Tulburările de învățare apar în mai multe varietăţi. Dacă putem izola anumite tipuri de deficienţe în prelucrarea informațiilor drept cauze ale unei tulburări, putem folosi terapii bine direcționate pentru a ajuta la dezvoltarea abilităților ce lipseau anterior.
Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.12: Psihologia anormalului) - (Partea a IV-a: Tulburările de dezvoltare) - Analiza şi tratarea unei tulburări de învățare
De exemplu, un subgrup de copii cu tulburări de învățare avea o anumită problemă cu succesiunea rapidă a sunetelor limbii. Adesea, ei nu puteau distinge între sunetele Da și Ga. Dacă spui aceste două silabe și asculţi diferența, poţi constata că este una foarte subtilă. Sunetul d din Da provine din contactul limbii cu vârful palatului gurii; sunetul g din Ga provine din contactul limbii cu partea din spate a palatului gurii. Unii copii nu par să audă diferența, ceea ce creează probleme de vorbire și citire.
Ce exemplu putem da referitor la o tulburare de învățare specifică ce implică sunetele limbii?
Kraus, McGee, Carrell, Zecker, Nicol, și Koch (1996) au arătat că creierul unor copii cu această tulburare nu discriminează aceste sunete. Pentru a demonstra acest lucru, ei au urmărit un eveniment special al unei unde din creier (EEG), numit MMN (mismatch negativity - negativitate prin nepotrivire). Este o schimbare mică, dar ușor de detectat în undele creierului care apare atunci când o serie de stimuli similari sunt urmaţi de un stimul diferit. Aceasta este ceva obiectiv (are loc la toată lumea, într-o mare varietate de împrejurări) și nu este nevoie de învățare, atenție, sau chiar de o stare normală de conștiență (poate fi detectată la nou-născuţi şi la persoanele care dorm).
Ce este MMN și cum îl utilizează cercetătorii pentru a analiza o tulburare de învățare? Ce au arătat rezultatele?
Pentru a măsura evenimentele MMN, cercetătorii au pus electrozi pe scalpul subiecţilor, care erau fie copii normali, fie copii cu tulburări de învățare. Copiii se uitau la televizor în timp ce purtau căști. Căștile le permiteau să asculte banda audio a showului TV, dar în fundal, o voce pronunța încet o serie de silabe. Seria de silabe putea fi: da-da-da-da-da-da-da-da-da-da-GA-da-da-da. Cercetătorii au urmărit să vadă dacă silaba diferită (ga) era însoțită de un eveniment MMN. Copiii erau atenți la coloana sonoră a programului de televiziune și nu acordau o atenție conștientă silabelor. Rezultatele au fost clare: copiii normali au avut un răspuns de tip MMN, copiii cu dizabilități de învăţare nu au avut un astfel de răspuns. Aceasta a arătat că problema respectivă exista de foarte timpuriu în sistemul lor nervos, în acea parte a creierului care analizează sunetele înainte ca cineva să devină conştient.
Cum a fost tratată cu succes tulburarea de învățare a sunetelor limbii?
Copiii cu această tulburare au fost trataţi cu succes cu ajutorul unui joc video, ca exercițiu de antrenament adaptativ. Calificativul adaptiv i s-a dat pentru că se ajusta la abilitățile lor. În primul rând, copiii au auzit înregistrări încetinite ale vorbirii și au trebuit să detecteze diferența dintre "da" și "ga." La o viteză lentă, diferența a fost ușor de auzit. Apoi, discursul a fost accelerat treptat, în timp ce copiii continuau să audă diferența. Prin folosirea acestui joc, în care s-a acordat atenţie în mod special sunetelor vorbirii rapide pe care ei le percepeau cu greutate, copiii au putut să-şi depășească dificultatea de acest tip în prelucrarea informațiilor. Curând, ei au putut auzi diferențele la viteză normală, la fel ca și alți copii.
Ce indică acest studiu, după părerea cercetătorilor?
S-a confirmat faptul că aceşti copiii aveau o problemă incorporate în creier? Nicidecum. Cercetătorii au remarcat, "Aceste studii... indică cu putere faptul că ar putea să nu existe niciun defect fundamental în mașinile de învățare ale celor mai mulţi dintre aceşti copii, întrucât ei învață foarte rapid aceleași abilități pentru care au fost etichetaţi ca fiind deficienţi". Pentru un motiv sau altul, copiii respectivi nu au recepţionat aceste sunete lingvistice specifice, care apar foarte rapid (în circa 10 milisecunde). Însă, după ce au fost instruiți în mod special să audă distincția, ei le-au recepţionat adecvat (Merzenich, Jenkins Johnston, Schreiner, Miller, si Tallal, 1996).
