Timp de mai mulţi ani, răspunsul sexual uman nu a fost studiat sistematic. S-a întâmplat aşa pentru că era jenant şi „tabu” pentru oamenii de ştiinţă respectabili. Rezultatul a dus la menţinerea ignoranţei şi a superstiţiilor în ceea ce priveşte sexualitatea.
Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.16: Sex, prietenie şi iubire) - (Partea I: Comportamentul sexual) - Stimularea sexuală a adultului
Masters si Johnson (1966, 1970) şi-au propus să schimbe această situaţie. Ei au studiat răspunsurile sexuale normale la adulţi din punct de vedere biologic. La început, au monitorizat în laborator voluntari, adesea prostituate, pentru a detecta fiecare semn al răspunsului sexual. Experimentele lor au fost foarte criticate, atât din punct de vedere metodologic cât şi teoretic, dar tocmai criticile au fost cele care le-au atribuit merite lui Masters şi Johnson pentru că au reuşit să spargă barierele sociale privind cercetările în comportamentul sexual.
Masters si Johnson au declarat că au descoperit patru faze ale reacţiei sexuale. Cele patru faze ale ciclului de răspuns sexual, comun bărbaţilor şi femeilor:
1. Faza de excitaţie. Stimularea sexuală duce creşterea presiunii sangvinice în zonele genitale, erecţia penisului, a mameloanelor şi a clitorisului, precum şi lubrifierea vaginului prin vasocongestia pereţilor vaginali.
2. Faza de platou. Continuarea stimulării duce la creşterea tensiunii musculare, respiraţie rapidă şi creşterea temperaturii corpului. La femeie, se retractă clitorisul, însă rămâne sensibil. Diametrul vaginului se reduce, dar interiorul lui devine mai mare. La bărbat, testiculele cresc în dimensiune şi se ridică.
3. Faza de orgasm. Apar contracţiile musculare rapide, fiecare cu o durată de 8-10 secunde. Ritmul cardiac, frecvenţa respiratorie şi tensiunea arterială cresc din ce în ce mai mult, iar bărbaţii ejaculează lichid seminal.
4. Faza de rezoluţie. La bărbați, apare perioada refractară şi scade starea de excitaţie. Femeile pot avea orgasme multiple dacă stimularea continuă.
Din cauza impactului pe care l-au avut studiile realizate de Masters si Johnson, unii cercetători din anii 1970 şi 1980 au considerat că schema celor patru faze a fost prematur consacrată ca pe un fapt ştiinţific. Rosen şi Hall (1984) nu au văzut o justificare „nici subiectivă, nici fiziologică” pentru a distinge primele două faze (excitaţie şi platou).
Helen Singer Kaplan a adăugat o primă etapă la schema realizată de Masters şi Johnson: dorinţa. Ea a definit această etapă ca pe atitudinea psihologică care motivează o persoană să caute o experienţă sexuală şi să devină receptivă la stimulii sexuali. Dorinţa trebuie să fie prezentă în primul rând, înaintea celorlalte etape de excitare care apar. Acesta este un element cât se poate de important. Absenţa dorinţei este o nemulţumire comună adresată terapeuţilor sexuali.
