Cambodgia hartă În acest articol veţi putea citi o "radiografie" a Cambodgiei, aşa cum este realizată de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA - The World Factbook). Sunt incluse date despre geografie, populaţie, economie, guvernare, comunicaţii, transporturi, sistemul naţional de apărare etc.

Update: 08.03.2011

 

CAMBODGIA

DRAPEL

Drapel Cambodgia

 

LOCALIZARE

 

Localizare pe hartă Cambodgia

 

HARTĂ

 

Hartă Cambodgia

 

CAMBODGIA. INTRODUCERE

GENERALITĂŢI:
Majoritatea cambodgienilor se consideră a fi khmeri, descendenţi ai Imperiului Khmer, care cuprindea mare parte din Asia de Sud-Est, atingând apogeul între secolele al X-lea şi al XIII-lea. Atacuri din partea popoarelor thailandeze şi cham (din actualul Vietnam) au slăbit imperiul, trimiţându-l într-o lungă perioadă de declin. Regele a trecut ţara sub protecţie franceză în 1863, devenind parte din Indochina Franceză în 1887. După ocupaţia japoneză din timpul celui de-al doilea război mondial, Cambodgia şi-a obţinut independenţa faţă de Franţa în 1953.

În aprilie 1975, după lupte care au durat 5 ani, forţele comuniste ale khmerilor roşii au capturat Phnom Penh şi au evacuat toate oraşele. În timpul regimului khmerilor roşii, condus de Pol Pot, cel puţin 1.5 milioane de cambodgieni au murit în urma execuţiilor, muncii forţate şi foametei. În 1978, invazia Vietnameză i-a alungat pe khmerii roşii în zonele rurale, astfel începând o ocupaţie ce va dura 10 ani şi a cuprins aproape 13 ani de război civil.

Acordul de pace de la Paris, 1991, a pus capăt violenţelor şi a mandatat alegeri democratice; cu toate aceste, khmerii roşii nu au respectat tratatul. Alegerile sponsorizate de ONU, din 1993, au adus un oarecare echilibru, odată cu formarea unui guvern de coaliţie. Acest prim guvern a picat în 1997, din cauza luptelor între facţiunile politice. În 1998, o a doua rundă de alegeri naţionale va aduce al doilea guvern de coaliţie şi iarăşi echilibru politic. La începutul lui 1999, ultimele elemente din forţele khmerilor roşii s-au predat. Unii dintre cei ce s-au predat, supravieţuitori ai perioadei masacrelor comise de khmerii roşii, sunt acuzaţi de crime împotriva umanităţii şi aşteaptă să fie acuzaţi de către un tribunal mixt Cambodgia - ONU. Alegerile din 2003 au fost paşnice, dar a fost necesar un an pentru ca partidele politice să ajungă la un compromis şi să formeze o nouă coaliţie de guvernare. În 2004, regele Norodom SIHANOUK a abdicat, fiul său, Prinţul Norodom SIHAMONI luându-i locul. Alegeri locale au avut loc în 2007, fără să se înregistreze acte de violenţă, ca în alegerile trecute. Alegerile la nivel naţional din 2008 au fost de asemenea relativ paşnice.

CAMBODGIA. GEOGRAFIE

AŞEZARE GEOGRAFICĂ: Cambodgia este situată în sud-estul Asiei, având ca vecini Laos (Nord), Vietnam (Est), Golful Thailandei (Sud) şi Thailanda (Vest)

COORDONATE GEOGRAFICE: 13° N, 105° E

REPERE GEOGRAFICE:
Asia de Sud-Est

SUPRAFAŢĂ:

:: TOTALĂ: 181035 km2
:: LOCUL ÎN LUME: 89
:: USCAT: 176515 km2
:: APĂ: 4520 km2

LUNGIMEA GRANIŢELOR:
:: TOTAL: 2572 km
:: ŢĂRILE VECINE: Laos 541 km, Thailanda 803 km şi Vietnam 1228 km

LUNGIMEA COASTEI: 443 km

DREPTURILE ASUPRA MĂRII:
:: MAREA TERITORIALĂ: 12 Mm (Mile marine)
:: ZONA CONTIGUĂ: 24 Mm
:: ZONA ECONOMICĂ EXCLUSIVĂ: 200 Mm
:: PLATFORMA CONTINENTALĂ: 200 Mm

CLIMAT: tropical; ploios, în timpul sezonului musonic (din mai până în noiembrie); sezonul uscat durează din Decembrie până în Aprilie; între sezoane, temperatura variază foarte puţin.

