Astronomii au descoperit o planetă aflată într-un sistem planetar din apropierea Pământului (aproximativ 20 de ani lumină) ce ar putea să găzduiască viaţă.

După cum este posibil să fi observat, în ultimele luni în media internaţională au apărut mai multe ştiri despre posibilitatea ca în scurt timp să fie descoperită o asemenea planetă. Iată că acea zi a sosit!

 

Gliese 581

 

 

Conform lui Steven Vogt (unul dintre cercetătorii care au descoperit planeta, de la Universitatea din California) "Gliese 581g (numele planetei) este prima exoplanetă care realmente îndeplineşte condiţiile pentru a conţine apă în formă lichidă la suprafaţa ei", ceea ce reprezintă un indiciu foarte serios privind posibilitatea existenţei vieţii. De asemenea, Steven Vogt a mai afirmat că faptul că au reuşit atât de repede să descopere o planetă care pare să îndeplinească toate condiţiile pentru ca viaţa să poată evolua arată că astfel de planete trebuie să existe într-un număr foarte mare.

Probabil că astfel de ştiri alimentează credinţa celor celor care cred că extratereştri au sosit deja pe Pământ, dar guvernul american îi ascunde...

 

 

Sursa: Scientific American


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!