Unii au case de vacanță, alții au case moștenite sau cumpărate pentru uz ulterior, la care ajung din când în când. De primăvara până toamna, temperatura exterioară este, de regulă, suficientă de „blândă” pentru a nu se pune problema încălzirii. Dar care este regimul optim de încălzire pentru o casă nelocuită iarna? Desigur, răspunsul este unul nuanțat, pentru că trebuie luați în calcul mai mulți parametri, dar, cu toate acestea, se pot trage câteva concluzii utile.
O casă nelocuită iarna ar putea părea, la prima vedere, simplu de administrat: dacă nu locuiește nimeni acolo, de ce ai încălzi-o? Dar pereții, țevile, tâmplăria, mobilierul, cărțile, parchetul și instalațiile continuă să interacționeze cu frigul și cu umezeala. Iar problema reală este păstrarea clădirii într-o zonă sigură: fără îngheț, fără condens persistent și fără mucegai.
Răspunsul scurt este acesta: pentru o casă de vacanță nelocuită iarna, dar nedrenată complet de apă (apa prezentă în conducte), temperatura de siguranță recomandabilă este, în cele mai multe cazuri, între 10 și 12 °C, cu o țintă mai prudentă de 12–14 °C pentru case vechi, slab izolate sau cu risc de umezeală.
Dacă imobilul are punți termice, pereți reci, subsol umed, tâmplărie veche ori istoric de mucegai, coborârea sub 12 °C devine riscantă.
Dacă instalația de apă este golită complet, centrala este protejată, iar casa este monitorizată, se poate coborî spre regim de antiîngheț, dar aceasta nu mai este o strategie de conservare a casei, ci doar de evitare a înghețului.
De ce nu este suficient să evităm înghețul?
Apa îngheață la 0 °C, deci am putea crede că orice temperatură interioară peste 3–5 °C este suficientă. Dar țevile nu se află de regulă în centrul camerei, lângă termostat. Ele pot trece prin pereți exteriori, goluri neîncălzite, poduri, garaje, subsoluri sau zone unde aerul circulă prost. O cameră poate avea 7 °C, în timp ce o conductă dintr-un colț rece poate ajunge aproape de 0 °C în timpul unei nopți geroase.
Mai este însă o problemă: condensul. Aerul conține vapori de apă. Cu cât aerul este mai rece, cu atât poate ține mai puțini vapori fără ca aceștia să se depună sub formă de apă pe suprafețe. De aceea, într-o casă rece, umezeala ajunge mai ușor pe geamuri, în colțuri, pe pereții exteriori, în spatele dulapurilor ori în pod.
Cu alte cuvinte, într-o casă nelocuită nu încălzim pentru confort, ci pentru a ține suprafețele interioare suficient de calde încât umezeala să nu se transforme în apă.
Costul încălzirii depinde de diferența de temperatură
Pierderile de căldură ale unei case cresc, în linii mari, cu diferența dintre temperatura interioară și temperatura exterioară.
Să luăm un exemplu simplu. Dacă afară sunt 0 °C, la 20 °C în casă, diferența este de 20 °C, la 12 °C în casă, diferența este de 12 °C, iar la 8 °C în casă, diferența este de 8 °C.
În această schemă simplificată, menținerea casei la 12 °C ar consuma aproximativ 60% din energia necesară pentru 20 °C. Menținerea la 8 °C ar consuma și mai puțin, dar riscul de condens, mucegai și îngheț local crește.
De aici vine compromisul: nu ne dorim 20 °C într-o casă goală, dar nici 5 °C într-o casă cu instalații active și materiale sensibile la umezeală.
Exemplu de consum. Pentru o casă de 120 m² bine izolată, ținută la 15 °C când afară sunt în jur de 0 °C, o estimare privind consumul este următoarea: cel mai probabil 3–4 m³/zi de gaz, ceea ce înseamnă în jur de 300–400 lei/ lună. Desigur, variații ale temperaturii exterioare schimbă calculele substanțial. O scădere cu 5 grade a temperaturii exterioare (-5 C) poate crește consumul de gaz cu o treime. Dar, desigur, această estimare se poate potrivi doar în anumite cazuri, pentru că sunt multe variabile care trebuie avute în vedere atunci când faci calculul, printre altele: variațiile de temperatură din timpul zilei, calitatea ferestrelor și a izolării casei, punțile termice, randamentul centralei termice șamd.