TERENUL: predomină câmpiile joase şi întinse; în Nord şi Sud întâlnim munţi.

ÎNĂLŢIMI:
:: CEL MAI JOS PUNCT: Golful Thailandei - 0 m
:: CEL MAI ÎNALT PUNCT: Phnum Aoral - 1810 m

RESURSE NATURALE: petrol şi gaze naturale, lemn, pietre preţioase, minereu de fier, mangan, fosfaţi, potenţial hidroenergetic.

FOLOSIREA USCATULUI:

:: ARABIL: 20.44%
:: CULTURI PERMANENTE: 0.59%
:: ALTE FOLOSIRI: 78.97% (2005)

SUPRAFAŢA IRIGATĂ:
2700 km2 (2005)

RESURSELE DE APĂ: 476.1 km3 (1999)

CANTITATEA DE APĂ EXTRASĂ:
:: TOTAL: 4.08 km3/an (1%/0%/98%)
:: PE CAP DE LOCUITOR: 290 m3/an (2000)

HAZARDURI NATURALE:
ploile musonice (din iunie până noiembrie); inundaţii; secete ocazionale

MEDIU - PROBLEME CURENTE: activităţile ilegale de exploatare forestieră, cât şi mineritul pietrelor preţioase în regiunea vestică a ţării, de-a lungul graniţei cu Thailanda, au dus la pierderea habitatului şi declinul biodiversităţii ( în special distrugerea mlaştinilor de mangrove, care ameninţă zonele piscicole); eroziunea solului; în zonele rurale, majoritatea populaţiei nu are acces la apă potabilă; pescuitul ilegal şi supra pescuitul au dus la scăderea stocurilor de peşte.

MEDIU - ACORDURI INTERNAŢIONALE:
parte în: Convenţia Biodiversităţii, Schimbări Climatice, Protocolul pentru Schimbări Climatice de la Kyoto, Deşertificare, Specii Periclitate, Deşeuri Periculoase, Conservarea Vieţii Marine, Protecţia Stratului de Ozon, Poluarea cauzată de nave, Acordul pentru lemnul tropical 94', Zone Mlăştinoase, Vânătoarea balenelor
semnate, dar neratificate: Legea Mării


CAMBODGIA. POPULAŢIA


POPULAŢIA: 14,453,680
:: LOCUL ÎN LUME: 66

STRUCTURĂ PE VÂRSTE:
:: 0-14 ANI: 32.6% (bărbaţi 2,388,922 / femei 2,336,439)
:: 15-64 ANI: 63.8% (bărbaţi 4,498,568 / femei 4,743,677)
:: 65 DE ANI ŞI PESTE: 3.6% (bărbaţi 197649 / femei 329038) (2010)

VÂRSTA MEDIE:
:: TOTAL: 22.6 ani
:: BĂRBAŢI: 21.8 ani
:: FEMEI: 23.3 ani (2010)

RATA DE CREŞTERE DEMOGRAFICĂ: 1.705 (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 73

RATA NATALITĂŢII: 25.58 nou-născuţi / 1000 locuitori (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 60

RATA MORTALITĂŢII: 8.19 decese/1000 locuitori (iulie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 100

RATA EMIGRAŢIEI: ~0.35 emigranţi/1000 locuitori
:: LOCUL ÎN LUME: 136

URBANIZARE:

