ScepticismConcepţia la modă despre sceptici sau gânditori critici este că ar fi persoane care nu dau crezare lucrurilor. Într-adevăr, din utilizarea uzuală a noţiunii reiese acest lucru: „Era sceptic faţă de numerele din tabel”, ceea ce înseamnă că s-a îndoit de validitatea acestora.

 

 

 

 

„Scepticismul nu este o poziţie; este un proces”. dr. Michael Shermer

A fi sceptic înseamnă deci să ai o atitudine negativă, să te îndoieşti sau să nu dai crezare lucrurilor. Adevăratul înţeles al cuvântului scepticism nu are însă nimic de-a face cu îndoiala, neîncrederea sau negativitatea. Scepticismul este procesul utilizării raţiunii şi gândirii critice pentru a determina validitatea unei afirmaţii. Este procesul găsirii unei concluzii justificate, iar nu justificarea unei concluzii preconcepute.

De aceea este inexact să spui „Scepticii nu cred în fantome”. Unii cred. Mulţi sceptici sunt persoane profund religioase, mulţumiţi cu procesul de gândire care i-a adus în acel punct. Scepticii aplică gândirea critică la diferite aspecte ale vieţii lor într-un mod cu totul particular. Oricine este sceptic într-o anumită măsură.

Scepticismul este sau ar trebui să fie o forţă cu o influenţă extraordinar de puternică şi pozitivă în lume. Scepticismul nu se ocupă numai cu „dezvăluirea ideilor false” aşa cum se afirmă în general. Scepticismul se referă la schimbarea centrului de interes, la îndepărtarea de superstiţii inutile şi direcţionarea spre proiecte şi idei dovedite a fi binefăcătoare pentru umanitate şi lume.

Metoda științifică joacă un rol esenţial în scepticism. Procesul ştiinţific se bazează pe dovezi, de preferat obţinute din teste validate. Evidenţa anecdotică şi mărturiile personale nu se pot ridică la nivelul dovezilor ştiinţifice şi de aceea nu pot fi acceptate de un sceptic cu simţul răspunderii; ceea ce explică de ce scepticii au proasta reputaţie de a fi persoane negative sau neîncrezătoare. Ei nu fac însă decât să urmeze metoda ştiinţifică.

Afirmaţiile extraordinare obligă la dovezi extraordinare, mai ales dacă este vorba despre aserţiuni deplasate sau care violează legile fizicii. Scepticismul reprezintă o componentă esenţială şi semnificativă în căutarea adevărului.

Articol tradus după skeptic de Brânduşa Băcilă, cu acordul editorului

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.