Pragul critic: umiditatea relativă, nu doar temperatura
Mucegaiul are nevoie de umezeală. Poluarea microbiană interioară este produsă de numeroase specii de bacterii și fungi, în special mucegaiuri, care se dezvoltă când există suficientă umezeală; raportul leagă umezeala și mucegaiul de creșterea prevalenței simptomelor respiratorii, alergiilor și astmului.
Mai important pentru articolul nostru: factorul principal în controlul mucegaiului este umezeala, în special umiditatea relativă în aerul interior și în structuri. Pe materiale obișnuite de construcție, suprafețele susceptibile pot fi ținute fără creștere fungică dacă umiditatea relativă este menținută sub aproximativ 75–80%, iar alte analize recomandă menținerea sub 75% pentru limitarea creșterii fungice.
Atenție însă, căci este vorba despre umiditatea pe suprafațe, nu doar despre umiditatea citită de un higrometru pus pe masă. Aerul din cameră poate avea 60% umiditate relativă, dar pe un perete exterior rece, în spatele unui dulap, umiditatea locală poate fi mult mai mare.
De aceea temperatura de 10–12 °C este acceptabilă numai dacă aerul este relativ uscat, casa este ventilată controlat, iar suprafețele reci nu ajung în zona de condens.
De ce poate crește umiditatea într-o casă nelocuită?
Acest subcapitol este important, pentru că explică conceptul de umiditate relativă. Mulți dintre noi pot gândi: de ce ar fi umiditate într-o casă nelocuită, cu toate robinetele închise? Dar lucrurile sunt un pic mai complicate.
Primul motiv este următorul: scade temperatura, crește umiditatea relativă.
Să zicem că într-o casă ai aer cu o anumită cantitate de vapori. Dacă nu adaugi niciun gram de apă, dar temperatura scade de la 15 °C la 8 °C, umiditatea relativă crește. Nu pentru că a apărut apă nouă, ci pentru că aerul rece „suportă” mai puțini vapori înainte de saturație.
Al doilea motiv: materialele casei conțin apă. Tencuiala, lemnul, cărămida, șapele, mobila, textilele, cărțile, cartonul absorb și eliberează umezeală. Într-o casă rece și închisă, acest schimb se face lent, iar aerul poate ajunge la valori mari ale umidității relative.
Al treilea motiv: există surse ascunse de apă. Acestea sunt cele importante: infiltrații prin acoperiș, jgheaburi sau burlane; apă care urcă din sol, mai ales la beci, subsol, placă pe sol sau soclu; condens pe zone reci: colțuri, grinzi, buiandrugi, spatele mobilei, pod, perete nordic; scurgeri lente la chiuvetă, boiler, centrală, sifon, mașină de spălat vase; ventilație aproape zero, care nu elimină umezeala acumulată.
Recomandarea practică
Pentru o casă nelocuită iarna, cu centrală pe gaz și instalații de apă active, am putea respecta următoarele recomandări:
1. Casă bine izolată, fără istoric de umezeală, cu termostat și protecție antiîngheț: 10–12 °C.
Aceasta este zona minimă rezonabilă pentru economie, cu condiția să existe monitorizare și să nu fie zone interioare mult mai reci decât restul casei.
2. Casă obișnuită, parțial izolată, cu pereți reci, geamuri vechi sau zone vulnerabile: 12–14 °C.
Acesta este intervalul pe care l-aș considera „prudent” pentru România, mai ales în zonele cu ierni reci, case la munte, case vechi sau locuințe folosite rar.
3. Casă cu subsol umed, igrasie, mucegai anterior, mobilier lipit de pereți exteriori: 14–16 °C plus dezumidificare sau ventilație controlată.
Aici temperatura singură nu rezolvă problema. Este nevoie de reducerea surselor de umezeală, ventilație, eventual dezumidificator cu scurgere continuă și verificarea infiltrațiilor.
4. Casă complet golită de apă, cu instalații drenate și centrală protejată: 5–8 °C poate fi acceptabil doar ca regim antiîngheț, nu ca regim anti-mucegai.
Această variantă reduce costurile, dar trebuie folosită numai dacă nu există risc pentru țevi, boiler, sifoane, obiecte sanitare, centrală și dacă umiditatea rămâne sub control.
