Târziu, sâmbătă noaptea, ora locală, Statele Unite au lansat atacuri asupra trei dintre principalele locații unde Iranul își derulează programul nuclear, Natanz, Isfahan și Fordow, marcând astfel intrarea sa în conflictul dintre Iran și Israel.
SUA au anunțat că au lansat 30 de rachete de croazieră de pe submarine asupra siturilor de la Natanz și Isfahan și că au aruncat peste o duzină de bombe penetrante anti-buncăre („bunker busters”) la Fordow și Natanz.
Tipul de bombă utilizat este GBU-57, cunoscută și ca „Massive Ordnance Penetrator” (MOP), o armă extrem de distructivă care cântărește în jur de 13,5 tone.
Aceste atacuri ridică multe întrebări:
• ce sunt aceste bombe uriașe?
• de ce a considerat SUA că trebuie să intervină în conflict?
• ce înseamnă acest lucru pentru ambițiile nucleare ale Iranului?
Ce sunt bombele „spărgătoare de buncăre” și de ce sunt folosite?
Bombele penetrante anti-buncăr sunt arme proiectate să distrugă instalații extrem de bine protejate, aflate adânc în subteran, dincolo de raza de acțiune a bombelor obișnuite.
Aceste bombe sunt concepute pentru a pătrunde în sol înainte de a detona. Astfel, forța exploziei se transmite în adâncime, în loc să se disipeze prin aer sau la suprafață.
Locațiile iraniene de îmbogățire nucleară de la Fordow, Natanz și Isfahan sunt construite adânc sub pământ. Se estimează, de exemplu, că instalația de la Fordow se află la aproximativ 80 de metri sub suprafață, acoperită cu straturi de beton armat și sol.
Bomba folosită în această operațiune este cea mai mare din arsenalul convențional american. Lăsând deoparte armele nucleare, MOP este cea mai mare bombă penetrantă cunoscută din lume.
Cântărind aproximativ 13,5 tone, se crede că MOP poate penetra până la 60 de metri în subteran, în condiții favorabile. Nu se știe exact câte astfel de bombe deține SUA, dar estimările indică un număr mic (poate în jur de 20 în total).
Nici nu este clar câte au fost folosite în Iran, deși unele surse indică 14. Este însă foarte probabil că atacul a implicat o parte semnificativă a arsenalului american de bombe MOP.
De ce doar SUA deține această capacitate?
SUA nu este singura țară care deține arme penetrante pentru buncăre. Însă dimensiunile bombei MOP impun folosirea unor avioane specializate pentru transport și lansare.
Doar bombardierul invizibil B-2 este capabil să transporte și să lanseze MOP. Fiecare B-2 poate transporta cel mult două astfel de bombe. Probabil șapte dintre cele 19 bombardiere B-2 aflate în uz au fost implicate în operațiunea din Iran.
S-a discutat ipotetic dacă avioane de transport mari, precum C-130 Hercules, ar putea fi modificate pentru a lansa MOP prin ușile din spate. Dacă acest lucru ar fi posibil și alte țări (inclusiv Israelul) ar putea folosi MOP, dar deocamdată rămâne un scenariu pur teoretic.
De ce le-a folosit SUA în Iran?
Administrația Trump susține că Iranul ar putea fi la doar câteva săptămâni distanță de a obține o armă nucleară și că era nevoie de o intervenție imediată pentru a distruge siturile de îmbogățire nucleară. Această afirmație contrazice însă evaluările publicate ale comunității de informații americane.
Israelul nu are în arsenal bombe penetrante capabile să afecteze instalațiile îngropate și fortificate de la Fordow, Natanz și Isfahan.
Singura opțiune non-nucleară eficientă era folosirea MOP. Chiar și așa, pentru a produce daune semnificative, era nevoie de mai multe astfel de bombe.
SUA a declarat că aceste situri au fost complet distruse. Totuși, nu există dovezi concludente care să confirme acest lucru.
Iranul ar putea avea și alte situri nucleare nedeclarate în alte regiuni ale țării.
Reacția Iranului
Se pare că SUA a contactat Iranul prin canale diplomatice pentru a sublinia că acest atac a fost unul izolat, nu parte a unei strategii mai largi de schimbare de regim. Este greu de anticipat ce se va întâmpla în următoarele săptămâni.
Iranul ar putea riposta prin atacuri masive asupra Israelului sau asupra forțelor americane din regiune. De asemenea, ar putea bloca traficul maritim în Strâmtoarea Hormuz, ceea ce ar afecta o parte importantă din transportul global de petrol și ar avea consecințe economice majore.
Alternativ, Iranul ar putea ceda și ar putea face pași care să arate că renunță la programul nuclear. Totuși, o capitulare nu ar însemna neapărat și sfârșitul ambițiilor nucleare ale Iranului.
Cum funcționează o bombă „spărgător de buncăre”?
Valoarea armelor nucleare
O preocupare mai mare este că acest atac va întări dorința Iranului de a obține arma nucleară. Fără armă nucleară, Iranul nu a putut amenința SUA suficient pentru a descuraja atacul.
Iranul ar putea învăța din soarta altor state. Ucraina a renunțat (faimos sau rușinos) la arsenalul nuclear moștenit de la URSS în anii ’90. Ulterior, Rusia a anexat Crimeea în 2014 și a invadat Ucraina în 2022. Alte state potențial nucleare, precum Irakul sau regimul Gaddafi din Libia, au fost, de asemenea, obiectul unor intervenții militare externe.
În contrast, Coreea de Nord a testat cu succes prima armă nucleară în 2006. De atunci, nu a existat nicio intenție serioasă de intervenție militară împotriva ei.
Iranul ar putea încă produce cantități utile de uraniu îmbogățit la nivel militar. Ar putea încerca acum să câștige timp pentru a construi o bombă nucleară de dimensiuni reduse, comparabilă cu cele lansate la Hiroshima și Nagasaki.
În funcție de ce instalații și resurse au supraviețuit atacurilor americane, această operațiune ar putea întări convingerea regimului iranian că singura cale de a-și garanta supraviețuirea este de a deține arme nucleare.
| Citește și: Ce este uraniul îmbogățit și cum este folosit pentru bombe nucleare?
Traducere după What is a ‘bunker buster’? de James Dwyer, lector la Școala de științe sociale, University of Tasmania.
Credit imagine: X
