Ray KurzweilInventator, autor şi futurolog celebru, Ray Kurzweil este foarte cunoscut pentru analizele sale cu privire la dezvoltarea exponenţială a tehnologiei, cât şi pentru controversata sa lucrare "The Singularity is near", în care face o serie de predicţii cu privire la viitorul umanităţii.

 

 

În această lucrare autorul stabileşte anul 2045 drept coordonată temporală a unei aşa-numite "singularităţi tehnologice", un moment istoric în care oamenii vor fi capabili să îşi augmenteze capacităţile fizice şi mentale cu ajutorul tehnologiei, prin intermediul a trei dintre tehnologiile importante ale secolului XXI: genetica, nanotehnologia şi robotica, incluzând aici şi inteligenţa artificială.

Vă invităm în continuare să urmăriţi cele două apariţii ale lui Kurzweil în cadrul conferinţelor TED din 2005 şi respectiv 2009 şi să vă exprimaţi opiniile cu privire la predicţiile sale. Cert este că ideile acestuia au generat numeroase discuţii şi critici în sânul comunităţii ştiinţifice şi în mass-media. La aproape 6 ani de la publicarea lucrării menţionate unele dintre afirmaţiile acestuia datând din 2005 nu au fost validate de evenimentele dintr-un viitor devenit între timp istorie.

Ray Kurzweil vorbea în 2005 despre cum tehnologia ne va transforma, prezicând că până în 2020 vom fi înţeles deja mecanismele de funcţionare ale creierului uman.
Traducerea în limba română a acestei conferinţe TED a fost realizată de către Juncu Andrei.

 

 


În 2009 Kurzweil prezicea că recesiunea economică globală nu va influenţa ritmul exponenţial de dezvoltare tehnologică a umanităţii şi vorbea despre un proiect nou de-al său, Singularity University, al cărui scop este studiul tehnologiilor emergente şi orientarea acestora în beneficiul umanităţii.
Traducerea în limba română a acestei conferinţe TED a fost realizată de către Irina Caragea.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.