Un raport OCDE recent privind starea învățământului, ale cărui concluzii le puteți citi mai jos, arată că proporția tinerilor din România cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani care nu sunt nici angajați, nici în programe de educație sau formare profesională este peste media OCDE: 22% față de 14%.
Mai jos găsiți o prezentare generală a principalelor caracteristici ale sistemului de educație din România, pe baza datelor din raportul „Education at a Glance 2025”. Accentul cade pe educația terțiară, dar sunt analizate și alte segmente ale sistemului de educație.
Notă: Educația terțiară este nivelul de educație care urmează după finalizarea învățământului secundar (liceu sau echivalent). Ea cuprinde toate formele de învățământ postliceal și universitar, fiind orientată spre specializare și obținerea de calificări superioare. Include: învățământ universitar (licență, master, doctorat), învățământ postliceal (școli postliceale, colegii, formare profesională avansată), alte programe de educație și formare de nivel înalt care conduc la diplome, certificate sau titluri recunoscute oficial.
* În România, ponderea tinerilor adulți cu un nivel de educație sub cel secundar superior (liceu și echivalent) a scăzut de la 26% în 2019 la 24% în 2024. România este una dintre cele șase țări membre și partenere OCDE unde nivelul de educație terțiară a scăzut în aceeași perioadă: ponderea tinerilor adulți cu o calificare terțiară a scăzut de asemenea de la 26% în 2019 la 23% în 2024.
* Finalizarea educației terțiare garantează perspective excelente de angajare în România (rată de ocupare de 92% față de media OCDE de 87%). Totuși, avantajul mediu de câștig pentru lucrătorii de 25–64 de ani cu studii terțiare, în comparație cu cei cu educație secundară superioară, este de 41%, sub media OCDE de 54%.
* Ponderea tinerilor de 18–24 de ani care nu sunt nici angajați, nici în educație sau formare (NEET) este mai mare în România decât media OCDE (22% față de 14%). Riscul de șomaj sau inactivitate este ridicat în rândul tinerilor de 25–34 de ani, mai ales pentru cei cu un nivel de educație sub cel secundar superior (18% sunt șomeri și 45% nu fac parte din forța de muncă).
* Ponderea tinerilor care nu sunt înscriși în educație este relativ ridicată în România în rândul celor de 6–14 ani și 15–19 ani (16% și respectiv 32%, față de mediile OCDE de 2% și 16%).
* Sistemele de educație trebuie să se adapteze la schimbările privind numărul de copii. România a înregistrat o scădere de 5% a numărului de copii cu vârste între 0–4 ani între 2013 și 2023 și se estimează o nouă scădere de 11% între 2023 și 2033.
* În România, 62% dintre noii studenți la programele de licență își finalizează studiile în durata teoretică (peste media OCDE de 43%), iar 65% și 66% o fac în termen de încă unu și, respectiv, trei ani (mediile OCDE: 59% și 70%).
* România reușește să atragă un număr tot mai mare de studenți străini, înregistrând o creștere de la 5,4% în 2018 la 6,7% în 2023 (media OCDE a crescut de la 6% la 7,4% în aceeași perioadă).
* Salariile relative ale profesorilor sunt ridicate în România. Profesorii de primar câștigă cu 14% mai mult decât lucrătorii cu studii terțiare, în timp ce media OCDE arată că profesorii de primar câștigă cu 19% mai puțin. În plus, profesorii pot primi compensații suplimentare pentru ore suplimentare, pentru participarea la programe de mentorat sau pentru sarcini speciale adiționale.
* Elevii din România primesc puțin peste 6 000 de ore de instruire obligatorie în învățământul primar și secundar inferior (aproximativ 1.600 de ore mai puțin decât media OCDE), dintre care 46% și respectiv 29% sunt alocate matematicii, cititului, scrisului și literaturii.
