Ieri (29 august 2025) revista Palladium - Governance futurism a publicat un articol, sub semnătura lui Jordan Lasker, dedicat subiectului succeselor elevilor români la olimpiadele internaționale, intitulat: „Why Romania excels in International Olympiads” (De ce România excelează la olimpiadele internaționale).
Iată care este cheia succesului, dar și efectele, nu neapărat pozitive, asupra țării, în ansamblu.
Iată câte extrase din articol care urmează logica cercetării autorului:
• Olimpiadele sunt competiții intelectuale internaționale în care elevi din întreaga lume concurează direct, rezolvând probleme de matematică, fizică, informatică, chimie și altele. Cei mai buni elevi provin, de regulă, din țări precum China, Statele Unite, India și Japonia. Totuși, într-un fel, și România – o țară din sud-estul Europei – se află frecvent în fruntea clasamentelor.
• Din 2020 încoace, performanța României la Olimpiada Internațională de Matematică (IMO) a fost pur și simplu remarcabilă.
În 2022, România a ocupat locul cinci la nivel mondial, locul patru în 2023 și locul doisprezece în 2024.
În 2023, România s-a clasat astfel:
- pe locul patru la nivel global și pe primul loc în Europa la Olimpiada Internațională de Fizică;
- pe locul șaptesprezece global și pe locul trei în Europa la Olimpiada Internațională de Informatică;
- pe locul șase global și pe locul doi în Europa la Olimpiada Europeană de Matematică pentru fete;
- pe primul loc la Olimpiada Balcanică de Matematică — la care au participat și Franța, Italia și Regatul Unit
- pe primul loc la Olimpiada Central-Europeană de Informatică.
- România a avut rezultate bune și la Olimpiada Internațională de Chimie și la multe altele.
• Ar fi un eufemism să numești succesul României la olimpiade simple „performanțe peste așteptări”. Având în vedere rezultatele modeste la testările internaționale și populația relativ mică, de puțin peste 19 milioane de locuitori, realizările României la olimpiade par aproape miraculoase.
• Performanța medie a elevilor români nu impresionează. Tinerii români obțin constant rezultate sub media țărilor OECD și se situează aproape de coada clasamentului european. România are scoruri slabe până la mediocre, indiferent dacă includem sau excludem elevii migranți, iar rezultatele la evaluări precum PISA nu sunt joase din cauza unor presupuse prejudecăți în testare. România chiar obține rezultate slabe. Totuși, dacă ai cunoaște educația românească doar prin prisma olimpiadelor, ți-ai face o cu totul altă impresie.
• Astăzi, cele mai prestigioase licee din România sunt colegiile naționale. Aceste școli sunt adesea cu deschidere internațională și păstrează tradiții educaționale vechi de peste un secol.
Sub acestea se află liceele teoretice, care oferă o educație standard. România are și trei colegii militare, aflate direct în subordinea Ministerului Apărării Naționale.
Există, de asemenea, școli de servicii, școli tehnice, școli vocaționale și programe de ucenicie.
• Cei mai buni elevi își aleg școlile după ce susțin testul național de plasament, evaluarea națională, la finalul clasei a VIII-a, în jurul vârstei de paisprezece-cincisprezece ani.
• Testul de admitere la liceu este unul standardizat, acoperind limba și literatura română, precum și matematica.
• La finalul liceului, elevii susțin examenul de absolvire, bacalaureatul.
• Structura sistemului educațional românesc îl face probabil cel mai stratificat sistem educațional din lume. Faptul că există un registru centralizat care conține toate datele educaționale despre elevi și profesori face ca sistemul să fie ideal pentru o evaluare riguroasă a efectelor pe care le are hiper-stratificarea educației.
• Elevii din orașele mici au mai puține opțiuni de liceu. Elevii cu abilități reduse rămân împreună, iar elevii capabili sunt grupați între ei.