:: POPULAŢIA URBANĂ: 20% din totalul populaţiei (2010)
:: RATA URBANIZĂRII: 3.2% ritmul anual de creştere (2010-15)

RAPORTUL DINTRE SEXE:
:: LA NAŞTERE: 1.045 bărbaţi/femei
:: SUB 15 ANI: 1.02 bărbaţi/femei
:: 15-64 ANI: 0.95 bărbaţi/femei
:: 65 DE ANI ŞI PESTE: 0.6 bărbaţi/femei
:: TOTAL POPULAŢIE: 0.96 bărbaţi/femei (2010)

RATA MORTALITĂŢII INFANTILE:

:: POPULAŢIA TOTALĂ: 56.94 decese/1000 nou-născuţi vii
:: LOCUL ÎN LUME: 37
:: BĂRBAŢI: 64.09 decese/1000 nou-născuţi vii
:: FEMEI: 49.47 decese/1000 nou-născuţi vii (2010)

SPERANŢA DE VIAŢĂ LA NAŞTERE:
:: POPULAŢIA TOTALĂ: 62.28 ani
:: LOCUL ÎN LUME: 177
:: BĂRBAŢI: 59.95 ani
:: FEMEI: 64.72 ani (2010)

RATA FERTILITĂŢII: 2.9 copii născuţi/femeie (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 71

HIV / SIDA: 0.8% (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 62

PERSOANE CU HIV / SIDA:
75000 (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 54

DECESE CAUZATE DE HIV: 6900 (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 40

NAŢIONALITATE:
cambodgiană/khmeră
Substantiv: cambodgian/khmer

GRUPURI ETNICE: khmeri 90%, vietnamezi 5%, chinezi 1%, altele 4%

RELIGIE: budistă 96,4%, musulmană 2,1%, alte religii 1,3%, nespecificat 0,2% (recensământul din 1998)

LIMBĂ: khmeră(oficială) 95%, franceză, engleză

ALFABETIZARE:
:: DEFINIRE: cei peste 15 ani pot scrie şi citi
:: TOTAL: 73.6% din populaţie
:: BĂRBAŢI: 84.7 %
:: FEMEI: 64.1 %

NUMĂR ANI ŞCOLARIZARE:
:: TOTAL: 10 ani
:: BĂRBAŢI: 10 ani
:: FEMEI: 9 ani (2007)

CHELTUIELI CU EDUCAŢIA:
1.6% din PIB (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 176

 

CAMBODGIA. GUVERNAREA


NUMELE ŢĂRII:
:: FORMA CONVENŢIONALĂ LUNGĂ: Regatul Cambodgiei
:: FORMA CONVENŢIONALĂ SCURTĂ: Cambodgia
:: FORMA LOCALĂ LUNGĂ: Preahreacheanachakr Kampuchea (pronunţare fonetică)
:: FORMA LOCALĂ SCURTĂ: Kampuchea

FORMA DE GUVERNĂMÂNT: monarhie constituţională, cu democraţie multipartid

CAPITALA:
:: NUME: Phnom Penh
:: COORDONATE GEOGRAFICE: 11 33 N, 104 55 E
:: TIMPUL UTC: +4 (faţă de România); UTC + 7

DIVIZIUNI ADMINISTRATIVE:
23 provincii (khett, singular şi plural) şi 1 municipalitate (krong, singular şi plural)
provincii: Banteay Mean Choay, Batdambang, Kampong Cham, Kampong Chhnang, Kampong Spoe, Kampong Thum, Kampot, Kandal, Kaoh Kong, Keb, Krachen, Mondol Kiri, Otdar Mean Choay, Pailin, Pouthisat, Preah Seihanu (Sihanoukville), Preah Vihear, Prey Veng, Rotanokiri, Siem Reab, Stoeng Treng, Svay Rieng, Takev
municipalităţi: Phnum Penh (Phnom Penh)

INDEPENDENŢĂ: 9 noiembrie 1953 ( faţă de Franţa )

