Data de 17 august 2025 marchează 80 de ani de la publicarea romanului „Ferma animalelor” de George Orwell.
În primii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial, George Orwell era convins că momentul revoluționar al Angliei sosise. Înfrângerea de la Dunkirk discreditase elita conducătoare a țării. Incompetența acesteia lăsase Anglia în pragul invaziei și al înfrângerii.
Pentru a câștiga războiul și a învinge fascismul, era nevoie de o revoluție socială, așa cum explica Orwell în manifestul său socialist, Leul și unicornul (1941). Venise momentul, susținea el, să transformăm „acest război într-un război revoluționar și Anglia într-o democrație socialistă”.
Orwell credea că această revoluție, deși probabil violentă, va conserva și multe lucruri, eliberând „geniul nativ al poporului englez”. Tradiția liberală de durată a Angliei ar fi fost păstrată și amplificată, iar revoluția ar fi fost mai degrabă patriotică decât bazată pe clase:
„Din cultura de limbă engleză... va izvorî în cele din urmă o societate de oameni liberi și egali.”
Totuși, deși Orwell nu a renunțat niciodată fățiș la angajamentul său față de revoluția socialistă, și-a pierdut repede speranța în apropierea acesteia. A ajuns să creadă că războiul va învinge fascismul, dar nu și totalitarismul, și că adevăratul socialism era încă departe.
În această stare de spirit, Orwell a scris „Ferma animalelor” în ultimele luni ale anului 1943 și în prima jumătate a lui 1944 – cu mult sprijin și, posibil, o contribuție substanțială din partea primei sale soții, Eileen O’Shaughnessy. Data de 17 august 2025 marchează 80 de ani de la publicarea romanului.
În septembrie 1944, imediat după ce a terminat Ferma animalelor (nu avea să fie publicată decât peste un an), Orwell și-a explicat unele dintre scopurile sale generale într-o scrisoare adresată intelectualului american și colegului său socialist liberal, Dwight Macdonald.
Uniunea Sovietică, credea Orwell, chiar oferea oamenilor speranță într-un viitor socialist și, din acest motiv, nu era de dorit ca ea să fie distrusă. Dar, în același timp, muncitorii din Occident trebuiau „să nu aibă iluzii în privința ei și să înțeleagă că trebuie să-și construiască propria mișcare socialistă fără interferența Rusiei”. Succesul acesteia ar fi putut avea apoi un „efect regenerativ asupra Rusiei” însăși.
Orwell, Zamiatin și „Ferma animalelor”
Tot în timpul scrierii „Fermei animalelor”, Orwell a aflat pentru prima dată ceva semnificativ despre autorul rus Evgheni Zamiatin și despre satira sa distopică „Noi”, publicată în 1924.
Această carte avea să devină o influență importantă pentru „O mie nouă sute optzeci și patru” (1949). Deși Orwell nu a citit „Noi” integral decât spre sfârșitul lui 1945, știa câte ceva despre carte din antologia lui Gleb Struve „25 de ani de literatură sovietică rusă”, citită la începutul lui 1944, și i-a scris lui Struve că lectura i-a trezit pofta de a afla mai multe despre Zamiatin.
Antologia lui Struve include un fragment pe care Orwell l-a considerat important. În el, un personaj declară că „revoluția noastră a fost ultima și nu va mai putea exista alta”. La care interlocutorul său răspunde: „Exact ca numerele, revoluțiile sunt infinite și nu poate exista niciodată una finală”.
Când a adaptat „Ferma animalelor” pentru radio în 1946, Orwell l-a făcut pe Napoleon, porcul, să spună: „După ce a existat o rebeliune, nu va mai putea exista alta”. Dar, fără îndoială, avea în minte replica: „Întotdeauna poate exista alta”.
Tot lui Macdonald i-a expus Orwell implicațiile „Fermei animalelor” în decembrie 1946. Deși este „în primul rând” o „satiră la adresa revoluției ruse”, Orwell era clar că ea avea „aplicație mai largă” ca denunțare a „acelui tip de revoluție (violentă, conspirativă) care nu poate duce decât la schimbarea stăpânilor”. Revoluțiile pot îmbunătăți lucrurile, scria el, dar doar atunci când „masele... știu cum să-i înlăture pe conducătorii lor imediat ce... și-au făcut treaba”.
Orwell scrisese deja în septembrie 1944 că „toate revoluțiile sunt eșecuri, dar nu toate sunt același eșec”. Toate eșuează pentru că perfecțiunea este dincolo de capacitatea umană – provocarea este să eșuezi mai bine și într-un mod care aduce îmbunătățiri, după cum îi scria lui Macdonald:
„Dacă oamenii cred că apăr statu quo-ul [în Ferma animalelor], asta e... pentru că au devenit pesimiști și presupun că nu există alternativă în afară de dictatură sau capitalism laissez-faire.”
„Ferma animalelor” este una dintre acele cărți foarte scurte și foarte accesibile care sfidează interpretările facile. Exemple clasice sunt „Principele” (1532) de Niccolò Machiavelli și „Utopia” (1516) de Thomas More. Deși politice, ele nu sunt manifeste, spre deosebire de „Leul și unicornul” – acea carte urmărea mobilizarea oamenilor în jurul unei viziuni clare despre un viitor mai bun, posibil de atins.
„Ferma animalelor”, în schimb, este o reflecție melancolică asupra coruperii revoluției și asupra nevoii de a căuta mereu una mai bună.
Dincolo de clasici
Orwell nu a putut citi altceva scris de Evgheni Zamiatin în afară de romanul său distopic „Noi”. Nici pentru noi nu este mult mai ușor. Puține dintre celelalte ficțiuni ale lui Zamiatin sunt disponibile în traducere engleză, cu excepția unei colecții foarte recente publicate de Alma Classics.
Cele două satire scurte ale sale despre ipocrizia pioasă a burgheziei engleze, pe care Orwell le-ar fi apreciat mult, au fost publicate cândva sub titlul „Insularii și pescarul de oameni”. Penguin publica de asemenea o colecție de proză scurtă variată a lui Zamiatin: „Dragonul și alte povestiri”. Aceasta conține, printre altele, „două povestiri pentru copii adulți” (o descriere care s-ar putea aplica și „Fermei animalelor”). Una dintre ele este o poveste de două pagini, „Biserica lui Dumnezeu”, care relatează ce se întâmplă atunci când actele violente sunt folosite pentru a urmări scopuri nobile (în acest caz, sfinte).
Ca „Ferma animalelor”, povestirea este o reflecție asupra relației dintre scopuri și mijloace. Povestirile lui Zamiatin conțin și alte reflecții asupra acestei teme. A fost un susținător timpuriu al bolșevicilor și un critic la fel de timpuriu al revoluției bolșevice.
Traducere după Animal Farm at 80 de Glenn Burgess, profesor de istorie la University of Hull.