• Ca elevii, și profesorii din România trebuie să susțină examene pentru a putea profesa. Profesorii preferă, în mod natural, să predea elevilor mai buni, iar cei mai capabili dintre ei își pot alege școlile și chiar profilurile.
• Cei mai buni profesori aleg să meargă în orașele cu mai multe școli. Este evident că profesorii preferă să predea în locurile cu cele mai bune rezultate, atât între școli, cât și între localități.
• Efectul asocierii dintre elevii capabili și profesorii capabili este amplificat și mai mult de stimulentele pentru rezultate bune la olimpiadă. Guvernul României nu este unic în a oferi recompense financiare câștigătorilor de olimpiade, profesorilor care îi pregătesc și școlilor din care provin, dar este unic prin faptul că pe lângă aceste stimulente are și toate celelalte caracteristici instituționale menționate.
• Succesul enorm al României la olimpiade și importanța recunoscută a acestora pentru validarea capitalului uman au dus și la apariția unui număr redus de școli private care se promovează prin prestigiul lor și prin serviciile de pregătire. Mulți profesori recomandă, de asemenea, părinților să asigure meditații suplimentare pentru elevii mai buni, iar meditațiile sunt ceva obișnuit. Pregătirea suplimentară pentru olimpici este o constantă globală, însă ceea ce distinge România sunt elementele instituționale unice.
• Cheia succesului României la olimpiade se rezumă la trei aspecte:
- punerea celor mai buni elevi în aceleași clase;
- repartizarea celor mai buni profesori pentru a lucra cu acești elevi;
- stimularea prin recompense a școlilor, a profesorilor și elevilor pentru a câștiga olimpiade.
• Acest sistem s-a dovedit extrem de eficient. Având în vedere capitalul uman disponibil, sărăcia moștenită din perioada comunistă și populația relativ redusă, România nu ar trebui, în mod normal, să aibă asemenea rezultate la olimpiadele academice. Și totuși, le are. Totuși, există un cost vizibil.
• O mare parte dintre olimpicii României părăsesc țara. Fiind stat membru al Uniunii Europene, oamenii în care România investește atât de mult pentru pregătire și certificare pot pleca ușor și își pot găsi locuri de muncă în altă parte.
• Pierderea elitei prin plecarea în afara țării a celor mai străluciți elevi este dăunătoare pentru multe țări, dar pentru România e, poate, mai grav, pentru că sistemul său educațional este de tip „sumă zero”: cei mai buni performează mai bine, iar cei mai slabi performează și mai slab.
• Această triere nu „ridică toate bărcile”, ca să spunem așa. În România, sistemul produce o elită extrem de bine pregătită, dar lasă în urmă partea slabă, iar această parte lăsată deoparte ar putea să provoace mai mult rău decât bine aduce partea de elită, dacă ne luăm după efectele asupra rezultatelor la testări.
• Luat izolat, sistemul României ar putea fi un câștig extraordinar pentru țară. Însă, având libertatea de circulație a talentelor între țări, România ajunge să subvenționeze descoperirea talentelor pentru alte țări cu sisteme educaționale mai puțin performante.
• Deși este puțin probabil ca școala românească să crească efectiv inteligența celor din vârf, chiar și dezvoltarea aptitudinilor este valoroasă, pentru că avem nevoie ca oamenii capabili să ajungă la frontierele domeniilor lor pentru a inova, iar România a creat un sistem care pare să facă exact asta. Mai mult, chiar dacă pregătirea pentru olimpiade nu îi face pe cei mai buni mai capabili, ci doar mai bine antrenați, aceasta poate avea efecte sociale benefice semnificative, oferindu-le oamenilor foarte capabili ai României șansa de a-și face talentele recunoscute internațional.
• Însă aceste beneficii revin României doar indirect, dacă nu chiar deloc în ansamblu. În loc ca România să își schimbe sistemul educațional sau să-și închidă granițele, soluția corectă ar fi ca mai multe țări să adopte modelul României, valorificând mult mai bine elevii lor cei mai buni printr-un sistem conceput special pentru ei.