ZIUA NAŢIONALĂ: Ziua Independenţei, 9 noiembrie (1953)

CONSTITUŢIA: promulgată la 21 septembrie 1993

SISTEMUL JURIDIC:
un mixt de drept civil francez (din perioada UNTAC), decrete regale şi acte legislative cu influenţe din cutume şi teorie juridică comunistă; influenţa tot mai mare a dreptului comun; acceptă cu rezerve jurisdicţia obligatorie impusă de Curtea Internaţională de Justiţie

SISTEMUL DE VOT:
după 18 ani; universal

PUTEREA EXECUTIVĂ:
:: ŞEFUL STATULUI: regele Norodom SIHAMONI (din 29 Octombrie 2004)
:: ŞEFUL GUVERNULUI: prim-ministru HUN SEN (din 14 ianuarie 1985) [co-prim-ministru între 1993 şi 1997]; Viceprim-ministru permanent MEN SAM AN (din 25 septembrie 2008); Viceprim-miniştrii SAR KHENG (din 3 februarie 1992); SOK AN, TEA BANH, HOR NAMHONG, NHEK BUNCHHAY (din 16 iulie 2004); BIN CHHIN (din 5 septembrie 2007); KEAT CHHON, YIM CHHAI LY (din 24 septembrie 2008); KE KIMYAN (din 12 martie 2009)
:: CABINETUL: Consiliu de Miniştrii, desemnaţi de  prim-ministru şi numiţi de monarh
:: ALEGERI: regele este ales, dintre toţi bărbaţii eligibili de descendenţă regală, de către Consiliul Regal al Tronului; după alegerile legislative, un membru al partidului majoritar sau a coaliţiei majoritare este numit prim-ministru de către preşedintele Adunării Naţionale şi investit în funcţie de către rege

PUTEREA LEGISLATIVĂ: bicamerală, consistând din Senat (61 de scaune, 2 sunt alese de monarh, 2 sunt alese de Adunarea Naţională şi 57 sunt alese de către parlamentari şi consiliul comun pe o perioadă de 5 ani) şi Adunarea Naţională (123 de scaune alese prin vot popular pe o perioadă de 5 ani)
:: ALEGERI: Senat - 22 ianuarie 2006 (următoarele în ianuarie 2012); Adunarea Naţională - 27 iulie 2008 (următoarele în iulie 2013)
:: REZULTATELE ALEGERILOR: Senat - procentaj din voturi / partid : CPP 69%, FUNCINPEC 21%, SRP 10%; număr scaune  / partid: CPP 45, FUNCINPEC 10, SRP 2;
Adunarea Naţională: - procentaj din voturi / partid: CPP 58%, SRP 22%, HRP 7%; NRP 6%; FUNCINPEC 5%; alţii 2%; număr scaune / partid: CPP 90, SRP 26, HRP 3, FUNCINPEC 2, NRP 2

PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ: Consiliul Suprem al Magistraturii (prevăzut de constituţie şi format în decembrie 1997); Curtea Supremă (şi celelalte curţi de justiţie) exercită puterea judecătorească

PARTIDE POLITICE ŞI LIDERI: Partidul Popular Cambodgian - CPP (CHEA SIM), Frontul Naţional Unit pentru Independenţă, Neutralitate, Pace şi Cooperare - FUNCINPEC (Prinţul Norodom Ranariddh), Pak Sam Rainsy (SAM RANGSI, sau SAM RAINSY), Partidul Naţional - NP (CHHIM SEAK LENG), Partidul Drepturilor Umane - HRP (KHEM SOKHA)

GRUPURI DE PRESIUNE POLITICĂ ŞI LIDERI: Luptătorii pentru Libertate Cambodgieni; Fondul Parteneriat pentru Transparenţă - PTF (organizaţie anti-corupţie); Mişcarea Studenţească pentru Democraţie; Comitetul pentru Alegeri Libere şi Corecte
altele: organizaţii pentru drepturile omului; vânzători

PARTICIPAREA LA ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE:

