Mişcarea relativă de la aproape la departe a obiectelor este un indicator pentru distanţă. Copiii o descoperă atunci când privesc prin fereastra maşinii. Obiectele îndepărtate apar statice, în timp ce copacii, stâlpii şi alte obiecte apropiate se mişcă. Copiii pot întreba: ”De ce aceşti copaci merg mai repede decât luna?” Acest fenomen este numit, de asemenea, mişcare paralaxă.
Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.4: Simţurile şi percepţia) - (Partea I - Sistemul vizual) - Mişcarea paralaxă
Mişcarea paralaxă. Odată cu mişcarea observatorului, lucrurile de la distanţe diferite se mişcă la viteze diferite, servind ca indiciu privind adâncimea imaginii
Un indicator suplimentar pentru adâncime este obscuritatea. E mai probabil ca obiectele îndepărtate să fie obscure din cauza ceţii sau a aburilor, iar culorile lor să fie oarecum purpurii şi pale. Acest efect este folosit în mod intenţionat în tehnica artistică numită sfumato (afumare), de exemplu, în fundalul tabloului Mona Lisa.
Ce se întâmplă cu indicatorii de adâncime realizaţi prin umbre atunci când întorci cu susul în jos o imagine?
Umbrele reprezintă un indicator al adâncimii. Presupoziţia noastră firească este că lumina vine de sus. Când umbrele apar în vârful unei structuri circulare, asta o face să pară precum o depresiune. Când imaginea este inversată (cu susul în jos) umbrele apar la baza structurii, ceea ce o face să pară ca o formă bombată. În figura de mai jos, cupa imaginii plastice a linguriţei din dreapta are umbre de-a lungul buzei de sus, aşa încât poţi vedea adâncimea ei. În stânga este o parte a aceleiaşi imagini (cupa linguriţei) rotită cu 180 grade. Acum umbra cade pe partea de jos. Asta creează impresia unui obiect tridimensional precum un ou.
Linguriţă
Desenarea unor forme rectangulare sugerează adesea adâncimea prin reliefarea colţurilor unghiulare. Suntem atât de obişnuiţi să vedem colţurile şi marginile obiectelor rectangulare, încât interpretăm imediat imaginile liniare ca fiind obiecte 3-D. Triunghiul imposibil al lui Penrose şi Penrose (1958) reprezintă un exemplu celebru. M.C. Escher a fost inspirat de articolul în care acesta este menţionat şi a folosit acelaşi principiu în creaţia sa artistică spectaculoasă ce ilustrează multe situaţii ”imposibile”.
Cum se joacă triunghiul imposibil cu percepţia noastră a adâncimii?
Triunghiul imposibil se adresează raţionamentului nostru inconştient conform căruia imaginile bidimensionale reprezintă obiectele tridimensionale. Fiecare colţ pare a fi o formă tridimensională ”legală”, dar colţuri diferite nu creează o formă "legală". Imaginea este coerentă la nivel local (fiecare colţ în sine), dar nu la nivel global (imaginea ca întreg).
Traducere realizată de Alina Turcescu cu acordul autorului
