lea. Preotul şi matematicianul francez Jean Leurechon a descris pentru prima dată un astfel de aparat în lucrarea sa ''Recreaţii matematice'', publicată în 1634, iar prima firmă care a început să vândă ''trompete'' pentru urechi a fost cea a lui Frederick C. Rein, deschisă în Londra în anul 1800.
Odată cu progresul în tehnologie şi cu inventarea telefonului, a fost inventat şi primul aparat auditiv, în anul 1898, de către Miller Reese Hutchison. Invenţia sa a început să fie vândută de compania ''Akaphone'' în anul 1901. Aparatul era folosit pentru a creşte volumul sunetului.
Inventarea microfonului de carbon, a transmiţătoarelor, a chip-ului de procesare digitală a semnalului şi evoluţia tehnologiei computerelor au ajutat la transformarea aparatelor auditive până la forma actuală.
Cercetătorul Harvey Fletcher a inventat un aparat ce avea un mulaj pentru ureche şi o cutie unde se aflau amplificatoarele.
Au apărut apoi aparatele BTE (behind the ear — în spatele urechii), mai ieftine şi mai rezistente. Acestea foloseau conducţia aerului pentru a trimite sunetul la ureche. Tubulatura aparatului avea inclus şi un difuzor electric ce amplifica sunetul.
Datorită descoperirilor în domeniul tehnologiei digitale şi designului electronic avansat, aparatele auditive de ultimă generaţie sunt atât de mici încât sunt practic invizibile în canalul auditiv. În zilele noastre există, de asemenea, aparate auditive wireless.
Preluare de pe AGERPRES/(Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Andreea Onogea)