DESCRIERE DRAPEL: 3 benzi orizontale: 2 albastre sus şi jos, una roşie de lăţime dublă în centru, şi un templu alb, cu 3 turnuri, reprezentând templul din Angkor Wat; roşul şi albastrul sunt culorile tradiţionale din Cambodgia

IMNUL NAŢIONAL:
:: NUME: " Nokoreach"
:: VERSURI ŞI MUZICA: CHUON NAT/F. PERRUCHOT şi J. JEKYLL


CAMBODGIA. ECONOMIA


ECONOMIA. GENERALITĂŢI: Între 2004 şi 2007, economia a crescut cu aproximativ 10% pe an, în mare măsură datorită expansiunii în sectorul articolelor de îmbrăcăminte, construcţii, agricultură şi turism. PIB s-a contractat cu 1,5% în 2009, ca urmare a încetinirii creşterii economice mondiale, dar a crescut cu mai mult de 4% în 2010, datorită reluării exporturilor. Începând cu expirarea, în ianuarie 2005, a unui acord OMC privind produsele textile şi articole de îmbrăcăminte, producătorii de textile din Cambodgia au fost obligaţi să concureze direct cu ţările ce practică preţuri mici, cum ar fi China, India, Vietnam, şi Bangladesh. Industria de confecţii are în prezent mai mult de 280 de mii de oameni - aproximativ 5% din forţa de muncă - şi contribuie cu mai mult de 70% în exporturile Cambodgiei. În 2005, depozite de petrol exploatabile s-au găsit sub apele teritoriale ale Cambodgiei. Acestea pot reprezenta un nou flux de venituri pentru guvern, dacă se va  începe extracţia comercială. Mineritul, de asemenea, atrage un interes semnificativ din partea  investitorilor, în special în partea de nord a ţării. Guvernul a declarat că există posibilităţi pentru minerit bauxită, aur, fier şi pietre preţioase. În 2006, un acord bilateral între SUA şi  Cambodgia pentru Comerţ şi Investiţii (Ţâfa) a fost semnat, şi mai multe runde de discuţii au avut loc începând cu anul 2007. Exporturile de cauciuc au crescut cu aproximativ 25% în 2009, ca urmare a creşterii cererii la nivel mondial. Industria turismului a continuat să crească rapid, cu peste 2 milioane turişti pe an în 2007-08; cu toate acestea, problemele economice din străinătate au atenuat creşterea în 2009. Criza financiară globală scade cererea pentru exporturile cambodgiene; şi sectorul construcţiilor este în scădere din cauza lipsei de credit. Dezvoltarea pe termen lung a economiei rămâne o provocare. Guvernul cambodgian lucrează cu donatori bilaterali şi multilaterali, inclusiv Banca Mondială şi FMI, pentru a rezolva problemele presante ale ţării. Provocarea economică majoră pentru Cambodgia în următorul deceniu va fi crearea un mediu economic în care sectorul privat poate crea suficiente locuri de muncă, care să stabilizeze dezechilibrul demografic din Cambodgia. Mai mult de 50% din populaţie este sub de 25 de ani. Populaţia nu are competenţe în educaţie şi producţie, în special în mediul rural sărac, care suferă de o lipsă aproape totală a infrastructurii de bază.

PIB (RAPORTAT LA PARITATEA PUTERII DE CUMPĂRARE): 29.46 miliarde $ (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 110
28.3 miliarde $ (2009)
28.73 miliarde $ (2008)

PIB (RAPORTAT LA RATA OFICIALĂ DE SCHIMB): 11.36 miliarde $ (2010)

PIB - RATA REALĂ DE CREŞTERE:
4.1% (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 78
-1.5% (2009)
5% (2008)

PIB PE CAP DE LOCUITOR: 2000 $ (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 188
2000 $ (2009)
2100 $ (2008)

PIB - PONDEREA SECTOARELOR DE ACTIVITATE:
:: AGRICULTURĂ: 29%
:: INDUSTRIE: 30%
:: SERVICII: 41% (2007)

