Adicţia de alcool. Sondajele de opinie arată că aproximativ o treime din familiile americane sunt tulburate de abuzul de alcool şi că opt din zece americani sunt de acord cu afirmaţia că abuzul de alcool este o problemă naţională majoră. Un reprezentant important al sondajelor de opinie apreciază că aceasta este o "cifră copleşitoare", întrucât rar se întâmplă ca opt din zece americani să fie de acord asupra unui subiect. O treime dintre respondenţi au admis faptul ca familiile lor au fost direct afectate de problemele legate de consumul de alcool.
Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.14: Frontierele psihologiei) - (Partea I: Psihologie şi medicină)
Care sunt elementele tipice în definirea alcoolismului?
Folosirea chestionarelor de control a alcoolismului este o practică frecventă. Întrebările tipice sunt de genul:
1. S-a întâmplat vreodată ca băutura să fie primul lucru la care ai apelat dimineaţa?
2. Ai dosit vreodată băuturi alcoolice de cei din jur, pentru consumul tău privat?
3. Ai suferit vreodată de pierderi de memorie din cauza alcoolului?
Oamenii care răspund "Da" la aceşti itemi sunt mai susceptibili de a fi alcoolici. Spre surpriza unora dintre cercetători, chestionarele de control simple se dovedesc mai de încredere în descoperirea alcoolicilor decât testele biochimice. Cu toate acestea, unii cercetători nu agreează folosirea chestionarului de control, deoarece acesta poate induce autoînşelarea, ca în exemplul: "Eu nu beau de la prima oră de dimineaţă - aştept până la prânz, aşa că nu trebuie să fiu considerat alcoolic".
Cum a definit Royce alcoolismul?
Royce (1981) a definit alcoolismul ca o combinaţie a trei lucruri:
1. O anumită pierdere a controlului, care nu trebuie să fie totală: "Cei mai mulţi alcoolici pot bea un pahar sau două de alcool, în anumite circumstanţe, fără să se îmbete, dar acest lucru nu dovedeşte că nu sunt alcoolici. Mai devreme sau mai târziu, ei vor avea din nou probleme".
2. Dependenţa sau nevoia. "Disconfortul la lipsa alcoolului şi incapacitatea de a renunţa de bună voie." Sindromul abstinenţei la alcool (detoxifierea) include transpiraţia, răul, tremorul şi halucinaţiile.
3. Interferenţa cu funcţionarea normală. Arestări multiple pentru conducere sub influenţa alcoolului, certuri repetate în cursul stării de ebrietate, absenteism şi probleme la locul de muncă din cauza alcoolului, toate acestea indică alcoolismul.
Ce dovezi există că factorii genetici pot influenţa preferinţa pentru alcool?
Alcoolul nu are un punct de atracţie egal pentru toţi oamenii. Există dovezi că factorii genetici influenţează preferinţa pentru alcool la animalele de laborator. Reproducerea selectivă poate produce şobolani care preferă alcoolul. Într-un experiment (Waller şi colegii, 1984), un grup de şobolani selectaţi pe baza preferinţei pentru alcool a consumat de peste 13 ori mai mult alcool decât un grup de control, atunci când ambele grupuri au avut acces liber la alcool. Populaţiile de animale programate să prefere alcoolul au o mai mare sensibilitate la neurotransmiţătorul GABA, care răspunde la alcool (Wafford, Burnett, Dunwiddie, şi Harris, 1990). La om, de asemenea, alcoolicii metabolizează alcoolul în mod diferit faţă de non-alcoolici (de exemplu, Borg, Kvande, şi Sedvall, 1981).
Care sunt cei mai buni predictori ai alcoolismului la om?
Anumite grupuri etnice umane sunt mai vulnerabile la alcoolism decât altele. De exemplu, irlandezii sunt extrem de vulnerabili chiar şi atunci când sunt adoptaţi în familii non-irlandeze. Vaillant şi colegii (1982) au expus rezultatele unui studiu realizat timp de 33 de ani care sugera că etnia sud-europeană şi numărul de rude alcoolice sunt cei mai buni predictori ai alcoolismului la om.
