Fete homosexuale sărutându-seAstăzi vom discuta despre terapiile menite să convertească homosexualii în heterosexuali. Din cauza naturii lor controversate, astfel de programe captează adesea atenţia presei şi a publicului. Cei ce le susţin consideră că acestea pot vindeca, spiritual şi psihologic.

 

 

 

 

Cei care se opun, în schimb, le numesc greşite, neştiinţifice, insultătoare, ineficace şi complet nenecesare. Unele dintre răspunsurile la întrebările legate de această problemă ţin de fiecare în parte, dar la altele se poate răspunde cu certitudine prin intermediul ştiinţei.


Aceasta este una dintre acele chestiuni cu o multitudine de feţe, din punct de vedere moral, filozofic şi religios. Toate acelea sunt dezbateri valide, dar noi le vom lăsa altora şi ne vom concentra astăzi doar pe partea ştiinţifică.

Este homosexualitatea într-adevăr o condiţie fiziologică ce necesită tratament? Poate vreunul dintre tratamentele existente schimbă cu adevărat orientarea sexuală? A existat vreun succes semnificativ? Este vorba despre ştiinţă aici, deşi este adesea îngropată adânc sub proastă informare şi propagandă ideologică. Şi cunoaşterea perspectivei ştiinţifice este cel mai bun pas în formarea unei opinii.


Numele oficial al tuturor programelor de acest gen este Efort de Schimbare a Orientării Sexuale (SOCE) şi includ tot soiul de metode. Există metode axate pe partea psihică, inclusiv terapie comportamentală, hipnoză, terapie de convertire şi grupuri de sprijin. Există metode religioase bazate pe rugăciune. În trecut, eforturile de schimbare au inclus terapia prin electroşocuri, lobotomia şi o varietate de proceduri chirurgicale menite a extrage diverse părţi ale organelor genitale, atât la bărbaţi cât şi la femei, incluzând castrarea completă.

Homosexualitatea a devenit legală relativ recent, dar încă este ilegală în anumite ţări. Pedepsele au fost severe, oscilând de la castrare chimică, precum în cazul părintelui ştiinţei computerelor Alan Turing, ani de închisoare şi muncă silnică (poetul Oscar Wilde), până la execuţie.


Astăzi, unele grupuri continuă a considera homosexualitate o boală fiziologică, iar alţii o consideră un păcat religios. Astfel sunt două idei principale diferite ce stau la baza acestor eforturi de schimbare. Prima ideea, conform căreia homosexualitatea este o boală mintală, a fost aproape universal acceptată în majoritatea ţărilor până destul de recent. A fost în principal categorizată astfel în cartea Psyhopatia Sexualis din 1886 a lui Richard von Krafft-Ebing, care i-a influenţat de psihologii de atunci să considere homosexualitatea o boală. Putea fi înnăscută ori obţinută ulterior, pe parcursul vieţii.

Von Krafft-Ebing a găsit doar nişte soluţii limitate de tratament, cu efecte minime. Romano-Catolic fiind, munca lui von Krafft-Ebing a fost mult inspirată de credinţa religioasă că orice activitate sexuală ce conducea la sarcină era ceva normal şi sănătos (chiar şi violurile), în timp ce orice altă activitate ce nu rezulta într-o sarcină (incluzând sexul între homosexuali, masturbarea sau orice activitate recreaţională nepenetrantă) era în general o abatere şi o perversitate.


Parada Gay 2011 Strasbourg

Parada Gay 2011, Strasbourg



Aceasta a fost părerea dominantă până când Sigmund Freud a prezentat o opinia diferită în prima jumătate a secolului al XX-lea. Freud considera că toată lumea este în mod normal bisexuală, cu anumite tendinţe atât spre heterosexualitate, cât şi spre homosexualitate, una dintre ele dominând însă. Nu a considerat niciuna dintre tendinţe ca fiind o boală şi mare partea a muncii sale nu s-a bazat pe schimbarea cauzei, ci pe ajutorul pacienţilor în depăşirea confuziei, stimei scăzute de sine, rejecţiei, inhibiţiilor, nefericirii.


Dar doar în anul 1973 Asociaţia Americană a Psihologilor (APA) a votat eliminarea homosexualităţii din DSM-II (Manual Statistic şi de Diagnostice al Bolilor Mintale). În DSM-II a fost adăugată o secţiune rezervată homosexualităţii ego-distonice, care reprezintă un conflict interior între atracţiile unei persoane şi propria imagine idealistică; în 1986 până şi această secţiune a fost scoasă. Pacienţii ce se îngrijorează în legătură cu orientarea lor sexuală sunt acum trataţi precum orice alţi pacienţi ce se stresează în legătură cu orice altceva. Acestea este astăzi standardul în majoritatea ţărilor din Vest.


