Naveta spaţială legoPe 31 decembrie 2011 Raul Oaida, licean din Deva, a reuşit să lanseze cu succes o navetă spaţială din lego, care a urcat în atmosferă până la 35 km deasupra Germaniei (De ce Germania?  O să aflaţi imediat). O poveste interesantă, pe care trebuie să o citiţi (video inclus).

 

 

 

 

E un experiment inedit în România, fiind al doilea, cronologic vorbind, de acest tip (după cel realizat de Revista Sţiinţă&Tehnică) şi primul caz în care autorul a realizat un asemenea proiect fără a fi parte dintr-o organizaţie ori instituţie.

Camera de bord a surprins imagini full HD ale Pământului, pe care vă invităm să le vedeţi pe tot cuprinsul acestui articol.

Pe scurt, proiectul a constat în ridicarea unui balon cu heliu în atmosfera terestră, împreună cu tehnologia necesară pentru efectuarea de fotografii din spaţiu şi pentru recuperarea echipamentelor. Iată, pe larg, despre ce a fost vorba.

 

 


Cum a apărut idea acestui experiment?

Întotdeauna am avut un interes profund pentru orice legat de explorarea spaţiului cosmic. Experimentul acesta a fost, până acum, singura modalitate prin care pot face ceva concret pentru a-mi hrăni pasiunea, cu un buget infim.

Cum am reuşit să obţin finanţarea? Într-o seară vorbeam pe Skype cu un antreprenor australian, Steve Sammartino. Nu mi-a fost greu să îl conving că proiectul meu merită sprijinul lui financiar. E unul din oamenii de afaceri  care îşi evaluează realizările prin numărul şi valoarea proiectelor la care contribuie, nu prin mărimea conturilor din bancă. A fost foarte greu să găsesc un om ca Steve Sammartino. Trimisesem deja sute de emailuri  pe parcursul a câtorva luni de zile, iar succesul acestor încercări fusese... zero.

 

 

Pregătirea pentru lansare



Au fost ceva discuţii cu Steve Sammartino cu privire la încărcătura pe care urma să o aibă balonul (aşa numitul ‘"payload"). Am luat în calcul mai multe idei: ursuleţi de pluş, păpuşi Muppets, figurine Buzz Lightyear, dar până la urmă am decis că va fi vorba despre o navetă spaţială din lego, onorând astfel, în felul meu, retragerea flotei americane de navete spaţiale din cursul anului trecut (Naveta Atlantis a făcut ultimul zbor în vara anului trecut).

 

Pregătirea pentru lansare




Costurile proiectului şi problemele întâmpinate

Proiectul a început pe 2 decembrie 2011. Costurile aproximative s-au ridicat la circa 2500 $. Iniţial nu am ştiut că aveam nevoie de aprobare de zbor pentru a ridica un balon în atmosfera terestră. Am încercat să o obţin de la ROMATSA, însă fără succes (le-am trimis un e-mail, au confirmat primirea, dar nu mi-au răspuns nici până astăzi…). M-am gândit apoi şi la alte variante, la alte ţări, ca Ungaria, Anglia, Olanda, Germania... Fiecare ţară a Uniunii Europene are reglementări specifice cu privire la ridicarea baloanelor. De departe cea mai bună opţiune a fost Germania: un simplu telefon şi aveam aprobare din 26 până în 31 Decembrie.

 

 



Din păcate pe parcursul primelor 4 zile în care puteam lansa balonul, vremea nu a ţinut cu mine, curenţii stratosferici urmând să ducă balonul la 380 km de locul lansării, care avea să cadă pe undeva prin Cehia. Din fericire pe 31 decembrie vremea a fost mai prietenoasă, locul de aterizare a balonului urmând să fie  la circa 250 km SE de locul de lansare. Acum ori niciodată! Am decis să lansez...


Cum a decurs urcarea şi coborârea balonului?

Lansarea a avut loc pe 31 dintr-un sătuc situat la circa 100 km vest de Nurenberg, Lauda-Konigshofen. Pe măsură ce a urcat, odată cu scăderea gradată a presiunii atmosferice balonul şi-a mărit dimensiunile, ajungând la 9 m în diametru. La un moment dat suprafaţa balonului nu a mai putut rezista şi s-a spart.

 

 



Înălţimea maximă la spargere calculată a fost 35.000m, rata de urcare: 6.5m/s.

Încărcătura a căzut la 240 km S-E într-o zonă retrasă şi dens împădurită. Din acest punct de vedere pot spune că am avut un noroc imens. O adiere de vânt şi ar fi fost şi acum acolo, într-un copac.

 

 



Cum s-a realizat localizarea balonului?

Modulul GPS din balon trimitea semnale la un satelit, iar acesta la sediul SPOT GPS. Eu, cu Internet wireless pe laptop, intram pe site-ul lor şi vedeam pe hartă, din 10 în 10 minute, unde se afla balonul. Peste 18.000m se întrerupe semnalul (se spune că americanii  nu doresc ca cineva să construiască o rachetă balistică care să folosească sistemul lor de sateliţii), dar se reia odată ce cade sub această înălţime.

 

 


Echipamentul folosit

Am folosit un balon meteo de 1.600 g, umplut cu 5m3 de heliu. Am construit o cutie de poliester în care se găseau: un tracker GPS pentru recuperare dispozitivului (Spot), o cameră Kodak Zx1 (rezultate slabe), mai multe leduri de localizare, încălzitoare de main (care conţin o substanţă ce produce o reacţie exotermică atunci când este expusă la aer) pentru că temperaturile, pe măsură ce balonul a urcat, au ajuns la la -50, -60 grade C.

Pe un braţ din lemn de balsa învelit în poliester a stat camera GoPro Hero care a luat imaginile superbe pe care le puteţi vedea în acest articol. Naveta spaţială din lego era ataşată cu fir subţire de pescuit de bază cutiei. În tot acest dispozitiv a existat şi o paraşută ce urma să se deschidă automat la spargerea balonului meteo şi care avea rolul de a încetinit căderea. Greutatea totală a încărcăturii – fără balon – a fost de 1.300 g.

 

 



 

Raul Oaida


Autorul întreprinderii, Raul Oaida, are 18 ani şi actualmente învaţă în cadrul unui liceu din Deva.

Orice comentarii ori întrebări sunt binevenite!

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.