Pentru descoperirea hipnozei este deseori acreditat medicul vienez Franz Anton Mesmer (1734-1815), de la numele acestuia provenind termenul englezesc de „mesmerisation” pentru denumirea hipnozei timp de mulţi ani.
Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.3: Stările conştiinţei) - (Partea a III-a: Hipnoza) - Primele cercetări în domeniul hipnozei
Însă tehnicile lui Mesmer sunt departe de cele ale hipnozei moderne. Mesmer îşi punea pacienţii să stea într-un tub de lemn care conţinea sticle metalice umplute cu apă. Dedesubtul pacienţilor se găsea un strat de fier şi sticlă. A acoperit tubul şi a inserat tije de metal prin deschizături pentru a atinge trupurile pacienţilor. Deşi nu era conştient de acest lucru, Mesmer a creat o baterie nefinisată. Descărcările electrice rezultate îi făceau pe pacienţi inconştienţi sau le dădea crize. Unii au raportat vindecarea miraculoasă a durerilor după acest tratament.
Mesmer credea că remediile lui se datorau magnetismului animal, un câmp misterios de energie care înconjura fiinţele. Alţi cercetători de pe vremea lui Mesmer au investigat magnetismul animal, concluzionând că nu există. Unii (precum Marchizul de Puysegur) au descoperit că pot induce o stare de transă similară celei resimţite de pacienţii lui Mesmer, pur şi simplu prin sugerarea unei persoane să adoarmă, dându-i instrucţiuni simple pentru a-i stârni imaginaţia.
Faimosul chirurg englez James Braid (1795-1860) a respins, de asemenea, conceptul de magnetism animal al lui Mesmer. Braid a teoretizat că transa hipnotică era declanşată de oboseala muşchilor ochilor. Această afirmaţie este eronată, dar e de înţeles. Braid a observat că subiecţii care priveau fix un obiect îşi lăsau pleoapele să cadă pe măsură ce intrau în starea hipnotică. A numit fenomenul neuro-hipnotism. Ulterior, s-a renunţat la prefixul neuro- („referitor la nervi”), iar din 1830 s-a utilizat termenul de hipnotism.
Dintre primii exploratori ai hipnozei, Marchizul de Puysegur a fost cel mai aproape de conceptul modern de hipnoză. El a afirmat că remediile miraculoase ale lui Mesmer s-au datorat sugestiei, nu magnetismului animal. Cercetătorii moderni descriu uneori hipnoza ca stare de hipersugestie, pentru că o persoană hipnotizată este neobişnuit de receptivă la sugestii.
Persoana aflată sub hipnoză acceptă instrucţiunile hipnotistului precum o persoană care visează acceptă evenimentele bizare din vis. Acest lucru permite celui care efectuează hipnoza să sugereze comportamente şi percepţii care altfel nu ar apărea. Exemple clasice în acest sens sunt: muşcarea dintr-o ceapă, percepută drept măr, halucinaţiile despre două imagini ale aceleiaşi persoane, senzaţia că mâna este paralizată, sau exteriorizarea unor sentimente puternice de durere.