Rezultatele instituțiilor de învățământ și impactul învățării
* Ponderea tinerilor adulți (25–34 de ani) fără participare la nivelul secundar superior continuă să scadă în OCDE, ajungând la o medie de 13%. Această tendință se menține și în România, unde ponderea a scăzut de la 26% la 24% între 2019 și 2024.
* În medie, în țările OCDE, 42% dintre adulții de 25–64 de ani au o calificare terțiară, comparativ cu doar 19% în România. Ponderea este puțin mai mare în rândul tinerilor de 25–34 de ani (23%), dar a scăzut față de 2019 (26%). În ciuda unui avantaj salarial mai mic decât media pentru cei cu educație terțiară, nivelul educațional mai ridicat asigură perspective solide de angajare: 92% dintre tinerii adulți cu studii terțiare din România sunt angajați, comparativ cu media OCDE de 87%.
* Perioada adolescenței târzii și a începutului de maturitate este critică pentru finalizarea educației secundare superioare și tranziția spre educația terțiară sau piața muncii. Totuși, o parte dintre tineri nu sunt nici angajați, nici în educație sau formare (NEET), ceea ce indică posibile bariere de acces la piața muncii sau la educația continuă. În România, 22% dintre tinerii de 18–24 de ani sunt NEET, față de media OCDE de 14%.
* Persoanele cu un nivel mai ridicat de educație au în general un risc mai scăzut de șomaj și câștiguri mai mari. Finalizarea educației secundare superioare este esențială pentru reducerea riscului de șomaj. În medie, în OCDE, 12,9% dintre tinerii adulți activi (25–34 de ani) fără o calificare secundară superioară sunt șomeri, comparativ cu 6,9% dintre cei cu educație secundară superioară sau postsecundară non-terțiară. Cei care obțin o calificare terțiară au o reducere relativ mai mică a șomajului, cu 4,9% dintre tinerii adulți șomeri la nivelul OCDE. Acest tipar se regăsește și în România (dar la niveluri mai ridicate): 18,1% dintre tinerii adulți fără o calificare secundară superioară sunt șomeri, comparativ cu 4,6% dintre cei cu educație secundară superioară sau postsecundară non-terțiară și 2,3% dintre cei cu studii terțiare (Figura 1).
Figura 1. Tendințe în ratele șomajului la tinerii de 25–34 de ani în România, după nivelul educațional (2019–2024)
* Diferența salarială medie între persoanele de 25–64 de ani cu și fără educație secundară superioară este relativ modestă în OCDE. În medie, lucrătorii fără acest nivel câștigă cu 17% mai puțin decât cei care l-au finalizat, în timp ce lucrătorii cu educație terțiară câștigă cu 54% mai mult decât cei cu educație secundară superioară. În România, diferența salarială între lucrătorii cu și fără educație secundară superioară este mai mică decât media OCDE, la 9%. Diferența dintre cei cu educație secundară superioară și cei cu educație terțiară este, de asemenea, mai mică decât media OCDE, la 41%. Acest lucru sugerează o distribuție a salariilor mai comprimată în funcție de nivelul de educație în România, ceea ce poate indica atât randamente mai scăzute ale educației, cât și un nivel mai redus al inegalității veniturilor comparativ cu media OCDE.
Accesul la educație, participare și progres
* Sistemele de educație trebuie să se adapteze la schimbările privind numărul de copii, prin extinderea sau reducerea ofertei corespunzător. În multe țări, populația copiilor de 0–4 ani s-a modificat semnificativ între 2013 și 2023 și va continua să se modifice până în 2033. România a înregistrat o scădere de 5% a numărului de copii de 0–4 ani și se estimează o scădere de 11% între 2023 și 2033.
* Ponderea elevilor din învățământul secundar inferior care au cu cel puțin doi ani mai mult decât vârsta așteptată pentru clasa lor variază considerabil în OCDE, de la aproape zero în unele țări la peste 10% în altele. În România, această pondere era de 4,9% în 2023, situându-se la mijlocul distribuției OCDE.
