Terra oscilează în mod regulat (la 20,5 minute), ca urmare a activității sale interne

Vibrațiile”, pentru cine știe ce motiv obscur, sunt la modă în teoriile „new age” și medicina alternativă. Sigur, ideea este inspirată din știință, căci, într-adevăr, totul vibrează în univers, dar cum este cazul de cele mai multe ori, aceasta este apoi distorsionată prin golirea de sensul original și adăugarea de noi sensuri, pentru ca în final să avem un cu totul alt concept. Așadar, ce înseamnă că totul vibrează în univers?


De exemplu, una dintre opiniile ce poate fi auzită recent cu privire la noul coronavirus este aceea că dacă nu ai „frecvența vibrațională” necesară pentru a „găzdui” virusului, nu ai cum să fii afectat. Și, desigur, cei pricepuți în a-și controla această frecvență nu trebuie să poarte măști și să ia alte măsuri de protecție, pentru că ei „luptă” cu „vibrațiile” potrivite.


Ce înseamnă o vibrație?

O vibrație este, la modul generic, o deformare periodică a unui mediu.

Pentru o explicație detaliată a vibrațiilor undelor citiți:
Vibrațiile undelor
Ce diferențiază undele sonore de undele luminoase?

Vibrațiile clopotului. Un exemplu simplu de ilustrare a vibrațiilor este un clopot (al bisericii). Atunci când lovești în clopot, metalul clopotului se deformează ușor și vibrează. Vibrațiile metalului din care este construit clopotul se transferă către aerul din jur, care, la rându-i vibrează; masa de aer este comprimată periodic, pe măsură ce metalul vibrează. Aceste vibrații ale masei de aer se transferă în toate direcțiile în aer și ajung la urechea ta, unde există un fel de membrană (timpanul) care și ea vibrează :) În felul ăsta spunem că „auzim bătăile clopotului”. Dacă am scoate aerul din această „ecuație”, clopotul va vibra în continuare, că nu are de ales dacă-l lovim, dar nu vom mai auzi nimic, căci sunetul depinde de aer în acest caz.

Vibrațiile Terrei. Nu vă grăbiți! Nu vom vorbi despre rezonanța Schumann și alte idei asemănătoare. Dar puteți totuși citi articolul nostru despre acest subiect, dacă sunteți interesați :) Pământul vibrează, pentru că nu este un corp perfect rigid. De exemplu, pe Terra au loc în mod constant cutremure, efecte ale modului de alcătuire și organizare a materiei în interiorul Pământului. După un cutremur cu o magnitudine mai mare de 6,5 grade, Pământul vibrează ca un clopot pe diferite frecvențe. Aceste oscilații sunt denumite „modurile normale” ale Terrei, acestea exercitând un stres puternic asupra structurii planetei noastre. Există și un mod „fundamental”, denumit „modul de respirație al Terrei”, care consemnează cicluri de compresie și expansiune ale planetei  la 20,5 minute. Deci avem vibrații regulate ale Pământului! Nu știu dacă acest număr este deja introdus în teoriile pseudo-științifice, dar dacă nu, poate le dăm o idee :)

Ce au în comun vibrațiile? Elementul comun este oscilația. Atunci când vorbim despre vibrații ale gongului, în fapt știm că materialul oscilează, iar la un nivel mai profund este vorba despre mecanică cuantică (modul în care atomii dintr-un material interacționează unii cu alții).

Undele electromagnetice oscilează, dar și nivelul de zahăr din sânge, nivelul de încărcare a traficului din București, temperatura medie anuală șamd.


Dar de ce oscilează totul?

Din ce știm, lumea noastră este constituită din particule, dar conform mecanicii cuantice ceea ce numim particule are o dublă natură, de particulă și undă în același timp. Cel mai faimos experiment din fizică ce arată acest lucru este experimentul cu două fante; l-am prezentat aici. În fapt, conform teoriei câmpurilor cuantice universul nu conține deloc particule, ci doar câmpuri.

În fine, oricum ar fi, particulele / undele vibrează, iar cum totul este creat din particule / unde, pe cale de consecință, totul vibrează, oricât de mică ar fi amplitudinea acestor vibrații.

Orice particulă cu masă are o lungime de undă (distanța dintre două maxime ale oscilației), denumită lungimea de undă Compton, și care este invers proporțională cu masa particulei.

Dar ce oscilează într-o particulă? Este ceea ce denumim „funcția de undă” a unei particule, un concept fundamental în mecanica cuantică.

Pe scurt, particulele sunt descrise de un obiect matematic numit „funcție de undă”, de obicei notat cu Ψ („Psi”). Ψ reprezintă, practic, întruchiparea dualității undă-particulă. Funcția de undă se mișcă în conformitate cu ecuația lui Schrödinger și ne permite se calculăm probabilitatea cu care putem identifica o particulă într-un anumit loc din spațiu (ori cu o anumită viteză ori un anumit spin).

Un electron, de exemplu, are o funcție de undă care oscilează de 10-20 de ori pe secundă. Electronul are propriul „ceas” cu el... Dar toate particulele dispun de un astfel de ceas. Particulele mai masive, precum protonii ori atomii (care nu sunt particule elementare, dar pot fi tratate ca particule), oscilează mai repede, pentru că frecvența acestor oscilații este proporțională cu masa.

Și particulele fără masă ca fotonii oscilează, dar în acest caz frecvența oscilației depinde de energie. Ochiul uman are capacitatea de a interpreta un segment din setul de frecvențe posibile ale fotonului, iar asta ne permite să vedem. Sunt sigur că știați, dar suntem detectoare de fotoni cu posibilități complexe de interpretare a acestora!


Și spațiu-timpul oscilează

Cu certitudine ați auzit de undele gravitaționale. Dacă nu sunteți familiarizați, citiți rapid acest articol despre ele. Orice acest articol unde trecem în revistă istoria acestei idei. Undele gravitaționale reprezintă oscilații ale spațiu-timpului.

Folosind tehnologie ultra-sensibilă, cu ajutorul detectoarele de unde gravitaționale (denumite interferometre) fizicienii au reușit începând cu septembrie 2015 să detecteze aceste oscilații ale spațiu-timpului. În aceste cazuri undele sunt generate de coliziuni de obiecte cosmice masive, cum sunt găurile negre.

Dar și tu generezi unde gravitaționale atunci când te miști. Doar că acestea sunt atât de mici, că nu le poate nimeni detecta. Dar matematica ne spune că în mod cert există.

Ok, deci totul vibrează. Oscilația este o componentă fundamentală a elementelor constitutive ale universului. Ajută asta cu ceva pe cei care sunt adepții medicinei alternative și a diferitelor teorii „new age”? În niciun caz...


 Totul vibrează




Citiți și:
Ce este spațiu-timpul? (pentru că am menționat acest concept în articol și este posibil ca nu toți cititorii să fie familiarizați cu el)



Articolul este inspirat de textul din videoclip.
Credit imagine: NASA

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.