Ruinele Băilor lui Caracalla
Stând în mijlocul ruinelor vaste ale Băilor lui Caracalla din Roma, sute de pescăruși se rotesc deasupra. Strigătele lor stranii par să redea vocile de acum 1.800 de ani. Astăzi, această cochilie goală a uneia dintre cele mai mari băi publice ale Romei e de obicei pustie, găzduind ocazional spectacole de operă.
Dar cum arătau de fapt băile Romei antice? Și de ce erau romanii atât de pasionați de îmbăierea publică?
Băi publice peste tot
În timpul anului petrecut la Roma am observat ruinele unor băi antice (thermae, în latină) aproape la tot pasul. Practic fiecare împărat a construit unele, iar până la mijlocul secolului al IV-lea existau 952 de băi publice doar în Roma.
Cele mai mari au fost băile construite de împăratul Dioclețian (284–305). Aproximativ 3.000 de persoane puteau face baie zilnic în acest complex de 13 hectare.
Aceste băi, ca majoritatea celorlalte, includeau o încăpere (caldarium) încălzită cu ajutorul unor conducte de aer situate în pereți și podele. Podelele erau atât de fierbinți încât se purtau sandale speciale.
O altă cameră, aflată în prelungirea acesteia, era mai blândă ca temperatură (tepidarium), după care urma „frigidarium”, care conținea un bazin cu apă rece. Elementul central era o piscină în aer liber de 4.000 de metri pătrați.
Băile publice includeau adesea și săli de gimnastică, biblioteci, restaurante și curți pentru exerciții fizice.
Baie publică în Bath, Anglia
„Băi, vin și sex — lucrurile care dau sens vieții”
Filozoful Seneca, care a fost și consilierul împăratului Nero, locuia deasupra unui complex de băi în jurul anului 50 d.Hr.
El descria sunetele oamenilor care „gâfâiau cu voci ascuțite și șuierătoare” în timp ce ridicau greutăți. Alții se aruncau cu zgomot în bazinele de înot. Comercianții strigau prețurile mâncărurilor pe care le vindeau. Unii cântau tare, doar pentru propria plăcere, în timp ce se îmbăiau.
O mărturie din secolul al IV-lea descrie cum unii aristocrați veneau la băi însoțiți de 50 de servitori. Secțiuni întregi ale băilor erau rezervate pentru acești oaspeți, care își aduceau cele mai frumoase haine și bijuterii scumpe.
Deși împărații construiau băi publice uriașe, existau și multe băi private, mai mici. Taxele de intrare erau mici și, în timpul festivalurilor sau al campaniilor politice, accesul era uneori gratuit. Astfel, toate clasele sociale aveau acces la băi.
Femeile și bărbații se îmbăiau separat, în momente diferite ale zilei. Unele complexe de băi aveau zone dedicate exclusiv femeilor. Medicul Soranus din Efes, autor al unui tratat de ginecologie în secolul al II-lea, recomanda femeilor să meargă la băi înainte de a naște.
Într-un oraș aglomerat și poluat ca Roma, băile erau raiul. Apa caldă, mirosul unguentelor parfumate, masajele și atmosfera asemănătoare unui spa erau plăceri de care toți se puteau bucura.
O inscripție din secolul I d.Hr. afirma: „băile, vinul și sexul fac viața să merite trăită”.
Băile și realitatea crudă a sclaviei
Băile aveau o importanță socială imensă, iar nuditatea le permitea celor prezenți să-și etaleze vigoarea fizică.
Dovezile arheologice sugerează că până și tratamentele stomatologice se făceau uneori în băi.
Dar dincolo de aceste imagini ale răsfățului, se ascundea realitatea dură a sclaviei. Sclavii făceau cele mai murdare munci din băi. Ei curățau cenușa, goleau toaletele și desfundau canalele de scurgere.
Sclavii veneau la băi împreună cu stăpânii lor, cărora le aplicau ulei pe piele și le curățau trupul cu un fel de racletă. Ei intrau printr-o intrare separată.
Băi în tot imperiul
Băile erau populare în toate orașele și localitățile din Imperiul Roman. Un exemplu celebru este Aquae Sulis – orașul Bath de astăzi – din Anglia (aflată sub stăpânire romană timp de secole). Acolo, băile erau alimentate de un izvor termal natural, iar zeița Minerva era venerată în complex.
Ruine ale unor băi asemănătoare au fost descoperite în Africa de Nord, Spania și Germania.
Ruinele extinse ale unor băi romane din Baden-Baden, Germania, se numără printre cele mai impresionante.
La fel, la Toledo, în Spania, a fost descoperit un complex public de băi romane care se întinde pe aproape un hectar.
Băile erau adesea construite și în taberele militare, pentru a le oferi soldaților un minim de confort în timpul serviciului. Rămășițele unor astfel de băi militare au fost găsite în tot imperiul. De exemplu, au fost descoperite și excavate băile din tabăra militară de la Zidul lui Hadrian — zid ridicat pentru a apăra granița nordică a imperiului, în ceea ce este astăzi Marea Britanie.
Băile din Chester conțineau camere calde (caldaria), camere reci (frigidaria) și chiar și o cameră de aburi (sudatoria), similară unei saune.
O istorie îndelungată
Romanii nu au fost primii care au folosit băile publice. Grecii le aveau și ei. Dar romanii au dus băile publice la nivel imperial. Oriunde mergeau, îmbăierea devenea o marcă a culturii romane.
Băile publice au continuat și în perioada islamică a imperiului și au devenit extrem de populare în vremea otomanilor, care au condus imperiul între 1299 și 1922. Hamamurile turcești (băile) sunt o instituție publică importantă și astăzi, fiind descendente directe ale băilor romane. La Istanbul încă funcționează 60 de hamamuri.
Băile romane nu erau doar niște realizări tehnice ingenioase și arhitectural impresionante — ele legau oamenii între ei, indiferent de clasa socială.
Iar când pescărușii se rotesc deasupra ruinelor băilor lui Caracalla din Roma, strigătele lor fantomatice ne leagă de acea lume străveche.
Traducere din ‘Baths, wine, and sex make life worth living’ de Peter Edwell, profesor asociat de istorie antică, Macquarie University.
Imagini: wikipedia.org