* Programele de licență sau echivalente reprezintă principala poartă de intrare în educația terțiară în majoritatea țărilor OCDE, media fiind de 78% dintre cei care încep pentru prima dată studiile terțiare. În România, ponderea este chiar mai mare, de 91%.
* Femeile reprezintă majoritatea celor care intră pentru prima dată în educația terțiară în majoritatea țărilor OCDE. În România, ele reprezentau 54% dintre noii studenți în 2023, față de 53% în 2013. Media OCDE este de asemenea 54%, aceeași ca în 2013.
* În OCDE, cele două domenii largi de studiu cele mai populare sunt știința, tehnologia, ingineria și matematica (STEM), precum și afacerile, administrația și dreptul, fiecare însumând 23% dintre absolvenții de licență sau echivalente. Ele sunt urmate îndeaproape de domeniul artelor și umanioarelor, științelor sociale, jurnalismului și informării, cu 22% dintre absolvenți. În România, 31% dintre studenții de licență finalizează un program STEM, 29% în afaceri, administrație și drept, iar 19% în arte și umanioare, științe sociale, jurnalism și informare.
* Ratele de finalizare reflectă ponderea noilor studenți la programele de licență care obțin cu succes o diplomă terțiară în termenele specificate. Aceste rate rămân scăzute în majoritatea țărilor OCDE. În România, 62% dintre noii studenți își finalizează licența în durata teoretică. Procentul crește la 65% după un an suplimentar și la 66% după trei ani. Prin comparație, media OCDE este de 43% în durata teoretică, crescând la 59% după un an suplimentar și 70% după trei ani.
* În toate țările, femeile care încep programe de licență au șanse mai mari decât colegii lor bărbați să finalizeze studiile terțiare în cei trei ani de după durata teoretică a programului. În România, diferența de gen este de 13 puncte procentuale (70% pentru femei față de 57% pentru bărbați), similară cu media OCDE de 12 puncte procentuale.
* Ratele de finalizare variază în funcție de domeniul de studiu. În medie, în OCDE, doar 58% dintre noii studenți la programe STEM finalizează în același domeniu în termen de trei ani după data așteptată. Ratele de finalizare în domeniul sănătății și asistenței sociale sunt semnificativ mai mari, la 74%. În România, rata de finalizare pentru STEM este de 66%, mai mică decât cea pentru sănătate și asistență socială, de 73%.
* Studenții care nu finalizează educația terțiară pot renunța la diferite etape. Ratele mari de abandon în primul an pot semnala un decalaj între așteptările studenților și conținutul sau cerințele programelor, reflectând posibil lipsa de orientare în carieră sau sprijin insuficient pentru noii studenți. În România, ponderea noilor studenți la licență care renunță după primul an este mai mare decât media OCDE, la 21% (față de 13%).
* În medie, în țările OCDE, doar 2% dintre copiii de 6-14 ani nu sunt înscriși în învățământ, comparativ cu 16% în România. Acest procent este mai mare în rândul grupelor de vârstă mai mari: în România, 32% dintre tinerii de 15-19 ani nu sunt în educație, comparativ cu 16% în medie în țările OCDE.
* România are un sistem vocațional puternic, cu 30% dintre tinerii din această grupă de vârstă înscriși în programe vocaționale de nivel secundar superior (media OCDE: 23%). Aceste programe îi pregătesc pe elevi cu competențe pentru a intra pe piața muncii sau pentru a continua învățământul terțiar: în România, 75% dintre elevii din programe vocaționale de nivel secundar superior sunt înscriși în programe care oferă acces la învățământul terțiar, doar cu 2 puncte procentuale sub media OCDE.
* Mobilitatea internațională a studenților în învățământul terțiar continuă să crească în țările OCDE, unele state înregistrând o creștere substanțială a ponderii studenților internaționali între 2018 și 2023. În medie, 7,4% dintre toți studenții din învățământul terțiar din OCDE erau internaționali sau străini, comparativ cu 6% în 2018. România a înregistrat o creștere similară (la un nivel ușor mai redus), ponderea crescând de la 5,4% la 6,7% (Figura 2).
