Structura şi revoluţia apar direct în titlul lucrării lui Thomas Kuhn "Structura revoluţiilor ştiinţifice". Acesta era convins că, pe lângă faptul că au loc revoluţii ştiinţifice, ele au şi o structură. Kuhn a încercat să descrie această structură cu mare migală.
Descrierea sa era de maniera următoare: ştiinţa obişnuită (lucrările ştiinţifice de rutină), cu paradigma specifică şi cu scopul de a rezolva anumite enigme; urmată de unele anomalii serioase produse de cercetare, care conduc la o criză; şi în final rezolvarea acelei crize prin crearea unei noi paradigme.
Rezolvarea de enigme ne duce cu gândul la jocurile de cuvinte, formarea de imagini, sudoku – modalităţi plăcute de a pierde timpul atunci când cineva nu vrea să muncească serios. O mulţime dintre oamenii de ştiinţă care au citit această carte, la început au fost un pic şocaţi, apoi au trebuit să admită că aşa se întâmplă şi în munca lor de zi cu zi. Kuhn scria: "Cea mai izbitoare trăsătură... e cât de puţin îşi propun oamenii de ştiinţă să producă inovaţii majore, conceptuale sau experimentale." În ziua de azi, mulţi oameni de ştiinţă au un mare respect pentru opinia lui Kuhn despre modul obişnuit de a face cercetare ştiinţifică.
Kuhn a schimbat de unul singur sensul cuvântului "paradigmă", astfel încât un cititor din prezent ataşează conotaţii complet diferite acestui cuvânt decât cele care erau valabile în 1962. După cum însuşi Kuhn scria în postfaţa cărţii: "Paradigma... este elementul central a ceea ce consider acum a fi cel mai inedit şi mai puţin înţeles aspect al acestei cărţi." Pe aceeaşi pagină el sugera "model exemplar" ca substitut. Într-un alt eseu, el admitea că "am pierdut controlul asupra acestui cuvânt". Mai târziu el l-a abandonat de tot. Dar noi, cititorii Structurii după 50 de ani putem, sper eu, să readucem acest cuvânt în prim plan.
Ştiinţa obişnuită, astfel, este caracterizată de o paradigmă, care legitimizează enigmele şi problemele la care comunitatea lucrează. Totul este bine până la momentul în care metodele legitimate de acea paradigmă nu se pot adapta anomaliilor care apar; rezultă astfel o criză care persistă până când o nouă inovaţie redirecţionează cercetarea şi începe să funcţioneze ca o nouă paradigmă. Aceasta este o schimbare de paradigmă.
Pentru a ilustra acest concept, în Structura apar citate relevante din ideile lui Wolfgang Pauli, cu câteva luni înainte ca lucrarea lui Heisenberg asupra mecanicii matriciale să arate calea spre o nouă teorie cuantică, dar şi cu câteva luni mai târziu. În primele citate, Pauli simte că fizica este pe cale de a se dezintegra şi îşi doreşte să fi făcut parte din alt domeniu; câteva luni mai târziu, drumul către viitor pare a fi unul luminos. Mulţi aveau parte de aceeaşi trăire: în punctul maxim al crizei comunitatea se dezintegra ca urmare a faptului că paradigma era contestată.
Evident, structura lui Kuhn este prea simplă şi elegantă. Istoria nu este nici pe departe aşa. Dar exact instinctul de fizician al lui Kuhn l-a condus la găsirea unei structuri simple şi profunde. Era o imagine a ştiinţei care putea fi înţeleasă de cititorul normal. Avea, de asemenea, meritul de a fi putut fi până la un anumit punct şi verificabilă. Istoricii ştiinţei puteau vedea măsura în care schimbările importante din domeniile lor se conformau structurii lui Kuhn. Din păcate, a fost, de asemenea, abuzată de intelectualii sceptici care au pus sub semnul întrebării ideea de adevăr. Kuhn nu a avut o astfel de intenţie. El era un iubitor de informaţie şi un căutător al adevărului.
Cam atât în ce priveşte structura. Cât despre revoluţii, să avem în vedere mai întâi revoluţia din punct de vedere politic. Totul este răsturnat; o nouă ordine a lumii îşi intră în drepturi. Primul gânditor care a extins această noţiune asupra ştiinţei se poate să fi fost Immanuel Kant. În prefaţa la a doua ediţie a Criticii raţiunii pure, Kant vorbeşte de două evenimente revoluţionare. Primul a constat în tranziţia din practica matematică în care tehnicile familiare în Babilon şi Egipt au fost transformate în Grecia în dovezi derivate din postulate. Al doilea a constat în apariţia metodei experimentale şi a laboratorului.
În momentul în care Kuhn scria lucrarea în discuţie, revoluţia ştiinţifică modernă (a secolului 17) era destul de în vogă: Francis Bacon îi era profetul, Galileo farul călăuzitor şi Newton soarele. Dar Kuhn nu vorbea de această revoluţie ştiinţifică. Acesta era un gen de eveniment diferit de revoluţiile a căror structură Kuhn o postulase. Într-adevăr, cu puţin timp înainte de a scrie Structura, el a propus o "a doua revoluţie ştiinţifică", care a avut loc la începutul secolului 19 în care noi domenii ale ştiinţei au fost matematizate. Căldura, lumina, electricitatea şi magnetismul şi-au dobândit propria paradigmă: din senin, o întreagă masă de fenomene nesortate au început să aibă sens. Dar nici această a doua revoluţie şi nici prima nu prezentau "structura" pe care Kuhn o avea în minte.
Generaţia care l-a precedat pe Kuhn crescuse într-o lume a unei revoluţii radicale în fizică. Teoriile relativităţii generale şi speciale ale lui Einstein au zdruncinat stabilimentul ştiinţific clasic mult mai puternic decât ne putem imagina. Apoi a venit revoluţia cuantică. Relativitatea şi fizica cuantică au detronat nu numai vechea ştiinţă, dar şi metafizica de bază. Kant ne învăţa faptul că spaţiul newtonian absolut şi principiul cauzalităţii uniforme sunt principii a priori. Fizica i-a dovedit că se înşela. Cauza şi efectul sunt doar aparente, iar nedeterminarea stă la rădăcina realităţii.
Înaintea lui Kuhn, Karl Popper era cel mai influent filozof al ştiinţei. El a ajuns la vârsta adultă în timpul celei de-a doua revoluţii cuantice. Aceasta l-a învăţat că ştiinţa acţionează cu ipoteze şi combatere cu argumente ale ideilor şi teoriilor ("Conjecturi şi infirmări" este titlul uneia din cele mai faimoase lucrări ale lui Karl Popper). Noi construim conjecturi îndrăzneţe, cât mai verificabile cu putinţă şi inevitabil găsim că acestea sunt incomplete. Ele sunt infirmate, iar apoi este găsită o nouă conjectură care se potriveşte cu observaţiile experimentale. Ipotezele sunt considerate ca fiind "ştiinţifice" numai dacă pot fi testate practic, prin experimente.
Accentul pus de Kuhn pe revoluţii poate fi văzut ca următoarea etapă după Popper. Ambii au folosit ca prototip pentru toate ştiinţele fizica şi şi-au format ideile în lumea relativităţii şi a cuantelor. În prezent ştiinţele arată un pic diferit. În 2009 a fost celebrată a 150-a aniversare a publicării Originii speciilor a lui Darwin. Presupun că mulţi trecători, dacă li s-ar fi cerut să numească cea mai revoluţionară lucrare ştiinţifică a tuturor timpurilor ar fi răspuns cu Originea speciilor. Prin urmare, frapează faptul că revoluţia lui Darwin nu este privită astfel şi în Structura. Acum că ştiinţele vieţii au înlocuit fizica din postura de lider, trebuie să ne întrebăm în ce măsură revoluţia lui Darwin se potriveşte modelului lui Kuhn.
Înapoi în 1962, ştia Chicago Press că avea o bombă în propriile mâini?
Structura a fost publicată mai întâi ca parte a Enciclopediei Internaţionale a Ştiinţei Unificate, un proiect al filozofilor din Cercul de la Viena (grupare filozofică întemeiată în jurul anului 1922, la Universitatea din Viena. Reprezentanţi principali: Moritz Schlick, Rudolf Carnap, Otto Neurath, Philipp Frank, Kurt Gödel, Alfred Ayer - n.tr.). După exodul din faţa nazismului, Cercul se mutase la Chicago. Kuhn era, după cum el însuşi mărturiseşte, "îndrăgostit intelectual" de filozofia ştiinţei promovată de acest cerc de gânditori. În 1962-1963, au fost vândute 919 copii. Formatul broşat s-a vândut în 4825 de exemplare. Structura apare pe lista celor mai bune cărţi ale secolului 20. Mult mai important: cartea a schimbat cu adevărat "imaginea ştiinţei de care suntem posedaţi în prezent". Pentru totdeauna.
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului 50 years of Revolutions: A classic revisited, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Alexandru Hutupanu
