
Care sunt cele mai adictive substanțe? Această întrebare pare simplă, dar răspunsul depinde de persoana întrebată. Din perspectiva diverselor categorii de cercetători, potențialul unei substanțe de a crea dependență poate fi evaluat în funcție de: daunele pe care le provoacă, valoarea sa pe piața neagră, măsura în care activează sistemul de dopamină din creier, cât de plăcut este considerat de utilizatori, gradul în care provoacă simptome de sevraj și cât de ușor creează dependență persoanei care îl folosește.
Există și alte fațete ale evaluării potențialului adictiv al unui drog și chiar cercetători care susțin că niciun drog nu este întotdeauna adictiv.
Având în vedere această diversitate de perspective, o metodă de clasificare a drogurilor adictive este apelarea la experți. În 2007, David Nutt și colegii săi le-au cerut unor experți în adicție să facă exact acest lucru, iar rezultatele au fost interesante.
1. Heroina
Experții consultați de Nutt și colaboratorii săi au clasat heroina drept cel mai adictiv drog, acordându-i un scor de 3 din 3. Heroina este un opiat care determină creșterea nivelului de dopamină din sistemul de recompensă al creierului cu până la 200% la animalele de laborator. Dincolo de faptul că este, probabil, cel mai adictiv drog, heroina este și extrem de periculoasă, întrucât doza care poate provoca moartea este de doar cinci ori mai mare decât doza necesară pentru a produce euforia.
Heroina a fost, de asemenea, evaluată drept al doilea cel mai nociv drog din punctul de vedere al daunelor produse atât consumatorilor, cât și societății. Piața opiatelor ilegale, inclusiv heroina, era estimată la 68 de miliarde de dolari la nivel mondial în 2009.
2. Cocaina
Cocaina interferează direct cu utilizarea dopaminei de către creier pentru a transmite mesaje de la un neuron la altul. Practic, cocaina împiedică neuronii să oprească semnalul dopaminic, ceea ce duce la o activare anormală a căilor de recompensă ale creierului.
În experimentele pe animale, cocaina a determinat creșterea nivelului de dopamină de peste trei ori față de normal.
Se estimează că între 14 și 20 de milioane de oameni din întreaga lume folosesc cocaină, iar în 2009 piața cocainei valora aproximativ 75 de miliarde de dolari.
Cocaina „crack” a fost clasificată de experți drept al treilea cel mai dăunător drog, iar cocaina pudră – care produce o stare euforică mai moderată – drept al cincilea.
Aproximativ 21% dintre persoanele care utilizează cocaină devin dependente de-a lungul vieții. Cocaina este similară altor stimulanți adictivi, precum metamfetamina – care devine o problemă tot mai gravă pe măsură ce devine mai disponibilă – și amfetamina.
3. Nicotina
Nicotina este principalul ingredient adictiv din tutun. Când cineva fumează o țigară, nicotina este rapid absorbită prin plămâni și ajunge la creier. Experții consultați de Nutt și colaboratorii săi au clasat nicotina (tutunul) pe locul trei în topul celor mai adictive substanțe.
Peste două treimi dintre americanii care au încercat să fumeze au declarat că au devenit dependenți la un moment dat în viață. În 2002, OMS estima că existau peste 1 miliard de fumători și se estimează că, până în 2030, tutunul va provoca peste 8 milioane de decese anual.
Animalele de laborator au destulă inteligență încât să nu fumeze. Cu toate acestea, șobolanii apasă un buton pentru a primi nicotină direct în sânge – ceea ce determină o creștere a nivelului de dopamină în sistemul de recompensă al creierului cu aproximativ 25–40%.
4. Barbituricele
Barbituricele sunt o clasă de medicamente utilizate inițial pentru tratarea anxietății și inducerea somnului. Ele interferează cu semnalizarea chimică din creier, având ca efect inhibarea anumitor regiuni cerebrale.
În doze mici, barbituricele provoacă euforie, dar în doze mari pot fi letale, deoarece suprimă respirația.
Dependența de barbiturice era comună în perioada în care aceste medicamente erau ușor disponibile pe bază de rețetă, dar aceasta a scăzut dramatic odată cu înlocuirea lor de către alte substanțe. Acest fapt scoate în evidență rolul contextului în apariția adicției: dacă un drog adictiv nu este larg disponibil, răul pe care îl poate face este limitat.
Experții consultați de Nutt au clasat barbituricele drept a patra cea mai adictivă substanță.
5. Alcoolul
Alcoolul a primit din partea experților un scor de 1,9 din 3. Alcoolul are numeroase efecte asupra creierului, dar în experimentele de laborator pe animale s-a constatat că acesta crește nivelul de dopamină din sistemul de recompensă al creierului cu 40–360% – iar cu cât animalele beau mai mult, cu atât nivelul dopaminei creștea mai mult.
Aproximativ 22% dintre persoanele care au consumat alcool vor dezvolta o formă de dependență de-a lungul vieții. OMS a estimat că, în 2002, 2 miliarde de oameni consumau alcool, iar în 2012, peste 3 milioane de persoane au murit din cauza efectelor nocive ale alcoolului asupra organismului. Alcoolul a fost clasat și de alți experți drept cel mai dăunător drog.
| Citește și: Consumul de substanțe la elevii de liceu din București
Traducere după The five most addictive substances de Eric Bowman, lector de psihologie și neuroștiințe, University of St. Andrews.
