Autocontrolul ridicat este adesea perceput ca fiind un lucru pozitiv. Se consideră că este cheia succesului în multe aspecte ale vieții, fie că este vorba despre obținerea unei promovări la locul de muncă, menținerea unui regim de exerciții fizice sau rezistența în fața tentației de a mânca ceva dulce atunci când încerci să slăbești.
Însă, conform unei teorii publicate de profesorul Thomas Lynch în 2018, autocontrolul ridicat nu este întotdeauna benefic, iar pentru unii oameni poate fi chiar legat de anumite probleme de sănătate mintală.
Potrivit teoriei lui Lynch, fiecare dintre noi înclină mai mult către unul dintre două stiluri de personalitate: autocontrol scăzut sau autocontrol ridicat. Tendința pe care o avem depinde de mulți factori, inclusiv de genele noastre, comportamentele pe care cei din jur le încurajează sau le descurajează, experiențele de viață și strategiile de adaptare pe care le folosim în viața de zi cu zi.
Este important de menționat că, în sine, autocontrol ridicat sau scăzut nu este nici bun, nici rău în mod absolut. Deși aceste tendințe ne pot face mai predispuși să ne comportăm într-un anumit mod, majoritatea dintre noi avem o flexibilitate psihologică care ne permite să ne adaptăm la diverse situații. Așadar, indiferent de situație, această flexibilitate ne ajută să facem față provocărilor și obstacolelor vieții într-un mod constructiv.
Totuși, atât tendința către autocontrol scăzut, cât și cea către autocontrol ridicat pot deveni problematice. Acest lucru se întâmplă de obicei atunci când o combinație de factori biologici, sociali și personali ne reduce semnificativ flexibilitatea.
Cei mai mulți dintre noi suntem, probabil, mai familiarizați cu ceea ce înseamnă autocontrolul scăzut problematic.
Persoanele cu un control extrem de redus pot avea puține inhibiții și dificultăți în a-și controla emoțiile. Comportamentul lor poate fi imprevizibil, fiind adesea influențat de starea emoțională în care se află. Acest lucru le poate afecta negativ relațiile, educația, munca, finanțele și sănătatea.
Există multe tipuri de terapie care pot ajuta persoanele cu autocontrol scăzut. Aceste terapii îi ajută să învețe să își regleze emoțiile și să își crească autocontrolul. De exemplu, terapia cognitiv-comportamentală are ca scop să învețe oamenii cum să își controleze gândurile, comportamentele și emoțiile. De asemenea, terapia dialectic-comportamentală – concepută pentru persoanele care experimentează emoțiile foarte intens – vizează dereglarea emoțiilor.
Autocontrol ridicat problematic
Din păcate, despre autocontrol ridicat nu se vorbește la fel de mult. Acest lucru poate fi cauzat de faptul că trăsăturile asociate cu autocontrolul ridicat, precum perseverența, abilitatea de a face planuri și de a le respecta, tendința spre perfecțiune și controlul emoțiilor - sunt adesea foarte apreciate în societatea noastră. Însă, atunci când autocontrolul ridicat devine o problemă, poate avea efecte negative în multe aspecte ale vieții.
Persoanele cu autocontrol ridicat pot avea dificultăți în a se adapta la schimbare. Pot fi mai puțin deschise la noi experiențe și la critici și pot fi foarte rigide în modul lor de a gândi și a acționa. Pot simți invidie profundă față de alții și pot avea dificultăți în a se relaxa și a se bucura de momentele sociale. De asemenea, pot folosi mai puține gesturi, pot zâmbi sau plânge rar și pot încerca să își ascundă emoțiile cu orice preț.
Aceste caracteristici pot duce la izolare socială și singurătate, ceea ce poate afecta în cele din urmă sănătatea mintală.
Din păcate, multe dintre terapiile psihologice disponibile nu sunt eficiente în tratarea problemelor de autocontrol ridicat. Asta pentru că ele se concentrează pe îmbunătățirea autocontrolului și a reglării emoționale. Dar deoarece astfel de persoane deja își controlează prea mult emoțiile și comportamentul, ele au nevoie de o terapie care să le învețe că, uneori, este în regulă să se relaxeze și să renunțe la control.
Odată cu teoria sa, Lynch a dezvoltat și o terapie specială pentru tratarea autocontrolului ridicat, numită terapia dialectic-comportamentală radical deschisă. Studiile preliminare au arătat că această terapie are un potențial considerabil. Ea le învață cum să renunțe la nevoia constantă de control, să fie mai deschise în exprimarea emoțiilor, să comunice mai eficient și să fie mai flexibile în fața schimbărilor.
Un aspect important este că această terapie este transdiagnostică, adică poate fi eficientă indiferent de diagnosticul anterior de sănătate mintală. Cercetările arată că ar putea fi utilă pentru persoanele care se confruntă cu o varietate de tulburări mintale, precum depresia rezistentă la tratament, anorexia nervoasă sau tulburările din spectrul autist.
Însă, pentru a primi ajutorul potrivit, o persoană trebuie mai întâi să fie corect identificată ca fiind un caz de autocontrol ridicat.
Evaluarea actuală a controlului ridicat este destul de lungă și complexă. Implică completarea mai multor chestionare și un interviu care trebuie efectuat de un clinician specializat. Acest lucru poate limita accesul la sprijin și poate încetini progresul cercetării.
Lucrez la dezvoltarea unei metode de evaluare simplificate, care să permită identificarea rapidă a autocontrolului ridicat problematic. Aceasta va facilita și continuarea cercetărilor în domeniu.
Autocontrolul ridicat este, de obicei, admirat, iar persoanele cu autocontrol ridicat rareori vorbesc despre dificultățile lor. De aceea, autoacontrolul ridicat problematic poate trece neobservat mult timp. Continuarea cercetărilor în acest domeniu va face, sperăm, mai ușor ca oamenii să primească ajutorul de care au nevoie.
Este esențial de menționat că autocontrolul ridicat și scăzut sunt concepte complexe și nu pot fi autodiagnosticate. Dacă bănuiești că ai un nivel ridicat sau scăzut de autocontrol – mai ales dacă acest lucru îți afectează sănătatea și bunăstarea – este important să consulți un medic sau un terapeut.
Traducere după Self-control isn't asways good de Alex Lambert, doctorand în psihologia autocontrolului ridicat maladaptativ la Universitatea Nottingham Trent.
