Deși umanitatea progresează tehnologic neabătut, problema războiului rămâne nerezolvată. Rețelele sociale sunt inundate zilnic cu imagini din conflictul ruso-ucrainean, conflictele Israelului cu Hamas (Gaza), Hesbollah (Liban) și din Cisiordania sau, mai puțin, din războiul civil din Sudan (deși sunt nenumărate alte conflicte de intensitate medie sau mică pe glob). Iar până de curând din conflictul SUA/Israel versus Iran.
În vara anului 1932, cu doar câțiva ani înainte ca Europa să fie aruncată în cel mai devastator conflict din istoria ei, doi dintre cei mai influenți intelectuali ai secolului XX au purtat un dialog despre una dintre cele mai apăsătoare întrebări ale omenirii: poate fi eliminat războiul?
Unul dintre participanți era Albert Einstein, cel mai faimos om de știință al epocii. Celălalt era Sigmund Freud, cel care încercase să cartografieze zonele ascunse ale minții umane. Schimbul lor de scrisori, publicat ulterior sub titlul Why War? („De ce război?”), este unul dintre cele mai fascinante dialoguri despre natura violenței și fragilitatea civilizației.
Primul Război Mondial se încheiase cu doar paisprezece ani înainte, însă pacea europeană era deja în pericol. Germania traversa o criză economică și politică profundă, fascismul creștea, iar Liga Națiunilor se dovedea incapabilă să prevină conflictele. În acest climat, Institutul Internațional de Cooperare Intelectuală, aflat sub patronajul Ligii Națiunilor, i-a propus lui Einstein să aleagă un interlocutor pentru un schimb public de idei asupra problemelor majore ale omenirii. Einstein l-a ales pe Freud.
Scrisoarea lui Einstein este, în esență, o întrebare disperată adresată unui specialist al sufletului omenesc. Fizicianul pornește de la o observație simplă: progresul tehnologic și intelectual nu pare să fi făcut omul mai pașnic. Dimpotrivă, dezvoltarea tehnicii transformase războiul într-o forță capabilă să distrugă civilizația însăși.
Einstein vedea problema într-un mod aproape structural. El observa că statele suverane acționează într-un sistem internațional lipsit de o autoritate reală superioară. Atât timp cât fiecare stat își păstrează dreptul de a folosi forța pentru a-și apăra interesele, războiul rămâne posibil. Soluția aparent logică era crearea unei autorități internaționale capabile să arbitreze conflictele și să impună decizii obligatorii.
Dar Einstein vedea imediat și obstacolul principal: puterea politică și economică. O „mică, dar hotărâtă clică”, scria el, formată din grupuri interesate de profit și dominație, poate manipula masele prin propagandă, presă, educație și naționalism. El era profund tulburat de faptul că milioane de oameni pot fi convinși să accepte sacrificiul și uciderea în numele unor idei abstracte.
Aici apare întrebarea centrală adresată lui Freud: există în psihologia umană ceva care face războiul inevitabil? Poate educația și cultura să transforme omul?
Răspunsul lui Freud este mult mai întunecat decât sperase probabil Einstein.
Freud pornește de la ideea că violența nu este un accident al istoriei, ci o parte constitutivă a naturii umane. Civilizația, susține el, nu elimină instinctele agresive, ci doar le reprimă și le redirecționează temporar. În spatele ordinii sociale continuă să existe impulsuri primitive, iar războiul apare atunci când aceste forțe scapă de sub control.
Pentru Freud, relația dintre drept și violență este mai profundă decât pare. El argumentează că legea însăși s-a născut inițial din violență. În comunitățile primitive, puterea aparținea celui mai puternic. Ulterior, grupurile umane au înlocuit forța individuală prin forța colectivă organizată, adică prin drept. Cu alte cuvinte, statul și legea nu elimină violența, ci monopolizează utilizarea ei.
Freud introduce apoi una dintre ideile sale cele mai controversate: existența unui instinct de distrugere, pe care îl numea uneori „pulsiunea morții” (Todestrieb). Omul nu este motivat doar de dorința de iubire, cooperare și conservare, ci și de impulsuri agresive, autodistructive și violente. Civilizația încearcă permanent să țină sub control aceste tendințe, însă ele nu dispar niciodată.
Din acest motiv, Freud privește cu scepticism speranța unei păci definitive. El nu crede că războiul poate fi eliminat complet prin simple reforme politice. Totuși, nu este complet pesimist.
Există, spune Freud, două forțe care pot limita agresivitatea umană.
Prima este consolidarea legăturilor emoționale dintre oameni. Freud credea că identificarea reciprocă, empatia și cultura comună reduc probabilitatea violenței. Cu cât oamenii se percep mai mult ca membri ai aceleiași comunități umane, cu atât impulsurile distructive sunt mai bine controlate.
A doua forță este dezvoltarea culturii și a intelectului. Freud considera că procesul civilizator presupune o creștere a autocontrolului și a capacității raționale. Educația, arta și gândirea critică nu elimină instinctele agresive, dar pot construi bariere psihologice împotriva lor.
Totuși, răspunsul său rămâne profund ambivalent. Freud nu credea într-un progres moral inevitabil al omenirii. Istoria îi părea mai degrabă o luptă continuă între instinctele de cooperare și cele de distrugere.
Ceea ce face acest schimb de scrisori atât de impresionant este faptul că el a avut loc chiar înaintea catastrofei. În 1932, Hitler nu ajunsese cancelar al Germaniei, dar pericolul era deja vizibil. Einstein avea să fugă din Germania nazistă în anul următor, iar multe dintre cele mai negre temeri exprimate în această corespondență aveau să devină realitate.
Dialogul este fascinant și prin contrastul dintre cei doi gânditori. Einstein reprezintă în mare măsură tradiția iluministă: credința că rațiunea și instituțiile internaționale pot corecta excesele umane. Freud, în schimb, insistă asupra limitelor rațiunii și asupra forțelor iraționale din om.
Într-un anumit sens, ei privesc aceeași problemă din două direcții diferite. Einstein caută o soluție politică pentru război. Freud încearcă să explice de ce războiul reapare chiar și atunci când pare irațional.
Multe dintre observațiile lor par surprinzător de actuale. Einstein vorbește despre manipularea maselor prin propagandă și despre influența intereselor economice asupra politicii. În epoca rețelelor sociale și a războiului informațional, aceste teme par aproape profetice.
Freud, la rândul lui, atrage atenția asupra fragilității civilizației și asupra faptului că agresivitatea colectivă poate fi reactivată rapid în condiții de frică, criză sau umilință națională.
Totuși, cercetări recente din psihologie și antropologie sugerează că omul nu este definit doar de agresivitate. Cooperarea, altruismul și empatia sunt și ele trăsături fundamentale ale speciei umane. În acest sens, disputa dintre optimismul prudent al lui Einstein și realismul sumbru al lui Freud rămâne încă deschisă.
Einstein și Freud nu au găsit o soluție definitivă pentru război, dar au formulat cu claritate întrebările esențiale: cât de mult poate controla rațiunea instinctele umane? Poate cultura să învingă violența? Și cât de fragilă este, în realitate, ordinea civilizată în care trăim?
La aproape un secol distanță, aceste întrebări rămân deschise...
