„Caracteristica definitorie a ratatului este să se plângă, în termeni generali, de defectele, biasurile cognitive, contradicțiile și iraționalitatea omenirii — fără să le exploateze pentru distracție și profit”, spune Nassim Taleb. Este o maximă cu multe profunzimi...
În original: „The characteristic feature of the loser is to bemoan, in general terms, mankind’s flaws, biases, contradictions, and irrationality—without exploiting them for fun and profit”.
La cum am înțeles-o eu, în contextul mai larg al filozofiei lui Taleb, dar și pornind de la propriile experiențe, aceasta este una dintre maximele cele mai interesate ale lui Taleb analizate până în prezent.
Sunt trei mari elemente care constituie sentința: ratatul, care, generic, se plânge; imperfecțiunea lumii; neexploatarea.
Într-adevăr, oamenii, mulți, se lamentează permanent despre ce văd și aud, despre ce cred ei că ar trebui făcut șamd. Constată că lumea este imperfectă, haotică, rațională. Că omul este imperfect, dirijat în direcții greșite de biasuri cognitive, dominat de contradicții (spune una și face alta), irațional.
De regulă, cel care doar se plânge, nu înțelege complexitatea lumii și slăbiciunile naturii umane. De aceea proiectăm autostrăzi din sufragerie și reglăm economia lumii din cafeneaua de la colț. De aceea suntem stupefiați de cât de rău merg lucrurile în diverse domenii, despre care, în fapt, nu știm mare lucru.
Ratatul se plânge de toate cele menționate, dar „în termeni generali”, cum subliniază Taleb, pentru că doar generalitatea îi permite să construiască o critică ce lasă impresia rigorii. În termeni concreți este dificil, dacă nu imposibil, pentru că asta presupune cunoaștere de detaliu a domeniului criticat.
Una este să spui, de pildă, că sistemul de învățământ este „la pământ”, la care adaugi 1-2 exemple nerelevante auzite de la alții sau trăite de tine, alta este să înțelegi într-adevăr întregul sistem și să emiți critici/ analize pertinente, care s-ar putea traduce și în soluții. Vă puteți da seama de asta urmărindu-l pe actualul ministru al învățământului.
Ce vrea să spună Taleb când vorbește despre exploatarea „pentru distracție și profit”?
Revin la această întrebare imediat. Să clarificăm altceva acum: ești ratat pentru că doar te plângi, fără a exploata problemele constatate sau devii ratat pentru că ai cunoștință de aceste probleme dar, din diverse motive, nu le exploatezi? Cu alte cuvinte, îți este imposibil să valorifici ceea ce identifici ca fiind problematic în lume pentru că ești ratat ori pentru că nu le valorifici te face ratat? Cred că răspunsul este următorul: ratatul nu poate merge până la a valorifica imperfecțiunile identificate. Ar face-o, cel mai probabil, dacă ar ști cum.
Revenind la exploatarea „pentru distracție și profit” - ar fi de menționat următorul lucru: fără această exploatare vorbim despre „filozofie de cafenea”, despre moralism steril. Văicăreala singură nu transformă lumea, ci doar, cel mult, populează fonic încăperea și mințile celor care te ascultă.
A mai rămas un lucru de încercat de clarificat: la ce se referă „distracția”? Cum te distrezi, pornind de la observațiile despre diverse probleme cu lumea?
Din câte-mi dau seama, Taleb, care emană un anumit spirit ludic combinat cu cinism în multe afirmații, sugerează că diversele probleme chiar pot fi transformate în distracții.
De exemplu, mulți confundă norocul sau relațiile cu competența. Întâlnim în politică adesea astfel de exemple. Înțelegând ce se întâmplă, scena publică poate fi o scenă pe care se derulează tot felul de comedii, chiar dacă unele afectează viețile oamenilor.
În plus, poți găsi motive de amuzament pornind de la bâlbâielile și greșelile birocraților sau ale unor instituții.
Mergând către limite, poți transforma imperfecțiunea lumii în artă, fie că e vorba despre o piesă de teatru în stilul lui Caragiale, fie că e vorba despre un tablou în ulei.
Maxima este din cartea Patul lui Procust, de N. N. Taleb.