Figura 2. Tendințe în ponderea studenților internaționali sau străini în învățământul terțiar (2013–2023)
Resursele financiare investite în educație
* Există diferențe semnificative în ceea ce privește cât cheltuiesc guvernele anual pentru educație în țările OCDE, partenere și candidate. România cheltuiește 6 069 USD per elev de la nivelul primar până la cel post-secundar non-terțiar, situându-se la limita inferioară a intervalului, care variază de la mai puțin de 2 000 USD până la peste 27 000 USD (Figura 3).
Figura 3. Cheltuiala guvernamentală per elev echivalent cu normă întreagă, pe nivel de educație (2022)
(în USD echivalent, convertit prin PPA, cheltuieli pentru instituțiile de învățământ)
* Ca în majoritatea țărilor, cheltuielile guvernamentale în România sunt mai mari la nivel terțiar, inclusiv pentru cercetare și dezvoltare (C&D), decât la nivelurile primar până la post-secundar non-terțiar. Cheltuiala guvernamentală în România este de 10 329 USD per student terțiar, comparativ cu media OCDE de 15 102 USD.
* O mare parte a diferențelor în cheltuielile per student între țările OCDE, partenere și candidate reflectă niveluri diferite ale veniturilor naționale. Atunci când cheltuielile sunt măsurate ca procent din PIB, diferențele tind să fie mai mici, variind între 2,5% și 6,9% din PIB. În România, investiția în educație de la nivel primar până la terțiar se situează la 2,5% din PIB, sub media OCDE de 4,7%.
* Guvernele sunt principala sursă de finanțare a educației în toate țările OCDE, în special pentru nivelurile acoperite de învățământul obligatoriu. În România, guvernul asigură 96,5% din finanțarea totală pentru învățământul primar, secundar și post-secundar non-terțiar (înainte de transferurile către sectorul privat), ceea ce este peste media OCDE de 90,1%. La nivel preșcolar și terțiar, finanțarea privată joacă adesea un rol mai important. În România, 98,7% din finanțarea învățământului preșcolar (după transferuri) și 90% din finanțarea învățământului terțiar (înainte de transferuri) provin din surse publice, comparativ cu mediile OCDE de 85,6% și, respectiv, 71,9%.
* Deși cheltuielile per student de la nivel primar până la terțiar au crescut în medie în țările OCDE între 2015 și 2022 în termeni reali (de la 11 955 USD la 13 210 USD), cheltuielile guvernamentale pentru educație au scăzut în termeni relativi, de la 10,9% din bugetele publice la 10,1%. Aceasta sugerează că prioritatea relativă acordată educației în cheltuielile publice totale a scăzut în țările OCDE. În România, cheltuielile per student au crescut de la 4 761 USD la 6 220 USD, în timp ce ponderea alocată educației a scăzut de la 6,6% la 6,3% din bugetele publice în aceeași perioadă.
* La nivel preșcolar, cheltuielile guvernamentale în România au crescut substanțial cu 36,7% între 2015 și 2022. Aceasta în pofida unei scăderi de 2,9% a numărului de copii înscriși. Ca urmare, cheltuielile guvernamentale per copil au crescut cu 40,8%, comparativ cu o creștere medie de 24% în OCDE din 2015.
* Unele țări impun taxe de școlarizare semnificativ mai mari pentru studenții străini la nivel de master în instituțiile publice, inclusiv România. În România, taxele anuale medii pentru studenții străini¹ la nivel de master sunt de 8 150 USD, cu mult peste taxele percepute studenților naționali (2 098 USD).