FORŢA DE MUNCĂ (NOMINAL): 8 milioane (2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 56

FORŢA DE MUNCĂ PE SECTOARE ECONOMICE:
:: AGRICULTURĂ: 67.9 %
:: INDUSTRIE: 12.7 %
:: SERVICII: 19.5 % (2009)

RATA ŞOMAJULUI: 3.5% (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 27

POPULAŢIA SUB LIMITA SĂRĂCIEI: 31% (2007)

VENITUL SAU CONSUMUL PE GOSPODĂRIE ÎN FUNCŢIE DE COTA PROCENTUALĂ:
:: CEL MAI MIC 10%: 3%
:: CE MAI MARE 10%: 34.2% (2007)

DISTRIBUŢIA VENITULUI FAMILIAL - INDEXUL GINI:
43 (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 49

INVESTIŢII: 20.9% din PIB
:: LOCUL ÎN LUME: 77

DATORIA PUBLICĂ: 3.1 miliarde $ (datorie publică externă la finele lui 2004)
:: LOCUL ÎN LUME:

RATA INFLAŢIEI: 4.1% (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 120

RATA DE DISCOUNT A BĂNCII CENTRALE: date nedisponibile

RATA MEDIE A DOBÂNZILOR BĂNCILOR COMERCIALE: 17% (31 decembrie 2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 40

MASA MONETARĂ ÎN SENS RESTRÂNS - M1: 850.7 milioane $ (31 decembrie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 142

MASA MONETARĂ ÎN SENS LARG - M3: 4.982 miliarde $ (31 decembrie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 119

VALOAREA CREDITELOR INTERNE: 2.195 miliarde $ (31 decembrie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 123

VALOAREA DE PIAŢĂ A ACŢIUNILOR TRANZACŢIONATE PUBLIC PE BURSĂ: date nedisponibile
:: LOCUL ÎN LUME:

AGRICULTURA - PRODUSE: orez, cauciuc, porumb, legume, mătase, tapioca, acaju

INDUSTRIE: turism, textilă, construcţii, pescuit, lemnului şi a produselor din lemn, cauciuc, ciment, minerit pietre preţioase, procesarea orezului, articole de îmbrăcăminte

RATA DE CREŞTERE A PRODUCŢIEI INDUSTRIALE: 4.5% (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 72

ELECTRICITATEA - PRODUCŢIE: 1.273 miliarde kWh (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 142

ELECTRICITATEA - CONSUM: 1.272 miliarde kWh (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 143

PETROL - PRODUCŢIE: 0 barili/zi (2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 199

PETROL - CONSUM: 4000 barili/zi (2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 175

PETROL - EXPORTURI: 0 barili/zi (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 205

PETROL - IMPORTURI:
30970 barili/zi (2007)
:: LOCUL ÎN LUME: 97

PETROL - REZERVE DOVEDITE: 0 barili/zi (1 ianuarie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 195

GAZE NATURALE - PRODUCŢIE: 0 m3 (2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 189

GAZE NATURALE - CONSUM:
0 m3 (2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 201

GAZE NATURALE - EXPORTURI: 0 m3 (2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 195

GAZE NATURALE - IMPORTURI: 0 m3 (2008)
:: LOCUL ÎN LUME: 195

BALANŢA CONTURILOR CURENTE: -918 milioane $ (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 133

EXPORTURI: 5.212 miliarde $ (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 106

EXPORTURI - BUNURI: îmbrăcăminte, cherestea, cauciuc, orez, peşte, tutun, încălţăminte

EXPORTURI - STATE PARTENERE: SUA 45.32%, Singapore 9.46%, Germania 7.52%, UK 7.07%, Canada 6.31%, Vietnam 4.15% (2009)

IMPORTURI: 6.944 miliarde $ (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 105

IMPORTURI - BUNURI: produse petroliere, ţigări, aur, materiale de construcţii, produse farmaceutice, autovehicule, părţi pentru maşinării