Alcoolicii admit de multe ori existenţa unui prim contact agreabil cu alcoolul. Adams (1983) a afirmat că mulţi alcoolici îşi amintesc de o reacţie extrem de pozitivă manifestată la primul lor episod de băut până la intoxicare - "Asta este ceea ce vreau!". Prin contrast, non-alcoolicii au, de obicei, o senzaţie de rău sau o reacţie dezagreabilă prima dată când se îmbată.
Adicţia de cocaina şi metamfetamină
De ce cocaina şi metamfetamina sunt atât de populare? Ce adaptare are loc la utilizatorii obişnuiţi?
După adicţia de alcool, adicţia de cocaină şi cea de metamfetamină sunt cele mai grave şi răspândite dependenţe de droguri din America. Atât adicţia de cocaină, cât şi cea de metamfetamină au fost numite epidemii. Motivul popularităţii lor este simplu: ele acţionează direct asupra zonelor dopaminergice ale creierului - "centrul plăcerii". Ca şi în cazul stimulării directe a centrilor plăcerii, cocaina şi metamfetamina sunt agreate mai ales de persoanele deprimate sau de cele care au dureri. Sigmund Freud, care era ahtiat după cocaină, era profund deprimat cu un an înainte de a cunoaşte acest drog.
Capacitatea cocainei şi a metamfetaminei de a produce grade intense de plăcere le face periculoase. Ele pot suprima pur şi simplu vieţile oamenilor. Ca şi în cazul heroinei, utilizatorii se adaptează la substanţa străină aflată în mod constant în corpurile lor. Producţia naturală de transmiţători dopaminergici este deprimată pe măsură ce drogul preia această funcţie. Ca şi în cazul adicţiei de heroină, în scurt timp individul are nevoie de droguri pentru a se simţi normal. Dependenţii de heroină care nu primesc drogul resimt lipsa opiaceelor din trupurile lor în mod dureros. În lipsa drogului, persoanele dependente de cocaină nu mai trăiesc entuziasmul sau plăcerea, sunt plictisite şi deprimate. Fără drogurile lor, viaţa pare gri şi lipsită de emoţii.
În ce constă efectul "insidios" al cocainei asupra creierului? Ce comportament rezultă?
Pentru a înrăutăţi şi mai mult lucrurile, nivelurile ridicate ale acestor stimulente produc schimbări în ţesutul cerebral (un exces al transcrierii factorului Creb în nucleul accumbens), care au un efect insidios. Aceasta face ca "efectele recompensatorii ale drogurilor să scadă...şi dozele mici să devină aversive" (Carlezon, Thome, Olson, Lane-Ladd, Brodkin, Hiroi, Duman, Neve & Nestler, 1998). Cu alte cuvinte, după utilizarea unui nivel ridicat de cocaină sau de metamfetamină, nivelurile scăzute nu mai sunt satisfăcătoare; de fapt ele sunt neplăcute. Acest lucru determină utilizatorii să folosească doze din ce în ce mai mari. Aceasta poate explica de ce mulţi dintre cei care abuzează de cocaină şi metamfetamină urmează adesea modelul chefurilor.
Ce experienţă a avut o studenta cu cocaina la sfârşitul anilor '70?
O studentă a scris despre experienţa ei cu adicţia gravă de cocaină următoarele:
Am funcţionat împreună cu soţul meu în industria muzicală la sfârşitul anilor '70, deţinând în Atlanta o agenţie mare de rezervări de spectacole de divertisment. Am lucrat cu grupuri de rock la nivel naţional. M-am familiarizat cu cocaina în decursul socializărilor cu animatorii. Am folosit experimental multe droguri, dar mi-au displăcut toate. N-am fumat, nu am avut nicio problemă cu alcoolul şi, după ce încercasem numeroase droguri recreaţionale (din nebunie sau din plictiseală), am fost destul de sigură că nu sunt "tipul", care să se prindă în plasa drogurilor.