Conform chestionarelor, majoritatea oamenilor ce doresc schimbarea orientării sexuale sunt bărbaţii albi de religie creştină din Statele Unite. Cea mai importantă organizaţie a eforturilor de schimbare creştină este Exodus Internaţional, fondată în anul 1970, cu circa 300 de ministere protestante şi evanghelice răspândite în aproximativ optsprezece ţări. La început misiunea acestei fundaţii era să convertească homosexualii în heterosexuali.

De-a lungul anului însă au realizat că acest lucru este mai mult sau mai puţin imposibil, astfel că acum se axează pe schimbarea comportamentului; cu alte cuvinte, pe educarea oamenilor gay să se poarte de parcă ar fi hetero. Ei pledează pentru celibatul pentru homosexuali şi pentru sexul heterosexual doar pentru cei bisexuali. Deviza misiunii Exodus este:
Mobilizarea trupului lui Hristos pentru a împărtăşi graţie şi adevăr într-o lume afectată de homosexualitate.


Metoda principală utilizată de Exodus pentru schimbarea comportamentului este o terapie numită reparativă. Conform web-site-ului lor, homosexualitate este rezultatul încercărilor subconştiente ale individului de a remedia o relaţie distrusă cu părintele lor de acelaşi sex (97% din pacienţii organizaţiei Exodus sunt bărbaţi). Terapia reparativă constă în forţarea lor să participe la activităţi bărbăteşti precum sporturile; să petreacă timp cu bărbaţi heterosexuali; să flirteze şi să iasă la întâlniri cu femeile şi să le evite altfel; să evite activităţile ce Exodus consideră că sunt pe placul homosexualilor, precum mersul la operă şi vizitarea muzeelor. De asemenea, este de bază în terapia reparativă prezenţa la o biserică creştină în cadrul unui grup de bărbaţi. Unul din cei mai importanţi parteneri ai Organizaţiei Exodus este organizaţia americană creştină evanghelică nonprofit Focus on the Family.


Cel puţin un grup important se vrea organizaţie profesională bazată pe ştiinţă, alcătuit din psihiatrii şi psihologi ce nu sunt de acord cu opinia APA cum că homosexualitatea nu este o boală mintală. NARTH, Asociaţia Naţională Pentru Studiul şi Vindecarea Homosexualităţii, acuză APA că au transformat homosexualitatea în ceva politic şi crearea unui mediu ostil ce descurajează cercetarea homosexualităţii ca şi boală. NARTH oferă recomandări la mai mult de 1.000 de membrii consilieri, majoritatea grupuri bisericeşti. NARTH nu cere membrilor să fie terapeuţi şi doctori licenţiaţi. De asemenea lucrează aproape cu organizaţia Focus on the Family. Pe baza acestor lucruri, şi pe o căutare de cuvinte-cheie pe web-siteul lor şi în biografiile publicate de directorii săi, este greu de zis că NARTH nu este un grup motivat religios, în ciudat omisiunii oricăror obiective creştine în deviza lor.



Majoritatea izbitoarea a studiilor psihologice arată că eforturile de schimbare nu au funcţionat niciodată; cu toate acestea, atât Exodus, cât şi NARTH indică câteva studii cu grijă alese într-o încercare de a demonstra că eforturile de schimbare au succes. Unul dintre cei ce a efectuat un astfel de studiu în 2011 este doctorul Robert Spitzer. Este un exemplu perfect de cât de slabe sunt aceste studii. Criticile principale sunt la adresa metodologiei lui Spitzer, un chestionar telefonic a doar 202 subiecţi, oferiţi de Exodus. De fapt, o cincime dintre subiecţi erau directori ai ministerelor Exodus. 100% dintre ei erau religioşi, şi aproape toţi creştini. Criteriul de selecţie a fost că toţi trecuseră prin terapie reparativă după ce realizaseră că au fost gay – cu alte cuvinte, singurii subiecţi aleşi pentru studiu au fost cei ce arătaseră deja efectele pe care experimentatorul spera să le dovedească! Dacă aceasta nu este suficient, mai mult de un sfert din subiecţi vorbiseră în public în favoarea eforturilor de schimbare a orientării sexuale. Printre întrebări a fost să îşi aprecieze orientarea sexuală pe o scară de la 1 la 7, 1 fiind complet heterosexual şi 7 complet homosexual. Dar, uimitor, din cei 202 subiecţi, doar 8 au susţinut că terapia Exodus i-a făcut să ajungă de la 5 sau mai mult la 3 sau mai puţin, singura schimbare demnă de luat în seamă. Din acei opt, şapte erau directori Exosdus, şi toţi au refuzat un interviu ulterior. Cu toate acestea Spitzer a ajuns ca urmare a acestui studiu la concluzia că terapia reparativă este eficace. Când a fost într-un final publicată de Arhiva Pentru Comportament Sexual în 2003, una dintre asociaţiile ce sponsorizau jurnalului, Academia Internaţională Pentru Cercetare Sexuală şi-a dat demisia din cauza decizii de a publica acest studiu.


