Un studiu efectuat cu ajutorul unor tehnici provenind din fizica nucleară arată cum anumite regiuni ale creierului, precum cortexul prefrontal şi regiunea limbică, sunt mai active la femei decât la bărbaţi. Rezultatele acestui studiu ar putea fi utile în tratarea unor afecţiuni precum maladia lui Alzheimer sau a demenţei.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Noi forme de tatuaje, care folosesc tehnologii moderne, au fost puse la punct în ultimul an. De la tatuajul muzical la cel viu, bazat pe bacterii, tatuajele vor putea în viitor nu doar să ne individualizeze printr-un desen personalizat, ci şi să ofere informaţii legate de starea de sănătate a purtătorului sau despre pericole ambientale.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
La o distanţă de circa 1.500 de ani-lumină de noi se afla o stea, KIC 8462852, pentru care a fost măsurată o variaţie bizară a intensităţii luminii. Să fie oare acesta, aşa cum au speculat parte dintre cercetători, un posibil semn al unei existenţei unei civilizaţii extraterestre extrem de avansate?
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Prima imagine focalizată a Sagittarius A*, gaura neagră din centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, realizată de către telescopul spaţial în raze X NuSTAR (Nuclear Spectroscopic Telescope Array)
Imagine: wikipedia.org
Găurile negre reprezintă un adevărat pericol pentru dezvoltarea şi evoluţia vieţii în Univers. Radiaţia emisă în perioada în care acestea “înghit” materia din apropiere distruge atmosfera şi viaţa de pe planetele situate prea aproape. Ca rezultat, eventualele forme de viaţă dintr-o rază de circa 1000 de ani-lumină faţă de gaura neagră din centrul galaxiei noastre, de exemplu, nu ar fi avut şanse de supravieţuire.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Planeta Ross 128 b (imagine artist)
În jurul stelei pitice roşii Ross 128 orbitează o planetă cu dimensiuni asemănătoare Pământului, care ar putea găzdui viaţa. În vara acestui an un semnal curios provenind din regiunea acestei planete a fost înregistrat de către un radiotelescop terestru; încă nu este clară originea semnalului.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Un grup de cercetători americani de la Princeton University a analizat zeci de mii de site-uri web, reuşind să le identifice pe cele mai periculoase, şi anume cele care colectează informaţii care ne privesc – de la cele personale, la cele legate de cartea de credit sau starea sănătăţii noastre.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Doi cercetători americani au efectuat un studiu statistic asupra cutremurelor de mare intensitate din trecut, ajungând la concluzia că în anul 2018 numărul cutremurelor de mare intensitate ar putea să crească, în corelaţie cu încetinirea rotaţiei Pământului.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Vom avea vreodată puterea de procesare pe ne-o dorim? Dacă Legea lui Moore va continua să fie validă în perioada următoare, până în 2030 vom avea circuite în microcipuri la scară atomică. Iar pasul următor va fi să creăm computere cuantice, care au potenţialul de a efectua calcule mult mai rapid decât calculatoarele pe care le putem denumi deja "clasice".
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
O misterioasă stea care nu vrea să ”moară” a fost descoperită de către astronomii de la Palomar Transient Factory în constelaţia Ursa Mare, la circa 500 milioane ani-lumină faţă de noi. Această stea continuă să strălucească, în ciuda faptului că, dacă ne bazăm pe teoriile actuale, ar fi trebuit să se fi transformat într-o stea de neutroni sau, mai probabil, într-o gaură neagră de ceva vreme. Descoperirea a fost publicată în revista Nature.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Recent la laboratorul subteran italian de la Gran Sasso a fost inaugurat experimentul CUORE. CUORE vânează procese nucleare care ar putea ajuta la descifrarea misterului neutrinilor şi cel al dispariţiei antimateriei din Univers.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Acum mai bine de 3 miliarde de ani Luna ar fi avut o atmosferă mai densă decât cea actuală de pe planeta Marte, generată de activitatea vulcanică intensă din acea perioadă. Studiul acestui subiect ar putea oferi indicii importante despre formarea şi evoluţia sistemului nostru Solar.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Două stele neutronice în coliziune (reprezentare artist)
Pentru prima dată în istoria astronomiei au fost detectate de către antenele LIGO şi VIRGO unde gravitaţionale rezultate din ciocnirea a două stele de neutroni. Acest fenomen explică şi generarea/apariţia elementelor atomice grele, precum aurul şi platina.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Sistemele microscopice pot fi pregătite în configuraţii cuantice, fără un corespondent clasic. Până în prezent nu există nicio dovadă privind comportamentul ne-clasic al lumii macroscopice. De curând am primit finanţare pentru derularea unui proiect pentru determinarea limitelor mecanicii cuantice din perspectiva scării până la care se poate identifica un comportament cuantic.
Vă ataşez mai jos un comunicat de presă în limba engleză cu detalii privind proiectul de cercetare. Pe această pagină puteţi găsi detalii despre proiectul menţionat.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Acum câteva zile din Rusia a fost lansat satelitul Sentinel 5P al Agenţiei Spaţiale Europene, ESA, care va analiza atmosfera terestră, în căutarea gazelor poluante şi pentru a semnala erupţii vulcanice şi incendii.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Elon Musk, vizionarul antreprenor de succes în industria spaţială, are planuri mari: racheta pe care o testează pentru călătorii spre Lună şi Marte ar putea revoluţiona inclusiv zborurile terestre. În doar 29 de minute un zbor cu nouă tehnologie propusă de Musk ne-ar putea duce de la Londra la New York.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu