Acest ceas cu apă sau clepsidră are la bază un ceas egiptean construit în secolul al III-lea î.Hr. Apa este introdusă în pâlnie (1) și trece în cilindrul în care se ridică plutitorul (2). Acesta este conectat la un mecanism cu cremalieră și pinion, care acționează acul orar. Debitul apei este reglat cu ajutorul dopului gradat (3), iar nivelul apei este menținut constant prin intermediul unui tub de preaplin.
Credit: DavidDarling.info
Clepsidra a fost un precursor antic al ceasului, folosit de greci, egipteni și romani pentru măsurarea timpului. Clepsidra măsura curgerea controlată a apei, mercurului sau a altui lichid printr-o deschidere îngustă.
Etimologia cuvântului vorbește de mecanismul inițial al acestui instrument. Termenul clepsydra vine din greaca veche κλεψύδρα (klepsýdra), format din κλέπτειν / κλέπτω (kléptein / kléptō) = „a fura” + ὕδωρ (hýdōr) = „apă”.
Literal, κλεψύδρα înseamnă „cel care fură apa” sau „hoț de apă”. De aici sensul de ceas cu apă, fiindcă timpul era măsurat prin scurgerea treptată, „pe furiș”, a apei dintr-un vas.
Deși astăzi asociem cuvântul „clepsidră” cu instrumentul cu nisip, sensul originar grec se referea la ceasul cu apă.
O clepsidră cu apă nu arăta ca obiectul cu două bulbi de sticlă umpluți cu nisip pe care îl numim azi „clepsidră”. Forma de bază era mult mai simplă: un vas cu apă, prevăzut cu un orificiu mic, prin care apa se scurgea treptat. Timpul se măsura fie după câtă apă se scursese, fie după cât scăzuse nivelul apei într-un vas gradat.
Clepsidră.
Credit: Ocarat.com
Pe interiorul vasului puteau exista gradații, iar nivelul apei indica trecerea timpului. Unele versiuni mai târzii erau mecanizate: apa ridica un flotor, flotorul mișca o tijă, iar tija putea acționa un indicator sau un cadran. De aici provin imaginile cu mecanisme destul de sofisticate, apropiate de un ceas, dar acționate hidraulic.
În Grecia Antică, clepsidra avea și o utilizare foarte practică: cronometra discursurile, inclusiv în contexte judiciare. În fapt, nu era neapărat un „ceas” în sensul modern, ci adesea un instrument de limitare a duratei: când apa se termina, se termina și timpul vorbitorului.
Când a devenit clepsidra un instrument pe bază de nisip?
Nu pare să existe un singur moment clar în care „clepsidră” a trecut oficial de la „apă” la „nisip”. Mai corect spus, s-au suprapus două fenomene. Pe de o parte, obiectul cu nisip s-a răspândit în Europa medievală, mai ales din secolul al XIV-lea; una dintre primele reprezentări documentate este fresca lui Ambrogio Lorenzetti din 1338, iar folosirea clepsidrelor marine cu nisip este atestată în secolul al XIV-lea. Pe de altă parte, în unele limbi europene, termenul provenit din grecescul klepsydra a început să fie folosit mai larg pentru instrumente care măsoară timpul prin scurgerea unei substanțe, nu doar a apei.
În română, sensul actual este deja dublu în dicționare: „instrument primitiv cu ajutorul căruia se măsura în antichitate timpul după cantitatea de apă sau de nisip cursă dintr-un rezervor”. Dexonline redă această definiție atât pentru DEX ’98, cât și pentru dicționare mai vechi, precum DLRLC și DLRM din anii ’50.
Azi, desigur, când vorbim despre „clepsidre”, cei mai mulți ne gândim la cele două recipiente de sticlă între care curge nisipul. Sensul originar, de „hoț de apă”, a rămas ascuns în etimologie.
