Putem cartografia „Odiseea”? Cum au reconstituit geografii antici și cercetătorii moderni călătoriile lui Odiseu

Odiseea lui Homer este povestea unei căutări, care urmărește călătoria de zece ani a regelui Odiseu spre casă, în Itaca, după Războiul Troian. Este o narațiune cu dimensiuni geografice, spațiale și temporale distincte. Nu este de mirare că, vreme de secole, oamenii au fost fascinați de locurile menționate în Odiseea și s-au întrebat câte dintre ele au existat în realitate.

Unii istorici și cercetători ai Antichității susțin că Odiseea este doar poezie. Fiind o operă de artă și o creație pur mitologică, afirmă ei, nu are rost să căutăm aceste locuri pe hartă.

Eruditul grec Eratostene, primul om care a măsurat circumferința Pământului, contesta ideea că Odiseea ar avea vreo legătură cu geografia. El spunea: „Vei găsi locul peregrinărilor lui Odiseu atunci când îl vei găsi pe cizmarul care a cusut sacul vânturilor”.

Studiez de peste două decenii istoria cartografiei și a hărților mentale. Pentru mine, elementele geografice ale acestei povești sunt cele care îi oferă un fundament concret. Dorința lui Odiseu de a găsi drumul spre casă se află în însăși inima poemului. Iar Odiseu se schimbă pe măsură ce străbate aceste locuri și spații diferite.

Cartografierea mitului

Istoricul grec antic Polibiu, care a trăit la aproximativ 600 de ani după Homer, considera că Odiseea era o poveste reală în care fuseseră introduse unele mituri, nu invers. El susținea că anumite practici de pescuit din apropierea Scyllei, de exemplu, erau asemănătoare celor întâlnite în insulele Siciliei și că, prin urmare, Scylla trebuia să se afle în largul coastei Siciliei.

Strabon a fost un filosof și geograf grec care a scris la aproape șapte secole după Homer. Lucrarea sa în 17 volume, Geographica, este un atlas cuprinzător și o enciclopedie a vieții grecești din timpul împăratului Augustus. Aceasta vorbește și despre insule ale bărbaților și femeilor din Oceanul Indian, asemănătoare celor descrise de Homer în Odiseea:

„Încercările de a transpune cu precizie aceste locuri pe hărțile moderne s-au dovedit dificile. Calculele latitudinilor și longitudinilor realizate de Ptolemeu se bazau pe o proiecție și pe o înțelegere a circumferinței Pământului foarte diferite de cele actuale. O suprapunere aproximativă a acestor locuri peste hărțile moderne sugerează că Lotophagitis s-ar fi aflat în Africa.”

La sfârșitul secolului al XVI-lea, cartograful neerlandez Abraham Ortelius a reprezentat pentru prima dată în întregime călătoria lui Odiseu, în lucrarea sa Theatrum Orbis Terrarum. Harta purta titlul Harta peregrinărilor lui Ulise, Ulise fiind numele latin al lui Odiseu.

Ortelius prezintă atât lumea mitică, cât și lumea imaginară a lui Odiseu ca pe niște realități științifice și afirmă că Itaca este actuala insulă Corfu. Homer plasase insula lui Calipso în largul coastei Scheriei, un refugiu mitic și ultima oprire a lui Odiseu înainte de întoarcerea în Itaca.

La vest de Corfu nu exista însă nicio insulă, astfel că Ortelius a creat pe hartă una imaginară. Aceasta a devenit un reper pentru hărțile ulterioare, astfel încât insula fictivă a continuat să apară pe hărți în secolele al XIX-lea și al XX-lea.

„În ocean se află o insulă mică, nu foarte îndepărtată de țărm, situată în dreptul gurii de vărsare a fluviului Liger; insula este locuită de femeile samniților, care sunt stăpânite de Dionysos și îl fac pe acest zeu binevoitor prin ritualurile prin care îl îmbunează.”

Legendele și miturile vremii vorbesc despre femei care îi seduceau pe bărbați și îi atrăgeau în primejdie. Printre acestea se număra Circe a lui Homer, pe care poetul o descrie drept „o zeiță înfricoșătoare, cu păr frumos”. Ea trăiește singură pe insula Aiaia, alături de lupii și leii săi blânzi, și îi ademenește pe Odiseu și pe oamenii lui, pentru a-i transforma în porci.

Homer scrie și despre Calipso, care îl ține pe Odiseu în „captivitate sexuală” pe insula ei, Ogygia, vreme de șapte ani. Sau, în funcție de traducere, acesta este locul în care Odiseu a rămas de bunăvoie, până când a hotărât că îi ajunge.

În hărțile și globurile lumii antice, miturile și lumea reală se suprapun și se intersectează. Matematicianul și astronomul roman Ptolemeu, care a cartografiat lumea cunoscută în jurul anului 150 d.Hr., a reprezentat pe hărțile sale numeroase locuri homerice, precum Lotophagitis — ținutul lotofagilor —, Circaeum Promontorium — Aiaia, regatul lui Circe — și Sirenusae Insulae — insula sirenelor.

În 1912, Victor Bérard, politician și călător francez, a încercat să refacă drumul lui Odiseu parcurgând același traseu. El a plasat insula lui Calipso în apropiere de Gibraltar, iar ținutul lotofagilor pe insula Djerba, în largul sudului Tunisiei. Ținutul ciclopilor l-a identificat cu Posillipo, în Napoli.

Teoria lui Bérard era că Odiseea lui Homer fusese influențată de călătoriile și hărțile fenicienilor — instrucțiuni de navigație de-a lungul coastelor, care foloseau stelele drept repere. Multe dintre aceste hărți existau însă mai degrabă în imaginația și în poveștile oamenilor decât ca obiecte reale.

În căutarea Itacăi

Una dintre cele mai importante dezbateri privind reconstituirea geografiei Odiseei a fost legată de stabilirea locului în care se afla cu adevărat Itaca.

Multă vreme, cercetătorii au susținut că aceasta trebuie să fie insula Ithaki din Marea Ionică. Problema este că Ithaki este muntoasă, în timp ce Itaca lui Homer este descrisă ca fiind „joasă”.

Cercetători de la universitățile Cambridge și Aberdeen au propus recent că, în descrierea lui Homer, Itaca nu apare niciodată ca o insulă. În schimb, afirmă ei, poetul o descrie drept un ținut sau o regiune care face parte dintr-o insulă mai mare.

Această interpretare ar sugera că Paliki, aflată pe coasta vestică a insulei Kefalonia, este un candidat mai potrivit. Investigațiile geoștiințifice și săpăturile arheologice au arătat că Paliki a fost un sit important al epocii bronzului și, prin urmare, o localizare plauzibilă.

Locurile străbătute de Odiseu ar putea corespunde unor locuri reale sau ar putea fi în întregime mitice. În ambele cazuri, relațiile dintre ele ne spun o poveste despre dorul de casă și despre căutarea unui loc căruia să-i aparții. Ele aruncă, de asemenea, lumină asupra felului în care scriitorii antici vedeau lumea: un spațiu plin de mistere și primejdii.

Geografia Odiseei este o lentilă prin care putem înțelege vulnerabilitățile și temerile bărbaților din lumea greacă antică. Hărțile călătoriei lui Odiseu s-ar putea să nu fie reale, dar, până la urmă, toate hărțile mint.

Hărțile nu sunt decât o poveste pe care ne-o spunem nouă înșine — o călătorie în necunoscut, mult dincolo de granițele imaginației noastre. În Odiseea, Homer nu doar cartografia lumea, ci construia o lume.