Cocaina era diferită. Mi-a plăcut foarte mult - prea mult - şi așteptam cu nerăbdare să mă întâlnesc cu diferite grupuri care o aveau întotdeauna la dispoziţie şi chiar le urmăream prin Atlanta, din dorinţa de a obţine iarăşi drogul. Pentru aproximativ şase luni, acesta a fost pur recreaţional. Nu m-am simţit prinsă, dar era cu siguranţă ceva diferit în componenţa mea chimică când consumam cocaina. Apoi, o criză teribilă a survenit în viaţa mea. Soţul meu s-a sinucis. După moartea lui dispuneam de mulţi bani şi nu eram deloc dispusă să accept realitatea sinuciderii lui. Cocaina a uşurat acest lucru pentru o vreme. În termen de şase luni am fost extrem de dependentă. Utilizam intravenos între patru şi şase grame de cocaină în fiecare zi. Am învăţat să folosesc acul de la prietenii mei din entertainment. Am cheltuit 250.000 dolari în cincisprezece luni pe cocaină. Nu mă puteam opri. În cele din urmă, când m-am oprit, am apreciat că trebuia să accept realitatea. Şi realitatea era că încercasem să mă sinucid. Modelul meu de comportament era aceasta: îmi injectam cocaină, timp de patru zile, fără a mânca sau a dormi, luam apoi o pauză şi dormeam două sau trei zile, mă trezeam, mâncam ca şi cum aş fi fost moartă de foame (chiar eram) şi o luam de la capăt cu cocaina. Devenise un ritual şi un coşmar.
Din păcate, pe când eu eram aproape moartă din punct de vedere fizic şi aveam nevoie de ajutor, existau puţine cunoştinţe despre adicţia de cocaină. Ca un fapt divers, cei din jurul meu îmi tot repetau că nu era adictivă. Dar eu nu mă puteam opri. Cu siguranţă sunt de acord cu afirmaţia că "cocaina administrată intravenos este cel mai reconfortant drog". Sunt destul de sigură că animalele vor apăsa bara "de mai multe mii de ori pentru o injecţie cu cocaină". Eu însămi aş fi apăsat cu plăcere bara. Am făcut însă o mulţime de lucruri mult mai rele decât apăsarea unui bare pentru a o obţine.
Acumulasem multe sentimente de vinovăţie, ruşine şi remuşcare legate de cealaltă realitate de care aveam nevoie, când m-am oprit s-o mai folosesc. Da, m-am oprit. Am mers la un spital de aici acum doi ani şi am făcut tot ce mi-au cerut să fac. Mi-au cerut să rămân [în acest oraş mic] poate pentru cinci ani. Mi s-a sugerat cu putere să nu mă mai întorc in Atlanta si să nu mai încerc vreodată să lucrez în industria muzicală. Sunt atât de bucuroasă că sunt în viaţă, că pot să mă reîntorc la şcoală şi să văd dacă creierul meu mai funcţionează (şi chiar funcţionează - am făcut chestionarul Dean trimestrul trecut). Mă simt ca şi cum mi s-ar fi acordat un nou contract de leasing pe viaţă. [Fişierele autorului]
Oare "noul leasing pe viaţă" a durat sau a fost doar o amânare temporară a adicţiei? În acest caz, am un răspuns. Studenta care a scris eseul de mai sus era oarecum mai în vârstă decât studentul tipic de colegiu, pentru că ea revenise la colegiu după tratamentul ei pentru dependenţa de cocaină. După aproximativ 15 de ani, fiul ei a luat cursul de psihologie introductivă la mine! Eu nu aş fi ştiut dacă el nu s-ar fi prezentat şi nu mi-ar fi spus că mama lui care tocmai mă salutase era cea care scrisese eseul despre adicţia de cocaină. Vestea bună este că ea a rămas curată şi a fost o "mama bună", după spusele fiului ei.
Ce ameninţare nu încetează niciodată pentru foştii dependenţi de cocaină?