Profesorii, mediul de învățare și organizarea școlilor
* Multe țări se confruntă cu lipsa profesorilor, reflectată nu doar în numărul posturilor didactice vacante, ci și în alți indicatori, cum ar fi ponderea profesorilor necalificați complet în personalul didactic. În cele 14 țări și economii cu date disponibile, 1,6% din posturile didactice sunt vacante în medie, iar 4,9% dintre profesori nu sunt complet calificați. În România, ponderea posturilor vacante este de 1,9%, iar cea a profesorilor necalificați complet este de 2%. Totuși, comparațiile internaționale pentru aceste date trebuie făcute cu o prudență și mai mare decât în alte domenii, deoarece procesele de recrutare a profesorilor diferă semnificativ, variind de la sisteme centralizate cu examene naționale competitive la angajări complet descentralizate la nivel de școală, ceea ce face dificilă compararea nivelurilor de vacanță.
* Atragea profesorilor aflați la a doua carieră poate ajuta la atenuarea deficitului de cadre didactice, aducând totodată persoane cu o experiență mai diversă în profesie. Pentru a sprijini acest lucru, 16 din cele 28 de țări cu date disponibile oferă căi alternative dedicate pentru a intra în învățământ pentru persoanele care își schimbă cariera. În schimb, România nu oferă astfel de căi dedicate pentru profesorii aflați la a doua carieră.
* Salariile competitive pot face profesia didactică mai atractivă, mai ales că, în multe țări, profesorii câștigă mai puțin decât alți lucrători cu studii terțiare. În România, salariile efective ale profesorilor de nivel primar sunt cu 14% mai mari decât cele ale lucrătorilor cu studii terțiare, normă întreagă și pe tot anul, comparativ cu o medie de 17% mai mici în OCDE. Totuși, creșterea salariilor profesorilor poate fi o provocare financiară, deoarece costurile cu personalul reprezintă cea mai mare parte a cheltuielilor pentru educație (Figura 4).
* Profesorii care participă la activități de management școlar sau alte activități de conducere, pe lângă predare, primesc compensații financiare suplimentare în majoritatea țărilor și economiilor pentru care există informații. În România, profesorii pot primi compensații suplimentare pentru predarea peste norma obligatorie, pentru participarea la programe de mentorat pentru profesori noi sau pentru desfășurarea unor sarcini speciale. În plus, ei pot primi o indemnizație de locuință sau compensații suplimentare pentru predarea către elevi cu nevoi speciale sau în zone defavorizate, izolate sau cu costuri ridicate.
Figura 4. Salariile efective ale profesorilor de nivel primar în raport cu câștigurile lucrătorilor cu studii terțiare (2024)
Raportul salariilor la câștigurile lucrătorilor cu normă întreagă, pe tot anul, cu vârsta între 25–64 ani.
* Durata timpului de instruire obligatoriu afectează costurile salariale ale profesorilor, deoarece influențează numărul de cadre necesare, în combinație cu alți factori, cum ar fi dimensiunea claselor și timpul de predare al profesorilor. În România, elevii primesc 540 de ore de instruire obligatorie pe an în învățământul primar și 834 de ore în învățământul secundar inferior. Aceste valori sunt sub mediile OCDE de 804 ore în primar și 909 ore în secundar inferior.
* Vacanțele școlare în învățământul primar durează 16,6 săptămâni pe an în România (toate pauzele incluse), comparativ cu 13,5 săptămâni în medie în OCDE.
* În România, 46% din timpul de instruire în învățământul primar este alocat matematicii și cititului, scrisului și literaturii, procent care scade la 29% în învățământul secundar inferior. În comparație, media OCDE este de 41% din timpul de instruire în primar și 27% în secundar inferior alocat acestor discipline de bază.
* Țările utilizează o gamă variată de sisteme de admitere în instituțiile publice de învățământ terțiar. Acestea diferă prin faptul că admiterea este deschisă sau selectivă și prin modul în care aplicațiile sunt depuse – direct la instituții sau la un organism central. În România, admiterea este selectivă. Candidații își depun dosarele direct la instituții.
Traducere după Education at a Glance 2025: Romania (CC BY 4.0)