În mod interesant, a existat o tendinţa a unora dintre liderii organizaţiilor majore de vindecare a cei ce sunt gay de a se angaja în acte de homosexualitate ei înşişi. Doi dintre fondatorii Exodus International, Michael Bussee şi Gary Cooper, au părăsit organizaţia în anul 1979, au divorţat de soţiile lor şi au devenit un cuplu oficial în cadrul unei ceremonii în anul 1982.

n 2010, un director al NARTH, Dr. George Reker, a demisionat după ce a fost prins făcând un tur al Europei cu o escortă de sex masculin. Incidente precum acestea demonstrează că cel puţin unii dintre liderii acestor organizaţii au fost bărbaţi cu conflicte personale, oscilând între creştinism şi propria lor sexualitate. Considerăm adesea că persoanele ce au fost dependente de droguri sunt buni consilieri pentru cei ce suferă de dependenţă la rândul lor şi poate că este la fel de potrivit ca aceşti oameni ce au avut probleme să consilieze alţi creştini ce sunt gay. Aceste incidente nu ar trebui să surprindă pe nimeni; de fapt, nici nu ar trebui probabil considerate incidente. Revenirea este o consecinţă de aşteptat a multor tipuri de consiliere. Nu înseamnă necesar că există o problemă cu consilierea în sine.


Nici partea religioasă a acestor vindecări nu spune nimic despre eficacitatea lor şi nu este relevantă. Dacă oamenii homosexuali ar trebui să încerce să se schimbe sau dacă homosexualitate este un păcat, nu sunt întrebări ce ţin de ştiinţă. Pentru a afla dacă eforturile de schimbare funcţionează, luăm în considerare cercetări ştiinţifice. Şi din fericire, acest lucru a fost deja făcut, la un nivel atât de înalt pe cât se poate.


În 2007, la presiunea unei mişcări evanghelice ce promova eforturile de schimbare, Asociaţia Americană de Psihologie a anunţat formarea unei echipe pentru abordarea terapeutică adecvată la orientarea sexuală, căreia i-a fost încredinţată misiunea de a determina care este cea mai potrivită abordare a pacienţilor ce doresc a îşi schimba orientarea sexuală şi de a evalua eficacitatea intervenţiilor existente. Raportul a fost publicat în luna august a lui 2009.

Eforturile de a schimba orientarea sexuală au o probabilitate mică de a avea succes şi implică riscuri, contrar celor susţinute de practicanţii şi avocaţii SOCE. Deşi cercetarea şi literatura clinică demonstrează că relaţiile romantice şi sexuale, atracţia, sentimentele şi comportamentele între persoane de acelaşi sex sunt o exprimarea normală şi pozitivă a variaţiei sexualităţii umane, în ciuda identităţii orientării sexuale, echipa a concluzionat că cei ce apelează la SOCE tind a avea convingeri conservative religioase ce îi îndeamnă a caută să îşi schimbe orientarea sexuală. Astfel, aplicaţia potrivită a intervenţiilor terapeutice afirmative a celor ce apelează la SOCE sunt acceptarea, ajutorul şi înţelegerea oferite de terapeut, precum şi facilitarea depăşirii problemelor, obţinerii de ajutor social şi dezvoltarea şi explorarea identităţii, fără impunerea unei orientări sexuale specifice ca şi rezultat.


După cum oricine cu experienţă de viaţă minimă ştie, a încerca să schimbi oamenii e destinat mai întotdeauna eşecului. Nu există niciun avantaj în schimbarea dintr-o persoană cu un set de probleme într-o persoană diferită cu un întreg nou set de probleme; de obicei duce doar la adunarea acelor probleme. Eforturile de schimbare e orientării sexuale nu fac excepţie. Pur şi simplu nu funcţionează şi din datele deţinute sunt atât nerecomandate, cât şi nenecesare.

Mulţi oameni suferă de probleme reale şi necesită intervenţii reale. Pentru asemenea persoane, există soluţii psihologice reale ce, s-a dovedit, funcţionează. A încerca să schimbi cine eşti nu este una dintre ele.


Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului "Curing" Gays, publicat pe skeptoid.com, cu acordul editorului.
Traducere: Anca Negulescu

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.