IMPORTURI - STATE PARTENERE: Thailanda 24.83%, Vietnam 19.73%, China 14.08%, Singapore 11.34%, Hong Kong 7.41%, Taiwan 5.1%,  Korea de Sud 4.06% (2009)

REZERVELE VALUTARE ŞI REZERVA DE AUR: 3.84 miliarde $ (31 decembrie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 76

DATORIA EXTERNĂ: 4.338 miliarde $ (31 decembrie 2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 110

VALOAREA INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE - ÎN ROMÂNIA:
:: LOCUL ÎN LUME:

VALOAREA INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE - PESTE HOTARE:
:: LOCUL ÎN LUME:

CURSUL VALUTAR: rieli (KHR) pe dolar SUA - 4,217.96 (2010), 4,139.33 (2009), 4,070.94 (2008), 4,006 (2007), 4,103 (2006)



CAMBODGIA. TELECOMUNICAŢII


POSTURI TELEFONICE FIXE ÎN UZ: 54200 (2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 159

ABONAŢI LA SERVICIILE DE TELEFONIE MOBILĂ: 5.593 milioane (2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 91

SERVICIILE DE TELEFONIE:
:: GENERALITĂŢI: servicii adecvate de telefonie fixă/mobilă în Phnom Penh şi alte oraşe din provincie; sistemele de telefonie mobile sunt vast folosite în zonele urbane, pentru a suplini deficienţele în reţeaua de telefonie fixă; acoperirea telefoanelor mobile se extinde rapid în zonele rurale
:: INTERN: conexiunile fixe sunt sub 1 la 100 persoane; folosirea telefoanelor mobile, ajutată de creşterea concurenţei între provideri, creşte şi se estimează la 40 per 100 persoane
:: INTERNAŢIONAL: codul ţării – 855; servicii mobile şi terestre adecvate, dar scumpe, sunt disponibile pentru toate ţările din Phnom Penh şi toate oraşele mari din provincie; staţie satelit - 1 Intersputnik (regiunea Oceanului Indian) (2009)

MASS-MEDIA - AUDIOVIZUALUL:
este o mixtură între mass-media deţinută de stat, mediul privat şi parteneriate public-private; 9 staţii de emisie TV, cele mai multe operând pe mai multe canale, inclusiv o staţie de radiodifuziune de stat ce transmite din mai multe locaţii, 6 staţii fie operate în comun sau private, cu unele emiţând din mai multe locaţii, şi 2 staţii-releu de televiziune - unul transmiţând un post de televiziune francez şi altul un post de televiziune vietnamez; sunt disponibile sisteme multicanal prin cablu şi satelit; aproximativ 50 de staţii de radiodifuziune - 1 radio de stat, cu multiple staţii şi un amestec mare de emiţători publici şi privaţi; mai mulţi radiodifuzori internaţionali sunt disponibili (2009)

CODUL INTERNET DE ŢARĂ: .kh

NUMĂRUL DE COMPUTERE CONECTATE LA INTERNET: 5452 (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 138

NUMĂRUL UTILIZATORILOR DE INTERNET: 78500 (2009)
:: LOCUL ÎN LUME: 166




CAMBODGIA. TRANSPORTURI


AEROPORTURI: 17 (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 141

AEROPORTURI - CU PISTE PAVATE:
:: TOTAL: 6
:: 2.438 - 3.047 M: 3
:: 1.524-2.437 M: 2
:: 914 – 1523 M: 1 (2010)

AEROPORTURI - CU PISTE NEPAVATE:
:: TOTAL: 11
:: 1524 – 2437: 1
:: 914 - 1.523 M: 9
:: SUB 914 M: 1 (2010)

HELIPORTURI: 1 (2010)

CONDUCTE DE GAZ ŞI PETROL: nu

CĂI FERATE:
:: TOTAL: 690 km
:: LOCUL ÎN LUME: 105
:: ECART MIC: 690 km 1.000-m ecartament
* în construcţie (2010)