A rămâne curat nu este întotdeauna uşor. La fel ca în cazul altor dependenţe, cum ar fi alcoolismul, recidiva (recăderea) nu încetează niciodată să fie o ameninţare pentru foştii dependenţi de cocaină. Steve Howe, un aruncător de mingi al echipei Dodger, şi-a sabotat o carieră promiţătoare în liga principală de baschet din cauza incapacităţii sale de a renunţa la cocaină. Dupa ce a fost ales "Rookie of the Year", a fost suspendat, apoi i s-a dat o a doua şansă. În cele din urmă, i s-au dat consecutiv "ultimele (şase) şanse" de deveni „curat”, dar părea că nu poate renunţa la droguri. John Drew de la Utah Jazz din Asociaţia Naţională de Baschet a avut aceeaşi problemă. Aşa cum a afirmat un medic: "dependenţa chimică este o tulburare cronică recidivantă".
Adicţia de tutun
Cum se compară adicţia de tutun cu alte adicţii?
Mulţi studenţi nu ar pune tutunul în aceeaşi categorie cu alte droguri adictive, cum ar fi heroina sau cocaina. Cu toate acestea, tutunul are acelaşi potenţial de dependenţă. Datele statistice colectate de la cei care încearcă să renunţe la fumat arată că dependenţa de tutun este la fel de greu de depăşit ca orice altă dependenţă. Pentru că tutunul este disponibil mai uşor decât alte droguri, şi de obicei legal de utilizat, el determină adicţia cea mai răspândită din lume. El constituie principala cauză a deceselor în multe societăţi. În Statele Unite, bolile legate de tutun ucid în fiecare an de şapte ori mai mulţi oameni decât accidentele de circulaţie, iar acest lucru face ca tutunul să reprezinte o ameninţare la adresa sănătăţii mult mai mare decât heroina.
La persoanele dependente de tutun, fumatul îmbunătăţeşte performanţa motorie şi memoria. El atenuează anxietatea, creşte toleranţa la durere şi reduce foamea, probabil prin acţionarea atât a sistemelor de receptori dopaminergici, cât şi a sistemelor de receptori narcotici din creier. Efectul este rapid şi uşor de controlat. "În termen de şapte secunde de la pufăirea unei ţigări, un sfert din nicotina fumului inhalat intră în creier. Livrarea este rapidă şi loveşte ca un vârf de metal" (Blakeslee, 1984).
Ce declaraţii a făcut Chirurgul General al Statelor Unite cu privire la consumul de tutun?
În cel de-al 23-lea raport al său, referitor la consumul de tutun şi la consecinţele asupra sănătății, lansat în 1994, Chirurgul General a făcut următoarele declaraţii referitoare la utilizarea tutunului în Statele Unite ale Americii:
- majoritatea oamenilor se apucă se fumat înainte de absolvirea liceului.
- majoritatea tinerilor fumători sunt dependenţi de nicotină şi declară că doresc să renunţe la fumat, dar nu o pot face.
- tutunul este o "portiţă de acces", deoarece este de multe ori primul drog utilizat de tineri, ce va fi continuat cu consumul de alcool şi de droguri ilegale.
- tinerii cu un nivel de şcolarizare mai redus şi cu o imagine de sine mai coborâtă sunt cei mai predispuşi să consume tutun.
- publicitatea făcută ţigărilor pare să crească riscul tinerilor de a fuma, deoarece trimite mesajul că fumatul are beneficii sociale şi o frecvenţă mult mai mare decât există în realitate. (DeAngelis, 1994)
De ce ar ţinti companiile de tutun tinerii? De ce tinerii se apucă de fumat, dacă este atât de periculos?
Motivul principal este acela de a fi "cool" în ochii colegilor lor. După cum a sugerat Chirurgul General, publicitatea făcută de companiile de tutun ar putea juca un rol important în acest sens. Brandurile cele mai fumate de ţigări sunt cele pentru care se face reclama cea mai puternică. Deşi companiile de tutun neagă că se adresează tinerilor, ele cunosc statisticile. Dacă o persoană nu începe să fumeze până la vârsta de 20 de ani, este puţin probabil ca ea să mai înceapă vreodată. Prin urmare, dacă companiile de tutun vor să reumple bazinul persoanelor consumatoare de tutun mai în vârstă, aflat în scădere constantă, ele sunt nevoite să recruteze persoanele mai tinere.
Traducere de Maricica Botescu, cu acordul autorului