De ce nu este recomandă oprirea totală a încălzirii: oprirea totală a încălzirii este tentantă, pentru că pare soluția cea mai ieftină, dar ieftin nu înseamnă neapărat economic. O țeavă spartă, o centrală avariată, mucegaiul în spatele mobilierului, parchetul umflat sau tencuiala degradată pot costa mult mai mult decât gazul economisit într-o iarnă.
Cum se folosește corect centrala pe gaz
Pentru o casă de vacanță, cel mai bine este să nu funcționeze centrala „după ureche”, ci după o logică simplă: setați termostatul general la 12 °C, eventual 13–14 °C dacă imobilul este vulnerabil.
Montați un termostat inteligent sau cel puțin unul programabil, cu posibilitatea de a verifica temperatura de la distanță.
Puneți robineții pe o treaptă minimă în camerele secundare, dar nu închideți complet camerele cu trasee de apă ori pereți exteriori reci.
Lăsați ușile interioare întredeschise, pentru ca aerul să circule.
Verificați presiunea centralei, revizia, evacuarea condensului, alimentarea electrică și protecția antiîngheț a centralei.
Este important ca termostatul să fie într-o zonă reprezentativă, nu într-o cameră mai caldă decât restul casei. Dacă termostatul „crede” că sunt 12 °C, dar baia, cămara sau camera de la colț are 6 °C, strategia este greșită.
Temperatura aerului nu este temperatura pereților
Aceasta este una dintre cele mai importante distincții. Termostatul măsoară temperatura aerului în locul unde este instalat. Mucegaiul apare însă pe suprafețe: perete, tavan, colț, spate de dulap, toc de fereastră. O casă cu aer la 12 °C poate avea colțuri de 7–8 °C, mai ales dacă există punți termice.
De aceea, pentru case vechi sau slab izolate, 10 °C poate fi prea puțin. Nu pentru că aerul de 10 °C produce automat mucegai, ci pentru că suprafețele reci pot ajunge la punctul de rouă. În termeni simpli: vaporii din aer nu mai rămân în aer, ci se depun pe perete.
Aici intervine un principiu de bun-simț tehnic: cu cât casa este mai prost izolată, cu atât temperatura minimă trebuie să fie mai ridicată. O casă eficientă energetic poate sta la 10–12 °C fără mari diferențe între camere și suprafețe. O casă veche din zidărie, cu colțuri reci și pod neizolat, poate avea nevoie de 14–16 °C pentru același nivel de siguranță.
Ce facem cu ventilația?
Ventilația este necesară, dar nu trebuie confundată cu lăsarea geamului întredeschis toată iarna. Aerisirea necontrolată răcește suprafețele și poate crește costul cu gazul. Ventilația bună înseamnă evacuarea treptată a umezelii fără răcirea excesivă a casei.
Într-o casă nelocuită, sursele interioare de umezeală sunt mici, deci nu este nevoie de aerisiri masive. Sunt utile însă grilele de ventilație existente, microventilația controlată unde este sigură, ventilatoare cu temporizare sau senzori de umiditate în băi și bucătării, precum și un dezumidificator în casele cu istoric de umezeală.
Într-o casă nelocuită, un higrometru cu senzor la distanță este aproape la fel de important ca termostatul. Temperatura singură nu spune suficient. 12 °C cu 45–55% umiditate relativă este, de regulă, o situație bună. 12 °C cu 75–80% umiditate relativă este o avertizare.
Concluzie
Temperatura ideală într-o casă de vacanță nelocuită iarna nu este temperatura confortului uman, ci temperatura minimă la care casa rămâne uscată, instalațiile nu îngheață, iar materialele nu se degradează.
Pentru cele mai multe case, recomandările, cum menționam și mai sus, sunt:
- 12 °C ca valoare de bază;
- 12–14 °C pentru siguranță sporită;
- 14–16 °C pentru case vechi, umede sau slab izolate;
- 5–8 °C doar ca regim antiîngheț, dacă instalațiile sunt drenate sau foarte bine protejate și casa este monitorizată.
La rigoare, nu temperatura aerului este criteriul final, ci combinația dintre temperatură, umiditate relativă și temperatura suprafețelor reci. O casă bună poate ierna la 10–12 °C, dar una vulnerabilă are nevoie de mai mult.