ŞOSELE:
:: TOTAL: 38092 km
:: LOCUL ÎN LUME: 91
:: ASFALTATE: 2977 km
:: NEASFALTATE: 35116 km (2007)

CĂI NAVIGABILE: 2400 km (în special pe râul Mekong) (2010)
:: LOCUL ÎN LUME: 37

MARINA COMERCIALĂ:
:: TOTAL: 620
:: LOCUL ÎN LUME: 20
:: DUPĂ ŢIP: navă transport mărfuri în vrac 40, navă de transport mărfuri 526, transport  5, nave tanc chimic 5, container 5, nave transport gaz lichefiat 1, nave pasageri 1, nave pasageri/mărfuri 7, nave tanc petrolier 12, nave transport bunuri refrigerate 13, nave pentru containere cu rotile 5
:: ÎNREGISTRATE ÎN ALTE ŢĂRI: 426 (Belgia 1, Canada 2, China 203, Cipru 8, Egipt 12, Estonia 1, Polinezia Franceza 1, Gabon 1, Grecia 2, Hong Kong 11, Indonezia 2, Japonia 2, Letonia 1, Liban 6, Olanda 1, România 1, Rusia 60, Singapore 4, Korea de Sud 11, Siria 22, Taiwan 1, Turcia 26, UAE 2, UK 3, Ucraina 37, SUA 4, Vietnam 1) (2010)

PORTURI: Phnom Penh, Kampong Saom (Sihanoukville)




CAMBODGIA. SISTEMUL DE APĂRARE NAŢIONALĂ


CATEGORII DE FORŢE: Forţele armate regale: armata regală, marina khmeră regală, forţele aeriene regale (2010)

SERVICIUL MILITAR - VÂRSTĂ ŞI OBLIGATIVITATE:
legea din octombrie 2006 solicită ca toţi bărbaţii între 18-30 ani să desfăşoare stagiul militar obligatoriu de 18 luni

PERSONALUL DISPONIBIL PENTRU SERVICIUL MILITAR:

:: BĂRBAŢI CU VÂRSTA ÎNTRE 16-49 ANI: 3,980,995
:: FEMEI CU VÂRSTA ÎNTRE 16-49 ANI: 3,970,244 (2010)

PERSONALUL APT PENTRU SERVICIUL MILITAR:
:: BĂRBAŢI CU VÂRSTA ÎNTRE 16-49 ANI: 2,751,618
:: FEMEI CU VÂRSTA ÎNTRE 16-49 ANI: 2,835,807

PERSONALUL CARE ATINGE ANUAL VÂRSTA CORESPUNZĂTOARE SERVICIULUI MILITAR:
:: BĂRBAŢI: 168,519
:: FEMEI: 166,418 (2010)

CHELTUIELI CU SISTEMUL DE APĂRARE (PROCENT DIN PIB): 3% din PIB (2005)
:: LOCUL ÎN LUME: 43



CAMBODGIA. PROBLEME TRANSNAŢIONALE


DISPUTE – INTERNAŢIONALE: Cambodgia şi Thailanda dispută secţiuni de frontieră , în lipsa unor markere bine stabilite şi cereri de încălcare a teritoriului cambodgian de către Thailanda; graniţa maritimă cu Vietnam este nerezolvată din cauza litigiului nesoluţionat privind suveranitatea asupra insulelor offshore; Thailanda acuză Cambodgia de obstrucţionarea includerii zonelor thailandeze lângă ruinele templului Preah Vihear, acordate Cambodgiei prin decizia CIJ în 1962, ca parte a unui site în patrimoniul mondial UNESCO.


DROGURI ILEGALE: au fost semnalate cazuri de corupţie legate de narcotice care implică unele persoane din guvern, armată şi poliţie; producţia limitată de metamfetamină; Cambodgia este vulnerabilă la spălarea banilor, datorită economiei sale bazate pe bani lichizi şi frontierelor nesigure.

 

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.