Epoca de Aur olandeză, începută în 1588, este cunoscută pentru arta lui Rembrandt, invenția microscopului și comerțul cu mirodenii al Companiei Olandeze a Indiilor de Est. Ea s-a încheiat puțin înainte de trecerea unui secol, într-un măcel delirant și justiție populară.
În 1672, înfuriată de o campanie de știri false (eng. fake news), o mulțime l-a ucis pe până recentul fost șef de stat Johan de Witt și pe fratele său Cornelis. Gloata i-a spânzurat cu capul în jos, le-a smuls organele, a mâncat părți din cadavre și a vândut degete și limbi ca suveniruri.
Chiar și într-o epocă marcată de tortură și asasinate, acest act macabru rămâne unul extrem. Dar este și un avertisment istoric despre ce se poate întâmpla când dezinformarea scapă de sub control.
Atacul asupra fraților Johan și Cornelis de Witt a fost alimentat de un val neobosit de propagandă și falsuri care susțineau că frații erau elitiști corupți și imorali, care conspirau cu dușmanii Republicii Olandeze.
Capturarea lui Johan de Witt, 1672. Rijksmuseum
Autorii anonimi ai campaniilor de defăimare îl acuzau pe Johan pentru războiul cu Anglia și pentru „toată vărsarea de sânge, crime și vătămări, pentru oamenii schilodiți și mutilați, inclusiv văduve și orfani” - care i-ar fi menținut la putere.
Potrivit unui pamflet, violența era legitimă deoarece scopul scuza mijloacele: „A omorî în bătaie nu e păcat dacă este practicat împotriva unui tiran”.
Mesajul rezonează cu un citat frecvent atribuit lui Napoleon, recent distribuit de fostul președinte american Donald Trump pe rețelele sociale: „Cel care își salvează țara nu încalcă nicio lege.”
„Luptați din răsputeri”
Astăzi, desigur, suntem din ce în ce mai conștienți de pericolele pe care știrile false (și deepfake-ul) le implică în promovarea violenței politice, a discursului instigator la ură, a extremismului și a execuțiilor extrajudiciare.
În martie, de exemplu, imagini de arhivă cu crime de război din Siria au fost manipulate cu ajutorul IA generative pentru a părea evenimente actuale. Combinate cu dezinformarea din forumuri online și rețele sociale, acestea au stârnit panică și violență.
Efectele au fost amplificate într-o țară fără presă independentă de încredere, unde știrile informale sunt adesea singura sursă de informație.
Dar chiar și într-o țară cu statut de superputere cu o cultură mediatică solidă se pot întâmpla lucruri similare. Înainte de insurecția din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliul SUA, Trump a chemat mii de susținători la un miting „Salvați America”, spunându-le să „lupte din răsputeri”, altfel „nu vor mai avea o țară”.
Asta s-a petrecut cu puțin timp înainte ca rezultatul alegerilor prezidențiale să fie validat de Congres, rezultat pe care Trump îl declara invalid din cauza presupusei fraude electorale. Adresându-se aceleiași mulțimi, consilierul lui Trump, Rudolph Giuliani, a cerut „judecată prin luptă”.
Poate că ceea ce s-a întâmplat nu a fost la fel de extrem ca evenimentele din Țările de Jos de acum 350 de ani, dar o mulțime violentă alimentată de dezinformare a zguduit totuși fundamentele democrației americane.
„Anul dezastrului”
Forțele mai profunde care au fost în joc în SUA erau și sunt în continuare complexe – la fel cum erau și în Republica Olandeză a secolului al XVII-lea. Ceea ce a dus la prăbușirea acesteia a fost un amestec volatil de lupte pentru putere, rivalități geopolitice și oligarhie.
Wilhelm de Orania fusese exclus din funcția de „stathouder”, șef de stat ereditar, printr-un tratat secret cu Anglia lui Oliver Cromwell, încheiat pentru a pune capăt Primului Război Anglo-Olandez.
Totuși, odată cu restaurarea monarhiei engleze, tratatul a devenit invalid, iar susținătorii au încercat să-l reinstaleze pe Wilhelm. Johan de Witt reprezenta Partidul Statelor, format din oligarhi bogați, în timp ce Wilhelm era perceput ca un om al poporului.
Republica își construise o flotă comercială și militară impresionantă, dar își neglijase armata terestră. O invazie pe uscat din partea Franței și aliaților săi a fost sprijinită de marina engleză. Pentru a opri avansarea invaziei, terenurile au fost inundate prin deschiderea canalelor și a ecluzelor.
Combinația dintre inundații și o armată de ocupație a aruncat economia în haos. Susținătorii lui Wilhelm au refuzat să coopereze cu Partidul Statelor, iar republica era pe marginea colapsului. Olandezii au numit anul 1672 „Rampjaar” – „anul dezastrului”.
Rime istorice
Satiriști, pamfletari și activiști au profitat de criză pentru a intensifica masiv campania împotriva fraților de Witt. Opoziția politică s-a transformat în atacuri personale, acuzații false și chemări la violență.
Johan a fost atacat și înjunghiat într-o tentativă de asasinat în iunie 1672, iar două luni mai târziu a demisionat din funcția de șef de stat. Cornelis a fost apoi arestat pentru trădare. Când Johan a mers să-l viziteze în închisoare, gărzile și soldații au dispărut, iar o mulțime convenabil adunată i-a târât pe frați în stradă.
Restul, cum se spune, e istorie. Wilhelm al III-lea a fost intens suspectat că a orchestrat asasinatul macabru al fraților, dar acest lucru nu a fost niciodată confirmat.
Există o morală a acestei povești? Poate doar că, într-o perioadă de criză, o campanie de dezinformare poate transforma opoziția politică și rebeliunea în asasinat sau chiar mai rău.
Pamfletele – rețelele sociale ale vremii – au manipulat percepția publică și au amplificat anxietatea colectivă până la furie ucigașă.
O epocă de aur a prosperității sub o republică ce era condusă de oligarhi s-a încheiat cu violență politică ritualizată și revenirea unui monarh care a promis că va proteja poporul.
Se spune că istoria nu se repetă, dar rimează. Iar, ca întotdeauna, nevoia de a separa faptele de ficțiune rămâne o sarcină urgentă.
Traducere după Fake news and real cannibalism de Garritt C. Van Dyk, lector de istorie, University of Waikato.
