Fizica in 60 de secunde. Bosonul ZBosonul Z este o particulă masivă, unul din purtătorii "forţei slabe", alături de bozonii W+ şi W-, care intermediază procesele de dezintegrare radioactivă. În cele ce urmează, o foarte scurtă prezentare a acestui tip de particulă fundamentală.

 


Bosonul Z a fost prima oară descoperit ca un mediator al unui nou tip de reacţii ale neutrinilor. Acea "interacţie de curent neutru", cum este numită, a fost piesa lipsă dintr-un puzzle în care forţele create de bozonii W se potrivesc foarte bine cu forţa electromagnetică, care se datorează fotonului. Împreună, aceste patru particule creează forţele care formează frumoasa teorie unificată a interacţiilor "electro-slabe".

Bosonul Z
Credit: Sandbox Studio

În anii 1990, acceleratoare de la Stanford Linear Accelerator Center şi CERN au produs 12 milioane de astfel de bozoni Z într-un mod controlat, studiind în detaliu dezintegrările lor. Bozonul Z se descompune în perechi de toate tipurile de quarcuri şi leptoni, mai puţin în quarcurile grele denumite “top”. Aceste experimente au reprezentat  teste de mare precizie cu privire la teoria electroslabă şi proprietăţile quarcurilor şi leptonilor. Quarcurile produse de dezintegrarea bozonului Z emit gluoni, astfel că experimentele acestea au oferit şi unele dintre cele mai precise informaţii despre mesagerii interacţiilor “tari”.

 

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea, cu acordul editorului, a articolului The Z boson (SymmetryMagazine), de Michael Peskin.
Traducător: Anda Talpoşi.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.