La finalul secolului XIX, sir William Osler descria durerea toracică la femei drept „pseudo-angină” provocată de „anxietate”, minimalizând simptomele reale ale unei boli cardiace.
Din păcate, astfel de prejudecăți persistă și astăzi: multe femei care se prezintă la urgențe cu dureri în piept sunt trimise acasă cu un diagnostic de anxietate, deși bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces în rândul femeilor.
Această abordare pornește de la o eroare fundamentală: medicina a fost construită pe modelul corpului masculin, tratând femeile ca variații ale acestuia.
Însă diferențele biologice sunt semnificative: femeile percep altfel durerea, au un sistem imunitar diferit, un risc crescut pentru anumite infecții și o susceptibilitate mult mai mare la afecțiuni autoimune.
Una dintre cele mai grave probleme este lipsa femeilor în cercetare. Până în anii ’90, femeile erau excluse din studiile clinice pentru a „proteja” eventualele sarcini. Chiar și astăzi, cele mai multe finanțări se duc spre afecțiuni care afectează mai ales bărbații, în timp ce boli precum endometrioza sunt ignorate.
Inclusiv în experimentele pe animale, se folosesc preponderent șobolani masculi, invocându-se „variabilitatea hormonală” a femelelor. Consecința este că rezultatele cercetărilor nu reflectă realitatea fiziologică a femeilor.
De asemenea, dozele standardizate de medicamente pot fi periculoase. Femeile au un metabolism diferit, o compoziție corporală distinctă și un volum plasmatic mai mic.
În multe cazuri, ele ar avea nevoie de o doză mai mică decât bărbații, dar primesc aceeași cantitate, ceea ce le expune la un risc dublu de reacții adverse. În insuficiența cardiacă, de exemplu, femeile au avut rezultate mai bune cu o doză înjumătățită față de cea recomandată.
Diagnosticarea greșită este o altă problemă majoră. Testele cardiace obișnuite detectează doar blocaje ale arterelor, însă multe femei suferă de forme de boală ischemică non-obstructivă, cum ar fi spasmele coronariene sau disecțiile. Din această cauză, primesc un diagnostic de „cord sănătos”, deși simptomele persistă. În plus, modelele de evaluare a riscului nu iau în calcul factori specifici femeilor, precum sindromul ovarelor polichistice sau menopauza precoce.
Femeile se confruntă și cu o tendință medicală de a le eticheta ca „exagerate” sau „emoționale” când cer tratament pentru durere. Un studiu recent a arătat că, deși experimentau același nivel de durere, femeile primeau analgezice mai rar decât bărbații. În cazul afecțiunilor cronice precum endometrioza, diagnosticarea poate întârzia și cu 10 ani, afectând profund viața pacientelor.
În fine, rușinea asociată cu anumite simptome – precum incontinența – le determină pe multe femei să nu caute ajutor, în ciuda existenței tratamentelor eficiente. Alte afecțiuni, cum ar fi scleroza multiplă, tumorile cerebrale sau cancerul renal, sunt diagnosticate mai târziu la femei decât la bărbați.
Profesioniștii din sănătate trebuie să-și examineze propriile prejudecăți și să trateze pacientele cu seriozitate. Femeile, la rândul lor, trebuie să-și afirme vocea, să pună întrebări și să împărtășească experiențele personale. Doar așa putem ajunge la o medicină mai echitabilă, în care femeile nu mai sunt tratate ca simple variații ale unui „standard” masculin.
